Incompatibilitate, Conflict de interese administrativ și penal – opt aleși locali

06 Sep, 2013 11:10
ZIUA de Constanta
2955
Marime text
Agenția Națională de Integritate a constatat existența stării de incompatibilitate, precum și existența conflictului de interese de natură administrativă și penală, în cazul lui ȚIUDIC PAVEL (Primar al Comunei Repedea, Jud. Maramureș), DRAGOMIR TRAIAN (Primar al Comunei Ciocârlia, Jud. Constanța), IANCU SIMION SIMI (fost Primar al Orașului Oțelu Roșu, Jud. Caraș-Severin), CÂRJA IOAN GABRIEL (Viceprimar al Comunei Șicula, Jud. Arad), SFETCU AUREL (Viceprimar al Comunei Malovăț, Jud. Mehedinți), MAIOR CLAUDIU (fost Viceprimar al Municipiului Târgu-Mureș, Jud. Mureș), GHEORGHE MOISĂ (Consilier local în cadrul C.L. al Comunei Fîrliug, Jud. Caraș-Severin) și BĂZĂVAN DUMITRU (Consilier local în cadrul C.L. al Comunei Malovăț, Jud. Mehedinți).
Starea de incompatibilitate și cea de conflict de interese au intervenit ca urmare a exercitării simultane a mai multor funcții și calități, precum și a adoptării unor decizii prin care s-a realizat un folos material pentru sine, soț sau rudele sale de gradul I ori pentru un afin până la gradul II inclusiv, astfel:
1) ȚIUDIC PAVEL s-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada 20 iunie 2008 – 25 iunie 2012, întrucât a deținut, simultan, funcția de Primar al Comunei Repedea, Jud. Maramureș, și funcția de administrator al S.C. Tiudic S.R.L. Astfel, ȚIUDIC PAVEL nu a respectat dispozițiile art. 87, alin. (1), lit. d) din Legea nr. 161/2003, potrivit cărora „Funcţia de primar [...] este incompatibilă cu funcţia de […] administrator [...] la societăţile comerciale [...]”.
2) DRAGOMIR TRAIAN s-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada 18 iunie 2008 – 27 martie 2013, întrucât a deținut, simultan, funcția de Primar al Comunei Ciocârlia, Jud. Constanța, și calitatea de comerciant persoană fizică în cadrul DRAGOMIR TRAIAN (DRAGOMIR) ÎNTREPRINDERE FAMILIALĂ. Astfel, DRAGOMIR TRAIAN nu a respectat dispozițiile art. 87, alin. (1), lit. g) din Legea nr. 161/2003, potrivit cărora „Funcţia de primar și viceprimar [...] este incompatibilă cu [...] calitatea de comerciant persoană fizică”.
3) IANCU SIMION SIMI a încălcat regimul juridic privind conflictul de interese în materie administrativă și penală, întrucât, în timpul exercitării mandatului de Primar al Orașului Oțelu Roșu, Jud. Caraș-Severin, având un interes personal de natură patrimonială în calitate de Președinte al Comisiei de repartizare a locuințelor de tip A.N.L., a stabilit comisia și atribuțiile ce îi revin acesteia în vederea repartizării locuințelor, persoana evaluată regăsindu-se, ulterior, printre persoanele beneficiare de locuință.
Astfel, IANCU SIMION SIMI nu a respectat dispozițiile art. 75, alin. (1) din Legea nr. 393/2004, potrivit cărora „Aleşii locali au un interes personal într-o anumită problemă, dacă au posibilitatea să anticipeze că o decizie a autorităţii publice din care fac parte ar putea prezenta un beneficiu sau un dezavantaj pentru sine [...]”, precum și art. 2531 din Codul Penal al României, potrivit cărora „Fapta funcţionarului public care, în exerciţiul atribuţiilor de serviciu, îndeplineşte un act ori participă la luarea unei decizii prin care s-a realizat, direct sau indirect, un folos material pentru sine, soţul său, o rudă ori un afin până la gradul II inclusiv [...] se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 5 ani şi interzicerea dreptului de a ocupa o funcţie publică pe durata maximă”.
Agenția Națională de Integritate a sesizat Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara în vederea verificării indiciilor privind săvârșirea de către IANCU SIMION SIMI a infracțiunii de conflict de interese, prevăzută de art. 2531 din Codul Penal al României.
4) CÂRJA IOAN GABRIEL se află în stare de incompatibilitate începând cu data de 11 noiembrie 2011, întrucât exercită, simultan, funcția de Viceprimar al Comunei Șicula, Jud. Arad, și calitatea de comerciant persoană fizică în cadrul CÂRJA A. IOAN – GABRIEL ÎNTREPRINDERE INDIVIDUALĂ. Astfel, CÂRJA IOAN GABRIEL nu a respectat dispozițiile art. 87, alin. (1), lit. g) din Legea nr. 161/2003, potrivit cărora „Funcţia de primar și viceprimar [...] este incompatibilă cu [...] calitatea de comerciant persoană fizică”.
5) SFETCU AUREL a încălcat regimul juridic privind conflictul de interese în materie administrativă și penală, întrucât, în timpul exercitării mandatului de Viceprimar al Comunei Malovăț, Jud. Mehedinți, a luat parte la deliberarea și adoptarea Hotărârii Consiliului Local al Comunei Malovăţ privind concesionarea/arendarea suprafeței de pășune/izlaz comunal al Comunei Malovăț pentru anul 2010, având un interes personal de natură patrimonială pentru sine şi soţia sa în problema supusă dezbaterilor, respectiv încheierea și derularea contractului de arendă încheiat între Primăria Comunei Malovăț și soția acestuia.
Astfel, SFETCU AUREL nu a respectat dispozițiile art. 70 din Legea nr. 161/2003, potrivit cărora „Prin conflict de interese se înţelege situaţia în care persoana ce exerciţă o demnitate publică sau o funcţie publică are un interes personal de natură patrimonială, care ar putea influenţa îndeplinirea cu obiectivitate a atribuţiilor care îi revin potrivit Constituţiei şi altor acte normative”, art. 46, alin. (1) din Legea nr. 215/2001, potrivit cărora „nu poate lua parte la deliberare şi la adoptarea hotărârilor consilierul local care, fie personal, fie prin soţ, soţie, afini sau rude până la gradul al patrulea inclusiv, are un interes patrimonial în problema supusă dezbaterilor consiliului local”, art. 77, alin. (1) din Legea nr. 393/2004, potrivit cărora „[...] consilierii locali nu pot lua parte la deliberarea şi adoptarea de hotărâri dacă au un interes personal în problema supusă dezbaterii” și art. 2531 din Codul Penal al României.
Agenția Națională de Integritate a sesizat Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova în vederea verificării indiciilor privind săvârșirea de către SFETCU AUREL a infracțiunii de conflict de interese, prevăzută de art. 2531 din Codul Penal al României.
6) MAIOR CLAUDIU a încălcat regimul juridic al incompatibilităților, întrucât, în timpul exercitării mandatului de Consilier local în cadrul C.L. al Municipiului Târgu-Mureș, Jud. Mureș, a încheiat în calitate de persoană fizică autorizată în cadrul PFA MAIOR SERGIU CLAUDIU un contract de prestări servicii, în valoare totală de 35.840 Lei, cu Primăria Municipiului Târgu-Mureș.
Astfel, MAIOR CLAUDIU nu a respectat dispozițiile art. 90, alin. (1) din Legea 161/2003, potrivit cărora „Consilierii locali [...] care au funcţia [...] administrator [...] precum şi calitatea de acţionar sau asociat la societăţile comerciale cu capital privat [...] nu pot încheia contracte comerciale de prestări de servicii, de executare de lucrări, de furnizare de produse sau contracte de asociere cu autorităţile administraţiei publice locale din care fac parte[...]” și art. 75 din Legea nr. 393/2004, potrivit cărora „Aleşii locali au un interes personal într-o anumită problemă, dacă au posibilitatea să anticipeze că o decizie a autorităţii publice din care fac parte ar putea prezenta un beneficiu sau un dezavantaj pentru sine sau pentru [...] o societate comercială la care deţin calitatea de asociat unic, funcţia de administrator sau de la care obţin venituri”.
7) GHEORGHE MOISĂ a încălcat regimul juridic privind conflictul de interese în materie administrativă, întrucât, în calitate de Consilier local în cadrul C.L. al Comunei Fîrliug, Jud. Caraș-Severin, a participat la deliberarea și aprobarea Hotărârilor Consiliului local privind trecerea unei parcele din domeniul public în domeniul privat al Comunei Fîrliug și vânzarea acesteia prin licitație publică, în baza cărora Primãria Comunei Fîrliug a încheiat cu GHEORGHE MOISĂ un contract de vânzare-cumpărare.
În calitate de membru al Comisiei pentru Agriculturã, Juridicã și de Disciplinã, GHEORGHE MOISĂ a avizat favorabil proiectele hotărârilor sus-menționate, prezentând în ședințele Consiliului local în care au fost adoptate hotărârile avizul favorabil al Comisiei privind dezlipirea parcelei din domeniul public în domeniul privat al Comunei Fîrliug.
Astfel, GHEORGHE MOISĂ nu a respectat dispozițiile art. 70 din Legea nr. 161/2003, art. 46, alin. (1) din Legea nr. 215/2001, precum și dispozițiile art. 75 și art. 77, alin. (1) din Legea nr. 393/2004.
8) BĂZĂVAN DUMITRU a încălcat regimul juridic privind conflictul de interese în materie administrativă și penală, întrucât, în timpul exercitării mandatului de Consilier local în cadrul Consiliului Local al Comunei Malovăț, Jud. Mehedinți, a luat parte parte la deliberarea și adoptarea Hotărârii Consiliului Local al Comunei Malovăţ privind concesionarea/arendarea suprafeței de pășune/izlaz comunal al Comunei Malovăț pentru anul 2010, având un interes personal de natură patrimonială pentru sine şi soţia sa în problema supusă dezbaterilor, respectiv încheierea și derularea contractului de arendă, încheiat între Primăria Comunei Malovăț și soția acestuia.
Astfel, BĂZĂVAN DUMITRU nu a respectat dispozițiile art. 70 din Legea nr. 161/2003, art. 46, alin. (1) din Legea nr. 215/2001, art. 77, alin. (1) din Legea nr. 393/2004 și art. 2531 din Codul Penal al României.
Agenția Națională de Integritate a sesizat Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova în vederea verificării indiciilor privind săvârșirea de către BĂZĂVAN DUMITRU a infracțiunii de conflict de interese, prevăzută de art. 2531 din Codul Penal al României.
Persoanele evaluate au fost informate despre declanșarea procedurii de evaluare, elementele identificate, precum și drepturile de care beneficiază – de a fi asistați sau reprezentați de un avocat şi de a prezenta date sau informații pe care le consideră necesare, personal ori prin transmiterea unui punct de vedere scris. Toate persoanele evaluate au depus la dosarul de evaluare un punct de vedere, în exercitarea dreptului la apărare.
„Fapta persoanei cu privire la care s-a constatat […] încălcarea obligaţiilor legale privind conflictul de interese ori starea de incompatibilitate constituie abatere disciplinară şi se sancţionează potrivit reglementării aplicabile demnităţii, funcţiei sau activităţii respective […]”.
„Persoana […] față de care s-a constatat existenţa conflictului de interese ori starea de incompatibilitate este decăzută din dreptul de a mai exercita o funcție sau o demnitate publică […] pe o perioadă de 3 ani de la data eliberării, destituirii din funcția ori demnitatea publică respectivă sau a încetării de drept a mandatului. Dacă persoana a ocupat o funcție eligibilă, nu mai poate ocupa aceeași funcție pe o perioadă de 3 ani de la încetarea mandatului”.
Agenţia Naţională de Integritate îşi exercită atribuţiile cu respectarea principiilor legalității, confidenţialității, imparţialității, independenţei operaţionale, celerității, bunei administrări, precum şi al dreptului la apărare.
AGENȚIA NAȚIONALĂ DE INTEGRITATE

Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii