Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
03:13 23 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Prevederile art. 80 din Legea nr. 76/2002

ro

22 Aug, 2011 16:45 3244 Marime text

           In conformitate cu prevederile art. 80 din Legea nr. 76/2002, actualizata, angajatorii care încadreazã în muncã pe duratã nedeterminatã absolvenţi ai unor instituţii de învãţãmânt sunt scutiţi, pe o perioadã de 12 luni, de plata contribuţiei datorate la bugetul asigurãrilor pentru şomaj, aferentã absolvenţilor încadraţi, şi primesc lunar, pe aceastã perioadã, pentru fiecare absolvent:
    a) o sumã egalã cu valoarea indicatorului social de referinţã în vigoare la data încadrãrii în muncã, pentru absolvenţii ciclului inferior al liceului sau ai şcolilor de arte şi meserii;
    b) o sumã egalã cu de 1,2 ori valoarea indicatorului social de referinţã în vigoare la data încadrãrii în muncã, pentru absolvenţii de învãţãmânt secundar superior sau învãţãmânt postliceal;
    c) o sumã egalã cu de 1,5 ori valoarea indicatorului social de referinţã în vigoare la data încadrãrii în muncã, pentru absolvenţii de învãţãmânt superior.
           Angajatorii care încadreazã în muncã pe duratã nedeterminatã absolvenţi din rândul persoanelor cu handicap primesc lunar, pentru fiecare absolvent, sumele prevãzute mai sus pe o perioadã de 18 luni.
           Nu beneficiazã de prevederile alin. (1) şi (2) angajatorii care au obligaţia, potrivit legii, de a încadra în muncã absolvenţi ai instituţiilor de învãţãmânt, pentru absolvenţii din aceastã categorie.
           In sensul prezentei legi, prin absolvent al unei instituţii de învãţãmânt se înţelege persoana care a obţinut o diploma sau un certificat de studii, in condiţiile legii, in una dintre instituţiile de învãţãmânt gimnazial, profesional, special, liceal, postliceal sau superior, de stat ori particular, autorizat sau acreditat in condiţiile legii.
           Angajatorii care încadreazã absolvenţi in condiţiile art. 80 sunt obligaţi sa menţinã raporturile de munca sau de serviciu ale acestora cel puţin 3 ani de la data încheierii.

           Astfel, angajatorii interesati sa incadreze in munca absolventi ai institutiilor de invatamant pot beneficia de masurile de stimulare conform art. 80 din Legea nr. 76/2002 cu modificarile si completarile ulterioare.
           Petru relatii suplimentare se pot adresa la Compartimentul Relatii cu Angajatorii si Implementare Masuri Active din cadrul AJOFM Constanta, persoana de contact: domnul Dragos Poteleanu, telefon:0241/481555.

Director Executiv
Emilia MURINEANU

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii