Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
03:35 19 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Târgul Finanţărilor Europene pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală din TÂRGOVIŞTE

ro

11 May, 2011 00:18 2289 Marime text

Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit (APDRP) organizează în perioada 13 - 14 mai 2011 în Târgovişte, pe platoul din Piaţa Mihai Viteazul, „Târgul finanţărilor europene pentru agricultură şi dezvoltare rurală"

În cadrul Târgului organizat la nivel regional de către APDRP vor fi prezentate şi vor putea fi achiziţionate produse agroalimentare şi servicii specifice mediului rural, realizate la standarde europene prin proiectele finanţate cu fonduri nerambursabile acordate prin Programul Naţional de Dezvoltare Rurală 2007 - 2013.

Târgul regional APDRP aduce laolaltă beneficiarii proiectelor finanţate prin Programul Naţional de Dezvoltare Rurală şi Pescuit (PNDR) din Regiunea de Dezvoltare 3 Sud, Târgovişte, precum şi reprezentanţi ai instituţiilor publice şi private implicate în implementarea PNDR în România, respectiv: Fondul de Garantare a Creditului Rural IFN SA, Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru IMM şi instituţii bancare reprezentative pentru acordarea creditelor bancare solicitanţilor de fonduri europene.

Acest eveniment original permite tuturor persoanelor, nu doar să vadă produsele tradiţionale şi serviciile realizate la standarde europene, dar şi să se informeze direct cu privire la etapele care trebuie parcurse pentru accesarea fondurilor nerambursabile pentru dezvoltarea unei investiţii, atât de la instituţiile abilitate, care le pot acorda informaţii avizate şi sprijin, cât şi de la cei care au beneficiat deja de fondurile nerambursabile acordate prin PNDR.

Târgul finanţărilor europene pentru agricultură şi dezvoltare rurală va putea fi vizitat în zilele de 13 şi 14 mai 2011, de la ora 11.00 şi până la ora 19.00. Deschiderea oficială va avea loc în data de 13 mai 2011, ora 11.30.

INFORMAŢII SUPLIMENTARE

Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit (APDRP) a lansat, în data de 2 februarie 2011, campania de informare pentru Programul Naţional de Dezvoltare Rurală (PNDR), „Fonduri europene pentru mediul rural".

Campania, care se desfăşoară pe parcursul a cinci luni, urmăreşte să constientizeze publicul interesat, asupra oportunităţilor de finanţare oferite de PNDR.

Acest complex de acţiuni de informare este alcătuit din mai multe niveluri de interacţiune cu publicul.

Un nivel original de abordare a informării este şi cel de organizare a unor evenimente publice. Este vorba despre desfăşurarea unor târguri tematice (Târgul finanţărilor europene pentru dezvoltare rurală) care vor reuni beneficiari ai unor proiecte, împreună cu produsele obţinute de ei, instituţii implicate în derularea fondurilor europene nerambursabile dar şi bănci finanţatoare.

Activităţile de informare, implementate sub forma campaniei de informare denumită „Fonduri europene pentru mediul rural - 2011", au în vedere asigurarea egalităţii de şanse în accesarea FEADR prin diseminarea informaţiilor către un număr reprezentativ (raportat la indicatorii de realizare din PNDR) de potenţiali beneficiari ai PNDR, indiferent de criterii sociale sau economice

Acţiunile de informare vor fi aplicate de către Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit cu suportul direct al unui prestator (respectiv Asocierea dintre SC ARS Advertising SA - lider şi SC Tipografia Real SRL) desemnat în urma derulării prin SEAP a procedurii de licitaţie publică deschisă în data de 29.09.2009, cu numărul anunţului de participare 87470/29.09.2009.

Pe pagina de internet a Agenţiei, www.apdrp.ro, a fost creată o secţiune dedicată acestei campanii în cadrul căreia cei interesaţi pot consulta calendarul şi evenimentele aflate în desfăşurare.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii