Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
14:37 23 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Termenul limită de depunere a cererii de plată aferentă anului 2012, în cadrul “Schemei de ajutor specific acordat producătorilor de lapte şi de carne de vită din zonele defavorizate”

ro

11 Sep, 2012 15:50 1321 Marime text

COMUNICAT DE PRESĂ

Agenţia de Plăţi şi Interventie pentru Agricultură (APIA) aminteşte potenţialilor beneficiari că 21 septembrie 2012 este termenul limită de depunere a cererii de plată aferentă anului 2012, în cadrul “Schemei de ajutor specific acordat producătorilor de lapte şi de carne de vită din zonele defavorizate”, finanţată din Fondul European de Garantare Agricolă (FEGA).
De acest sprijin comunitar pot beneficia producătorii agricoli constituiţi potrivit prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 44/2008 - crescători de vaci de lapte şi/sau de bivoliţe de lapte şi/sau de taurine din rase de carne şi/sau metişii cu rase de carne.
Solicitantul trebuie să depună o singură cerere pentru toate exploataţiile deţinute (cu cod de la ANSVSA), la centrul judeţean APIA pe a cărui rază teritorială se află exploataţia cu cel mai mare număr de animale.
Condiţii de acordare generale:
- exploataţiile sunt localizate în zonele defavorizate din România, identificate în Anexa 4A la Programul Naţional de Dezvoltare Rurală PNDR 2007 – 2013;
- bovinele din exploataţiile pentru care beneficiarul solicită ajutor specific sunt identificate şi înregistrate în Registrul Naţional al Exploataţiilor – RNE;
- deţin registrul individual al exploataţiei, actualizat în conformitate cu Reg. (UE) nr.1760/2000.
Condiţiile de acordare specifice categoriilor solicitate sunt:
1. Pentru vacile de lapte:
a) beneficiarii sunt înregistraţi în sistemul de gestionare a cotei de lapte al Serviciului de Administrare a Cotei de lapte din cadrul APIA cu cota de lapte pentru livrări şi/sau vânzari directe şi vor prezenta dovada înregistrării;
b) solicită ajutor specific pentru un număr minim de 2 vaci de lapte/exploataţie şi un număr maxim de 15 capete vaci de lapte, inclusiv, pe beneficiar;
c) vacile de lapte pentru care se solicită ajutor specific trebuie menţinute pe o perioadă de reţinere de 6 luni şi anume 22.09.2012 – 21.03.2013, la adresa exploataţiei/ locaţiei menţionate în cerere;
d) vaca de lapte a fătat cel putin o dată până la termenul limită de depunere a cererilor, are minim 17 luni la data depunerii cererii şi are cel puţin un produs identificat şi înregistrat în RNE;
e) prezintă, la depunere, originalele paşapoartelor animalelor pentru care solicită ajutor.
2. Pentru bivoliţe de lapte:


a) solicită ajutor specific pentru un efectiv de maxim 50 capete bivoliţe de lapte, pe beneficiar;
b) bivoliţele de lapte pentru care se solicită ajutor specific trebuie menţinute pe o perioadă de reţinere de 6 luni şi anume 22.09.2012 – 21.03.2013, la adresa exploataţiei/locaţiei menţionate în cerere;
c) bivoliţa de lapte a fătat cel puţin o dată până la termenul limită de depunere a cererilor, are minim 17 luni la data depunerii cererii şi are cel puţin un produs înregistrat în RNE;
d) prezintă la depunere originalele paşapoartelor animalelor pentru care solicită ajutor.
3. Pentru taurine din rase de carne:
a) solicită ajutor specific pentru un efectiv total de animale de maxim 90 capete, pe beneficiar;
b) deţin documente oficiale care atestă rasa de carne / metişii cu rasele de carne;
c) deţin documente care atestă ieşirile din efectiv, pentru cazurile de tineret ieşit din exploatatie;
d) prezintă la depunere originalele paşapoartelor animalelor pentru care solicită ajutor, cu excepţia celor ieşite din exploataţie;

e) animalele pentru care se solicită ajutorul specific sunt detinute de beneficiar o perioadă de cel puţin 8 luni de la dată intrarii în exploatatie a acestora până în momentul iesirii;
f) cererea va fi vizată de către Agenţia Naţională pentru Ameliorare şi Reproducţie în Zootehnie – ANARZ, prin structurile sale teritoriale.
Ajutorul specific pentru taurine din rase de carne, pentru anul 2012 se acordă:
- o singură dată pentru categoria de vârstă a animalului, pentru tineretul mascul şi/sau femel care are vârsta de maximum 20 luni, existent sau ieşit din exploataţie în intervalul 01 ianuarie – 31 iulie 2012;
- anual, pentru vaci din rase de carne.
Nerespectarea condiţiilor de eligibilitate mai sus menţionate poate atrage, după caz, reducerea / excluderea de la plata ajutorului specific, respectiv penalităţi / sancţiuni multianuale.
APIA pune la dispoziţia beneficiarilor cereri pretipărite cu efectivul de animale deţinut în exploataţie/ii şi cu încadrarea pentru fiecare categorie, efectiv înscris în RNE.
Valoarea ajutorului financiar specific se calculează anual, în lei, la cursul euro-leu stabilit de Banca Centrală Europeană la ultima cotaţie a lunii septembrie, care este publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, pentru un plafon maxim de 30.000.000 euro.
Cuantumul ajutorului specific se calculează de către APIA, după finalizarea verificărilor administrative şi la faţa locului, prin raportarea plafonului maxim la efectivul de capete eligibile din toate categoriile.

SERVICIUL RELAŢII CU PUBLICUL ŞI COMUNICARE

Legislaţie:
· Regulamentul (CE) nr 73/2009 de stabilire a unor norme comune pentru agricultori în cadrul Politicii Agricole Comune şi de instituire a anumitor sisteme de ajutor pentru agricultori;
· Regulamentul (CE) nr.1122/2009 de stabilire a normelor de aplicare a Reg. (CE) nr.73/2009.
· Hotărârea de Guvern nr.796/2012 (modificată şi completată) privind schema de ajutor specific acordat producătorilor de lapte şi carne de vită din zonele defavorizate.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii