Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
12:36 21 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

243 funcţionari de mediu au fost instruiţi în vederea evaluării impactului programelor şi proiectelor în siturile Natura 2000

ro

11 Apr, 2012 17:02 1711 Marime text

243 funcţionari de mediu au fost instruiţi în vederea evaluării impactului programelor şi proiectelor în siturile Natura 2000


S-au încheiat sesiunile de instruire a funcţionarilor din cadrul Agenţiei Naţionale pentru Protecţia Mediului, Agenţiilor Regionale pentru Protecţia Mediului şi Agenţiilor pentru Protecţia Mediului organizate în cadrul proiectului InfoNatura2000 - “Campanie naţională de conştientizare privind importanţa conservării Biodiversităţii prin Reţeaua Natura 2000 în România”.

Participanţii au apreciat ca necesară organizarea cursurilor de specializare pe parcursul întregii cariere profesionale. Lipsa instruirii adecvate este resimţită de funcţionarii agenţiilor de mediu ca o vulnerabilitate permanentă în relaţia cu evaluatorii şi investitorii deoarece le diminuează încrederea în deciziile pe care le emit. Alte aspecte discutate au fost carenţele reglementărilor din domeniul conservării biodiversităţii, atitudinea necooperantă a evaluatorilor şi calitatea slabă a rapoartelor de evaluare a impactului, necesitatea realizării unor studii ştiinţifice care să devină referinţe pentru evaluarea  adecvată. Participanţii au apreciat ca fiind foarte utile: instruirea prin studii de caz, cunoaşterea deciziilor Curţii Europene de Justiţie şi participarea la mai multe vizite pe teren. Aceştia îşi doresc ca pe viitor să fie organizate şi alte instruiri la care să fie invitaţi şi custozii/administratorii siturilor Natura 2000.

Participanţii au menţionat între satisfacţiile lor profesionale: colaborarea bună cu colegii şi convingerea că  munca lor are un impact pozitiv asupra naturii.

Concluziile sesiunilor şi Manualul de aplicare a Ghidului privind evaluarea adecvată a impactului planurilor/proiectelor asupra obiectivelor de conservare a siturilor Natura 2000 şi a procedurii de emitere a avizului custozilor/administratorilor se găsesc pe site-ul http://infonatura2000.cndd.ro.  

Programul de formare a fost organizat de Centrul Naţional pentru Dezvoltare Durabilă în parteneriat cu Ministerul Mediului şi Pădurilor – Direcţia Biodiversităţii în perioada februarie-aprilie 2012 şi a avut o durată de 5 zile/sesiune. La cursuri au participat 243 de angajaţi ai ANPM, ARPM şi APM din toate cele 8 regiuni de dezvoltare.

Proiectul InfoNatura2000 “Campanie naţională de conştientizare privind importanţa conservării Biodiversităţii prin Reţeaua Natura 2000 în România”– SMIS-CSNR 17609 este co-finanţat din Fondul European de Dezvoltare Regională (FEDR) prin Programul Operaţional Sectorial Mediu – Axa prioritară 4 „Implementarea Sistemelor Adecvate de Management pentru Protecţia Naturii”. Bugetul total al proiectului este de 14.036.402 lei, dintre care: 11.543.466 lei (finanţare nerambursabilă din FEDR şi bugetul de stat) şi 2.492.936 lei contribuţia beneficiarului. Durata proiectului este de 27 de luni, între 14 decembrie 2010 - 14 martie 2013.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii