Peste 14.000 de proiecte primesc finanţare nerambursabilă prin FEADR
Peste 14.000 de proiecte primesc finanţare nerambursabilă prin FEADRDe la demararea Programului Naţional de Dezvoltare Rurală 2007 - 2013, în martie 2008, prin intermediul căruia se acordă fondurile europene nerambursabile pentru investiţii şi plăţi directe, au fost selectate pentru a fi contractate 14.039 de cereri de finanţare. Dintre acestea, până în prezent, au fost contractate efectiv 13.738 de proiecte.
De asemenea, au fost efectuate plăţi în valoare totală de 1,60 miliarde de euro, din care 663,96 milioane de euro pentru contractele încheiate de APDRP, la care se adaugă şi aproximativ 940 de milioane de euro, plăţile efectuate pentru Măsurile de sprijin pe suprafaţă implementate de Agenţia de Plăţi şi Intervenţie în Agricultură (APIA).
În funcţie de tipul investiţiei finanţate prin PNDR, situaţia detaliată se prezintă astfel:
Măsura 121 „Modernizarea exploataţiilor agricole"
Până în prezent, APDRP a primit 5.220 de cereri de finanţare, din care au fost selectate 1.758 de proiecte cu valoare nerambursabilă de 688,21 de milioane de euro. Totodată, au fost efectuate plăţi totale în valoare de peste 197,25 de milioane de euro.
Măsura 123 „Creşterea valorii adăugate a produselor agricole şi forestiere"
Această Măsură a fost accesată de 913 beneficiari, fiind semnate până în prezent 374 de contracte de finanţare în valoare publică de peste 364 milioane de euro. Pentru „Creşterea valorii adăugate a produselor agricole şi forestiere" au fost efectuate plăţi în valoare de peste 55 de milioane euro.
Împreună cu Măsura 123, doar pentru anul 2008, au fost disponibile două Scheme de ajutor de stat, XS13/2008 şi XS28/2008 având ca domeniu de activitate industria alimentară şi, respectiv, industria forestieră.
Pentru aceste Scheme de Ajutor de Stat, au fost contractate 321 de proiecte, astfel: 184 de proiecte în valoare publică de 80,32 milioane de euro pentru Schema XS13/2008 şi 137 de proiecte în valoare publică de 59,64 de milioane de euro pentru Schema XS28/ 2008.
Începând cu iulie 2010 a fost lansată o nouă Schemă de ajutor de Stat, N578/2009, pentru care au fost depuse 167 de proiecte, în valoare de aproximativ 125,8 milioane de euro.
Măsura 322 „Renovarea şi dezvoltarea satelor"
În urma depunerii a peste 3.039 de cereri de finanţare, suma alocată prin PNDR acestei Măsuri, până în anul 2013, respectiv 1,57 miliarde de euro, a fost depăşită de aproape cinci ori. Au fost contractate până în prezent 586 de proiecte cu o valoare de 1,50 de miliarde de euro, etapa de contractare fiind încă în desfăşurare.
Măsura 312 „Sprijin pentru crearea şi dezvoltarea de micro-întreprinderi"
Pentru această Măsură, lansată în septembrie 2008, au fost depuse 3.980 cereri de finanţare, fiind contractate până acum 1.290 de proiecte, cu o valoare nerambursabilă de aproape 188 de milioane de euro, procesul de contractare fiind în desfăşurare.
Măsura 313 „Încurajarea activităţilor turistice"
Din septembrie 2008, când a fost lansată prima sesiune pentru depunerea de proiecte şi până în prezent, în cadrul acestei Măsuri, au fost depuse 1.401 de cereri de finanţare şi au fost contractate 595 de proiecte, în valoare de 105,11 milioane de euro.
Măsura 112 „Instalarea tinerilor fermieri"
Măsura de instalare a tinerilor fermieri s-a bucurat, încă de la lansarea acesteia, în decembrie 2008, de un interes foarte mare. Astfel, până în acest moment, au fost depuse 5.413 cereri de finanţare, dintre care au fost contractate până acum 2.783 de proiecte. Valoarea proiectelor contractate depăşeşte 58 de milioane euro.
Serviciul Relaţii Mass-Media al APDRP
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp