Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
17:10 23 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Activitatea APM Constanta in perioada 16.11 – 23.11.2009

ro

23 Nov, 2009 16:03 1249 Marime text

23.11.2009


INFORMARE DE PRESĂ
ACTIVITATEA A.P.M. CONSTANŢA ÎN PERIOADA  16.11 – 23.11.2009

În cadrul Agenţiei pentru Protecţia Mediului Constanţa, în săptămâna 16.11 – 23.11.2009 s-au desfăşurat următoarele activităţi:

Compartimentul Relaţii Publice, Comunicare, Programe, Proiecte (C.R.P.C.P.P.)
S-a asigurat permanent:
- informarea publică directă;
- informarea presei;
- corespondenţa pentru solicitările scrise şi petiţii.

Serviciul Autorizare şi Controlul Conformării (S.A.C.C.)

În cadrul Biroului Avize, Acorduri, Autorizări şi Legislaţie Orizontală (B.A.A.A.L.O.) s-au eliberat 81 de acte de reglementare şi 33 de consultaţii tehnice.

În data de 16 noiembrie 2009, la Casa de Cultură din Ovidiu, la ora 16:00, a avut loc dezbaterea publică pentru emiterea acordului de mediu pentru proiectul „Reanalizarea şi actualizarea proiectelor la Canalul Poarta Albă Midia Năvodari”, beneficiar CN Administraţia Canalelor Navigabile SA Constanţa.

În data de 18 noiembrie 2009, la adresa Incintă Port Ovidiu, la ora 16:00, a avut loc dezbaterea publică pentru emiterea autorizaţiei de mediu pentru proiectul „Extracţia Nisipului şi a pietrişului, din albia minoră a fluviului Dunărea, în perimetrul de exploatare Cochirleni Km 304+800-305+000, comuna Rasova, judeţul Constanţa”, beneficiar S.C. Lufadori S.R.L.

În data de 19 noiembrie 2009, la Casa de Cultură din Ovidiu, la ora 16:00, a avut loc dezbaterea publică pentru emiterea acordului de mediu pentru proiectul „Reabilitarea şi modernizarea sistemului de alimentare cu apă şi canalizare în judeţul Constanţa”, beneficiar S.C. RAJA S.A. Constanţa.

În cadrul Compartimentului Controlul Conformării şi Managementul Riscului (C.C.M.R.):
- verificarea amplasamentului la S.C. AGRO MADY 92 SRL, SC STOIAN BOX SRL, SC ALEXANDRU MADALINA COM SRL.

Serviciul Implementare Politici de Mediu (S.I.P.M.)

Biroul Gestiune Deşeuri şi Chimicale (B.G.D.C.)
Au fost transmise raportările cu privire la:
- stadiul închiderii crematoriilor;
- fluxul deşeurilor. Conform raportărilor operatorilor economici autorizaţi, în luna octombrie 2009, la nivelul judeţului Constanţa, au fost colectate: 139,556 tone deşeuri PET, 200,561 tone deşeuri de materiale plastice, 492,255 tone deşeuri carton şi hârtie, 41,050 tone uleiuri uzate, 752,571 tone deşeuri lemnoase, 126,94 tone anvelope uzate şi 3402 tone deşeuri de sticlă.

Un reprezentant al BGDC a participat la o instruire referitoare la problemele întâmpinate în implementarea legislaţiei privind chimicalele, desfăşurata la Galaţi.

Au fost verificate chestionarele privind generarea şi gestionarea deşeurilor transmise de unităţile economice care generează deşeuri, cât şi de unităţile economice autorizate să desfăşoare activităţi de colectare, transport, depozitare temporară, valorificare şi eliminare deşeuri în vederea introducerii în baza de date naţionala MEDIUS.

Au fost aprobate patru Formulare pentru transportul deşeurilor periculoase către instalaţii de valorificare/eliminare a deşeurilor periculoase, din judeţul Constanţa.

Compartimentul Protecţia Naturii, Protecţie Sol şi Subsol, Biosecuritate (C.P.N.P.S.S.B.)
Se asigură permanent corespondenţa pentru solicitările scrise cu privire la ariile naturale protejate de interes naţional şi din Reţeaua Ecologică Natura 2000.
S-au emis puncte de vedere Serviciului A.C.C. privind încadrarea amplasamentelor aferente activităţilor pentru care s-au solicitat acte de reglementare, în raport cu ariile protejate de interes naţional, comunitar şi internaţional.
Au fost emise două autorizaţii pentru activitatea de vânătoare în baza Ordinului nr. 410 din 11 aprilie 2008 pentru aprobarea Procedurii de autorizare a activităţilor de recoltare, capturare şi/sau achiziţie şi/sau comercializare, pe teritoriul naţional sau la export, a florilor de mină, a fosilelor de plante şi fosilelor de animale vertebrate şi nevertebrate, precum şi a plantelor şi animalelor din flora şi, respectiv, fauna sălbatice şi a importului acestora.

Compartimentul Calitate Aer (C.C.A.)
Ca urmare a sarcinilor care revin operatorilor economici care deţin instalaţii care intră sub incidenţa Directivei 94/63/CE transpusă în legislaţia din România prin HG 568/2001 republicată, privind controlul emisiilor de compuşi organici volatili (COV) rezultaţi din depozitarea carburanţilor şi din distribuţia acestora de la terminale la staţiile de distribuţie a carburanţilor s-au solicitat agenţilor economici informaţii privind monitorizarea stadiului de conformare a instalaţiilor şi echipamentelor la prevederile Directivei precum şi prezentarea Certificatelor de inspecţie tehnică COV în vigoare.



Serviciul  Monitoring, Baze de Date şi Rapoarte (S.M.B.D.R.)
S-a realizat validarea zilnică a datelor de calitate a aerului provenite din reţeaua automată de monitorizare.

Laboratorul de analize fizico-chimice
Aer
S-au efectuat analize de pulberi sedimentabile la cererea următorilor beneficiari:
· S.C. B.T.G. MOBIPROD C-ŢA; S.C. MINERAL PROTAN S.A.
· S.C.(2*1) HOLDING–CAP MIDIA SHIPYARD S.A.
· S.C. SOMACO S.R.L.- Cariera Sibioara
 
S-au efectuat analize de pulberi totale în suspensie (P.T.S.) la cererea următorilor beneficiari              


· S.C. AVICOLA LUMINA S.A.
· S.C. SOMACO S.R.L.- Cariera Sibioara
· S.C.(2*1) HOLDING–CAP MIDIA SHIPYARD S.A.

S-a efectuat analiza de măsurare a nivelului de zgomot la cererea :
· S.C. SOMACO S.R.L.- Cariera Sibioara

S-au efectuat analize gaze emisii centrala termica (NO2,CO,SO2,O3) la cererea:
· S.C. AVICOLA  LUMINA S.A.

S-au definitivat analizele la probele prelevate în săptămâna anterioară şi s-au emis buletinele de analiză corespunzătoare.

Apă

Monitorizare internă
·  S-au prelevat probe de apă uzată de la S.E. POARTA-ALBA şi S.E. EDILMED MEDGIDIA

S-a prelevat  proba de apă meteorică:
· Precipitaţii A.P.M. Constanţa

S-au definitivat analizele la probele prelevate în săptămâna anterioară şi s-au emis buletinele de analiză corespunzătoare.

Sol
S-au prelevat doua probe de sol, la cererea beneficiarului, S.C. AVICOLA LUMINA S.A.  -   din incinta societăţii mai sus menţionate - o probă de profunzime (~30 cm) din perimetrul depozitului de dejectii ,respectiv o proba de profunzime (~30 cm) din perimetrul depozitului de combustibil.

Radioactivitate
Rezultatele analizelor de radioactivitate efectuate în regim continuu prin staţiile de radioactivitate Constanţa şi Cernavodă (măsurători beta-globale şi gamma-spectrometrice pentru factorii de mediu), s-au situat sub valorile nivelurilor de notificare operaţionale.

Pentru detalii suplimentare şi orice alte informaţii legate de activitatea APM Constanţa, puteţi contacta pe doamna Adriana Rusnac din cadrul Compartimentului Relaţii Publice, Comunicare, Programe, Proiecte.

DIRECTOR COORDONATOR
Senol ZEVRI

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii