Obligaţii declarative cu termen luna martie 2015 4 Martie 2015

04 Mar, 2015 15:30
ZIUA de Constanta
1109
Marime text
Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Galaţi informează contribuabilii că, în luna martie 2015 trebuie să depună la organul fiscal competent, după caz, documentele precizate mai jos:
Termen 2.martie.2015, inclusiv
Declaraţia de inactivitate se depune de către entităţile care nu au desfăşurat activitate de la constituire până la 31.decembrie.2014 şi care nu au obligaţia să întocmească situaţii financiare anuale, respectiv situaţii financiare simplificate.
Reglementare: O.M.F.P. nr.65/2015
Termen 6.martie.2015, inclusiv
Declaraţia de menţiuni privind schimbarea perioadei fiscale pentru persoanele impozabile înregistrate în scopuri de T.V.A., care utilizează trimestrul calendaristic ca perioadă fiscală şi care efectuează o achiziţie intracomunitară taxabilă în România, formular 092.Se depune de către persoanele juridice şi persoanele fizice care desfăşoară activităţi economice in mod independent sau exercită profesii libere, care au efectuat achiziţii intracomunitare de bunuri în luna februarie 2015 şi sunt obligate să îşi modifice perioada fiscală devenind plătitori de T.V.A. lunar.
Reglementare: O.P.A.N.A.F. nr.1.165/2009.
Termen 10.martie.2015, inclusiv
Declaraţia de menţiuni privind anularea înregistrării în scopuri de T.V.A. în vederea aplicării regimului de scutire prevăzut la art.152 din Codul Fiscal, formular 096. Se depune de persoanele impozabile înregistrate în scopuri de T.V.A. conform art.153 din Codul Fiscal, cu perioadă fiscală lunară, care solicită scoaterea din evidenţa plătitorilor de T.V.A.
Reglementare : art.152 alin.(7) din Legea nr.571/2003 privind Codul Fiscal, cu modificările şi completările ulterioare; O.P.A.N.A.F. nr.1.768 /2012.
Declaraţia de înregistrare fiscală/Declaraţia de menţiuni pentru persoane fizice române, formular 020. Se depune de persoanele fizice, altele decât persoanele fizice române care desfăşoară activităţi economice în mod independent sau exercită profesii libere care au obligaţia să se înregistreze ca plătitori de T.V.A. în urma depăşirii plafonului legal de scutire.
Reglementare: art.152 alin.(6) din Legea nr.571/2003 privind Codul Fiscal, cu modificările şi completările ulterioare; O.M.E.F. nr.262/2007 cu modificările şi completările ulterioare.
Declaraţia de înregistrare fiscală/Declaraţia de menţiuni pentru persoanele fizice care desfăşoară activităţi economice în mod independent sau exercită profesii libere, formular 070. Se depune de către persoanele fizice care desfăşoară activităţi economice în mod independent sau exercită profesii libere care au obligaţia să se înregistreze ca plătitori de T.V.A. în urma depăşirii plafonului legal de scutire.
Reglementare: art.152 alin.(6) din Legea nr.571/2003 privind Codul Fiscal, cu modificările şi completările ulterioare; O.M.E.F. nr.262/2007 cu modificările şi completările ulterioare
Declaraţia de înregistrare fiscală/Declaraţia de menţiuni pentru persoanele juridice, asocieri şi alte entităţi fără personalitate juridică, formular 010. Se depune de către persoanele juridice care au obligaţia să se înregistreze ca plătitori de T.V.A. în urma depăşirii plafonului legal de scutire.

Termen 15.martie.2015, inclusiv
Declaraţia anuală de venit pentru asocierile fără personalitate juridică şi entităţi supuse regimului transparenţei fiscale, pentru anul 2014, formular 204
Reglementare: art.86 alin.(4) din Legea nr.571/2003 privind Codul Fiscal, cu modificările şi completările ulterioare; O.P.A.N.A.F. nr.52/2012 cu modificările şi completările ulterioare.
Termen 25.martie.2015, inclusiv
Declaraţia privind obligaţiile de plată la bugetul de stat, formular 100, cu termen lunar, pentru obligaţiile bugetului de stat aferente lunii februarie 2015.
Reglementare: O.P.A.N.A.F.nr.3.156/2013.
Declaraţia privind impozitul pe profit, formular 101 pentru anul 2014.Se depune de către persoanele juridice plătitoare de impozit pe profit, cu excepţia contribuabililor prevăzuţi la art.34 alin.(5), lit.a) si b), alin.(14) si (15).
Reglementare: art.35 alin.(1) din Legea nr.571/2003 privind Codul Fiscal, cu modificările şi completările ulterioare; O.P.A.N.A.F. nr.1.950/2012, cu modificările şi completările ulterioare
Declaraţia privind obligaţiile de plată a contribuţiilor sociale, impozitului pe venit şi evidenţa nominală a persoanelor asigurate, formular 112. cu termen lunar, pentru obligaţiile bugetului de stat aferente lunii februarie 2015.
Reglementare: O.M.F.P. nr.1.045/2012, art.296 indice 19 alin.(1) din Legea nr.571/2003 privind Codul Fiscal, cu modificările şi completările ulterioare;
Declaraţia privind veniturile sub formă de salarii din străinătate obţinute de către persoanele fizice care desfăşoară activitate în România şi de către persoane fizice române angajate ale misiunilor diplomatice şi posturilor consulare acreditate în România, formular 224, pentru obligaţiile bugetului de stat aferente lunii februarie 2015.
Reglementare: O.P.A.N.A.F. 52/2012.
Decontul de taxă pe valoarea adăugată, formular 300, cu termen lunar, pentru obligaţiile bugetului de stat aferente lunii februarie 2015.
Reglementare: art.156 indice 2 alin.(1) din Legea 571/2003 privind Codul Fiscal,cu modificările şi completările ulterioare, O.P.A.N.A.F.nr.1.790/2012.Atenţie: Decontul se depune şi de contribuabilii care au solicitat scoaterea din evidenţă ca plătitor de T.V.A.conform art.152 alin.(7) din Legea 571/2003 privind Codul Fiscal, cu modificările şi completările ulterioare,până la 10.februarie.2015.
Decontul special de taxă pe valoarea adăugată, formular 301, pentru contribuabilii înregistraţi în scopuri de T.V.A., conform art.153 indice 1 din Codul Fiscal şi care au efectuat achiziţii intracomunitare în luna precedenta, achiziţii intracomunitare de mijloace de transport care nu sunt considerate noi, conform art.125 indice 1, alin.(3), pentru care se datorează T.V.A.,contribuabilii care au efectuat achiziţii de servicii intracomunitare pentru care beneficiarul este obligat la plata T.V.A. precum şi pentru contribuabilii neînregistraţi şi care nu au obligaţia înregistrării, care au efectuat achiziţii intracomunitare de mijloace de transport noi sau produse accizabile.
Reglementare:art.156 indice 3 alin.(2) din Legea 571/2003 privind Codul Fiscal, cu modificările şi completările ulterioare;O.P.A.N.A.F.nr.30/2011.
Declaraţie privind sumele rezultate din ajustarea T.V.A., formular 307.Se depune de către persoanele impozabile: pentru operaţiunile prevăzute la art.128 alin.(7) din Legea 571/2003 privind Codul Fiscal; pentru ajustarea T.V.A. de către locatarul/utilizatorul activelor corporale fixe achiziţionate printr-un contract de leasing, dacă transferul dreptului de proprietate asupra bunurilor are loc după scoaterea din evidenţa persoanelor înregistrate în scopuri de T.V.A.a locatarului/utilizatorului în baza prevederilor art.152 alin.(7) din Codul Fiscal; pentru ajustarea T.V.A. de către persoana impozabilă pentru care înregistrarea în scopuri de T.V.A. a fost anulată conform art.153 alin.(9) lit.a) – e) sau lit g) din Codul Fiscal, care nu a efectuat ajustările de taxă conform art.128 alin.(4), art.148, 149 sau 161 din Codul Fiscal în ultimul decont depus înaintea scoaterii din evidenţa persoanelor înregistrate în scopuri de T.V.A. sau care a efectuat ajustări incorecte.
Reglementare:art.156 indice 3 Cod Fiscal; O.P.A.N.A.F. nr.2.223/2013.
Declaraţie privind T.V.A. datorată de către persoanele impozabile al căror cod de înregistrare în scopuri de T.V.A. a fost anulat conform art.153, alin.(9) lit.a)-e) din Codul Fiscal, formular 311. Se depune de către persoanele impozabile al căror cod de înregistrare în scopuri de T.V.A. a fost anulat conform art.153 alin 9.lit.a)-e) din Codul Fiscal, pentru declararea şi plata T.V.A. aferentă livrărilor de bunuri/prestărilor de servicii efectuate şi/sau achiziţiilor de bunuri şi/sau servicii efectuate ulterior anulării codului de înregistrare în scopuri de T.V.A.
Reglementare: O.P.A.N.A.F. nr. 2.224/2013.
Declaraţia recapitulativă privind livrările/achiziţiile/prestările intracomunitare de bunuri, formular 390 VIES, pentru obligaţiile de declarare aferente operaţiunilor desfăşurate în luna februarie 2015.
Reglementare: art.156 indice 4 din Legea 571/2003 privind Codul Fiscal, cu modificările şi completările ulterioare;O.P.A.N.A.F.nr.3.162/2011.
Declaraţie informativă privind livrările, prestările şi achiziţiile efectuate pe teritoriul naţional, formular 394, pentru declararea operaţiunilior desfăşurate în luna februarie 2015, de către plătitorii de T.V.A. cu perioadă fiscală lunară.
Reglementare :O.P.A.N.A.F. nr.1.992/2012.
Notificarea privind aplicarea/încetarea aplicării sistemului T.V.A. la încasare, formular 097.Se depune de către persoanele impozabile înregistrate conform art.153 din Legea nr.571/2003 privind Codul Fiscal, cu modificările şi completările ulterioare pentru notificarea organelor fiscale cu privire la aplicarea sistemului T.V.A. la încasare sau cu privire la încetarea aplicării acestui sistem în condiţiile prevăzute la art.134 indice 2 şi art.156 indice 3 alin.(11) ;I alin.(12).
Reglementare: O.P.A.N.A.F. nr.3.884/2013.

Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii