Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
10:28 23 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Comunicat de presă - AJFP CONSTANŢA

ro

21 Aug, 2014 14:00 1534 Marime text
Până la această dată trebuie depuse următoarele declaraţii :
- D(097) - “Notificare privind aplicarea/încetarea aplicării sistemului TVA la încasare” de către persoanele impozabile înregistrate în scopuri de TVA, conform art. 153 din Codul fiscal, care au obligaţia să notifice organele fiscale cu privire la aplicarea sistemului TVA la încasare sau cu privire la încetarea aplicării acestui sistem, în condiţiile prevăzute de art. 156^3 alin. (11) şi alin. (12) din Codul fiscal de către cei care utilizează ca perioadă fiscală luna ;
- D(100) - “Declaraţie privind obligaţiile de plată la bugetul de stat”, pentru obligaţiile de plată cu termen lunar ;
- D(112) - “Declaraţie privind obligaţiile de plată a contribuţiilor sociale, impozitului pe venit şi evidenţa nominală a persoanelor asigurate” - se depune de către angajatori şi entităţile asimilate acestora ;
- D(224) - ”Declaraţie privind veniturile sub formă de salarii din străinătate obţinute de către persoanele fizice care desfăşoară activitate în România şi de către persoanele fizice române angajate ale misiunilor diplomatice şi posturilor consulare acreditate în România”, de către persoanele fizice care îşi desfăşoară activitatea în România şi obţin venituri sub formă de salarii din străinătate, precum şi de către persoanele fizice române, angajate ale misiunilor diplomatice şi ale posturilor consulare acreditate în România ;
- D(300) - “Decont de taxă pe valoarea adăugată”, de către plătitorii de T.V.A pentru care perioada fiscală este luna ;
- D(301) - “Decontul special de taxă pe valoarea adăugată”, până la data de 25 inclusiv a lunii următoare celei în care ia naştere exigibilitatea operaţiunilor ;
- D(307) - “Declaraţie privind sumele rezultate din ajustarea/corecţia ajustărilor/regularizarea taxei pe valoarea adăugată ;
- D(311) - „Declaraţie privind taxa pe valoarea adăugată colectată datorată de către persoanele impozabile al căror cod de înregistrare în scopuri de taxă pe valoarea adăugată a fost anulat conform art. 153 alin. (9) lit. a) - e) sau g) din Codul fiscal” de către persoanele impozabile al căror cod de TVA a fost anulat conform art. 153 alin. (9) lit. a) – e) sau g) din Codul fiscal şi care efectuează, în perioada care nu au cod valid de TVA, livrări şi/sau achiziţii/prestări de bunuri/servicii care sunt obligate la plata TVA ;
- D(390) (VIES) - “Declaraţie recapitulativă privind livrările/achiziţiile/prestările intracomunitare” de către persoanele impozabile înregistrate în scopuri de TVA conform art. 153 sau art. 153^1 din Codul fiscal, care au efectuat livrări şi/sau achiziţii intracomunitare, prestări şi/sau achiziţii de servicii intracomunitare prevăzute la art. 133 alin. (2) din Codul fiscal, precum şi livrări şi achiziţii în cadrul unei operaţiuni triunghiulare ;
- D(394) - “Declaraţie informativă privind livrările/prestările şi achiziţiile efectuate pe teritoriul naţional”, de către persoanele impozabile care utilizează ca perioadă fiscală la TVA luna.

Depunerea cu întârziere sau nedepunerea declaraţiilor fiscale se sancţionează contravenţional cu amendă între 1.000 lei şi 5.000 lei în cazul persoanelor juridice care aveau obligaţia declarării impozitelor şi taxelor datorate bugetului general consolidat şi cu amendă de la 12.000 la 14.000 lei pentru nedepunerea formularelor de declaraţii informative, respectiv a formularului 394.
În cazul persoanelor fizice amenzile sunt cuprinse între 500 şi 1.000 lei, respectiv între 2.000 şi 3.500 lei în cazul declaraţiilor informative.


Pentru a evita începerea de către organele fiscale a măsurilor de executare silită şi acumularea de arierate de către agenţii economici, reamintim acestora în cazul în care întâmpină dificultăţi financiare, au posibilitatea de a beneficia de eşalonarea la plată a acestor obligaţii pe o perioadă cuprinsă între 5 şi 7 ani.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii