Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
21:21 16 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Agenția Naționalã de Administrare Fiscalã și Asociația Spirits România colaboreazã pentru combaterea pieței neagre din industria bãuturilor spirtoase

ro

13 Apr, 2017 11:37 2596 Marime text
BUCUREȘTI, 13 aprilie 2017 - Agenția Naționalã de Administrare Fiscalã (ANAF) și Asociația Spirits România, organism reprezentativ al producãtorilor și importatorilor de bãuturi spirtoase din România, au stabilit în cadrul unei întâlniri dintre conducerea ANAF, reprezentatã la nivel de vicepreședinți, și conducerea Asociației Spirits România, care a avut loc în data de 12 aprilie 2017, demararea unei colaborãri pentru a combate piața neagrã din industria bãuturilor spirtoase, în condițiile în care consumul de alcool contrafãcut este la un nivel ridicat în România, cu efecte negative asupra societãții și economiei.

Un parteneriat strâns între autoritãțile publice, industrie și societatea civilã este esențial atât pentru însãnãtoșirea pieței de bãuturi spirtoase, cât și pentru creșterea nivelului de taxe colectate la bugetul de stat. În acest sens, Asociația Spirits România și ANAF au agreat sã colaboreze în perioada urmãtoare prin acțiuni de prevenție și control pentru diminuarea producției și comercializãrii nefiscalizate a bãuturilor spirtoase, Asociația Spirits România angajându-se sã contribuie în timp real cu informații privind cazurile de evaziune fiscalã, contrabandã sau contrafacere de alcool sesizate în piațã.

Acest fenomen afecteazã negativ atât statul care pierde prin neîncasarea taxelor și impozitelor, cât și companiile care opereazã legal în aceastã industrie, limitându-le potențialul de dezvoltare, de creare de noi locuri de muncã, de investiții în facilitãți de producție locale și afectându-le puternic competitivitatea pe sectorul exporturilor. În plus, consumul de alcool ilicit, a cãrui calitate nu este în niciun fel controlatã, reprezintã un risc major pentru sãnãtatea consumatorilor și le poate pune în pericol viața.

Conform datelor Organizatiei Mondiale a Sanatatii, Romania este pe primul loc in Europa la consumul de alcool ilicit si cu 42% sub media europeanã la consumul de alcool înregistrat.

“Combaterea pieței negre din industria alcoolului, în toate formele ei, este o prioritate pentru ANAF, iar creșterea nivelului de cooperare cu mediul de afaceri este obiectiv strategic care va contribui la succesul acțiunilor operaționale de control, derulate în prezent, precum și la îmbunãtãțirea cadrului legislativ” a declarat vicepreședintele ANAF, domnul Florin Tunaru, în cadrul întâlnirii.

“Experiența din alte state europene ne-a arãtat cã cele mai eficiente metode de combatere a consumului dãunator de alcool sunt parteneriatele public-private între autoritãțile publice și industrie și ne-am propus sã realizãm aceastã colaborare și în Românial” a declarat Tudor Furir, președintele Spirits România.Despre Spirits România

Asociatia Spirits Romania (www.spirits-romania.ro) este o asociatie non-guvernamentala si independenta, care reuneste principalii producatori si importatori de bauturi spirtoase din Romania. Spirits Romania a fost infiintata in 2013 cu scopul de a contribui la crearea unui cadru fiscal si legislativ functional, propice dezvoltarii industriei locale de bauturi spirtoase, precum si din dorinta companiilor membre de a se implica in crearea unor programe comune de educare a consumatorilor cu privire la consumul responsabil de alcool.
 
Companiile membre Spirits Romania asigura peste 500 de locuri de munca directe si 165.000 indirecte, contribuind anual, prin plata taxelor si accizelor, cu peste 300 milioane lei la bugetul de stat. Accizele colectate de la companiile membre Spirits Romania reprezinta aproape jumatate din accizele colectate din piata fiscalizata a bauturilor spirtoase. Membrii Spirits Romania exporta bauturi spirtoase de inalta calitate de toate tipurile in peste 20 de tari, din Europa, Asia si America.


Spirits Romania este afiliata la Spirits Europe (http://spirits.eu/), organizatia reprezentativa la nivel european a industriei alcoolului, ce reuneste peste 32 de asociatii nationale din 25 de tari.
 
Spirits Romania reprezinta principalele companii producatoare si importatoare de bauturi spirtoase din Romania: BDG, Brown-Forman, Cristalex, Diageo, PPD, Pernod Ricard Romania, Prodal, Prodvinalco.



 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii