Ardaf reduce prima asigurarii facultative pentru locuinte cu 50% din valoarea poliţei obligatorii
Ardaf reduce prima asigurarii facultative pentru locuinte cu 50% din valoarea poliţei obligatoriiArdaf asigură plata chiriei pentru o locuinţă temporară şi plăteşte eventualele venituri pe care proprietarul le obţinea din închirierea locuinţei
Bucureşti, 18 august 2010. Ardaf derulează începând din aceasta lună şi până pe 30 septembrie o campanie promoţională dedicată asigurărilor facultative de locuinţă. La încheierea unei asigurari obligatorii de locuinta (PAD) si a unei poliţe facultative Căminul, cu o primă anuală minimă de 220 de lei, Ardaf oferă o reducere la polita facultativa de 50% din valoarea celei obligatorii.
În plus, asiguratul beneficiază gratuit de asigurarea de răspundere civilă faţă de terţi si de asigurarea de accidente persoane.
Poliţa Căminul acoperă o gamă variată de riscuri (incendiu, trăsnet, explozie, inundaţii, evenimente naturale, căderea de corpuri pe clădirea asigurată, avarierea accidentală a conductelor, vandalism, greve, etc) şi, în plus, oferă clienţilor avantaje suplimentare. Ardaf asigură plata chiriei pentru o locuinţă temporară şi plăteşte eventualele venituri pe care proprietarul le obţinea din închirierea locuinţei, până la reconstrucţia acesteia.
De asemenea, poliţa Căminul acoperă costurile pentru refacerea documentelor de identitate, iar pentru daunele produse de inundaţii provenite de la conductele de apă sau incendii de mici proporţii (a căror valoare nu depăşeşte suma de 800 de lei), clientul este despăgubit pe loc de către Inspectorul de Daune care constată avariile.
„Acest produs a fost special creat pentru a acoperi orice neplăceri cauzate de avarierea locuinţei şi pentru a restabili, într-un timp cât mai scurt, confortul anterior al asiguratului. În plus, Căminul punctează cu beneficii şi, în cazul riscurilor cu cea mai mare frecvenţă de producere cum sunt avariile la conductele de apă, plăteşte pe loc", a declarat Nicolae Scripcariu, Director Naţional de Vânzări, Ardaf. „Despăgubirea rapidă a daunelor reprezintă unul dintre stâlpii pe care se sprijină satisfacţia clienţilor. De aceea, am înţeles să sporim rapiditatea în acordarea despăgubirilor şi în cazul daunelor cu valoare mai mare. Astfel că, în urma inundaţiilor produse în lunile iunie şi iulie, Ardaf a avizat un număr de 125 de dosare, din care s-au soluţionat până în prezent 112 de dosare, iar valoarea plăţilor efectuate a ajuns la 226.071 lei", a completat Nicolae Scripcariu.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp