Economisirea pentru perioada de pensie este responsabilitatea fiecarui cetatean
Economisirea pentru perioada de pensie este responsabilitatea fiecarui cetateanBucuresti, 1 iulie 2010
Criza economică a dus la o reorganizarea a pieŃelor de capital, zdruncindând încrederea populaŃiei în instituŃiile financiare si în valoarea pensiilor promise. În acelasi timp, economiile populaŃiei au scăzut în volum, iar în orizontul de timp apropiat nu pare să se schimbe nimic. Guvernele europene au introdus o serie de măsuri care să contrabalanseze aceste efecte, în timp ce populaŃia - potrivit unui studiu* efectuat de Grupul Aviva plc - începe să constientizeze importanŃa produselor de economisiere pe termen lung personalizate.
Criza a apărut la început în sistemul financiar
manifestată prin colapsul unor conglomerate financiare, iar ulterior
efectele ei s-au răspândit la nivelul întregii economii si există temeri
că, într-un final, se va transforman într-o criză socială. Potrivit
ultimului studiul al OECD, care examina sistemele de pensii din fiecare
Ńară, efectele dăunătoare ale crizei au fost simŃite mai întâi de acea
categorie de oameni aflaŃi în apropierea vârstei mde pensionare, în timp
ce, cei până în 45 de ani încă mai au timp să investească bani pentru a
avea o siguranŃă financiară la pensie. Tocmai din acest motiv este
extrem de important pentru această din urmă categorie să înceapă să
economisească pentru pensie devreme, în perioada activă, pentru a
asigura venituri
suficiente la pensie.
Studiul Aviva* *din
2009 arată că 44% dintre români nu înŃeleg sistemul de pensii, nu stiu
care este suma pe bani pe care o vor primi ca pensie de stat, nu stiu ce
alternative au: nu cunosc legislaŃia si modalităŃile prin care pot
cotiza la fondurile de pensii administrate privat, nu cunosc avantajele
fiscale
prevazute în prezent pentru pensiile facultative administrate
privat (deductibilitatea contribuŃiei de la pensia privată
facultativă). Conform aceluiasi studiu* doar 18% dintre români
economisesc pentru pensionare, în timp ce 62% nici nu au început să o
facă, desi 64% sunt constienŃi că pensia de stat nu va acoperi nevoile
lor financiare.
"România se numără printre Ńările în care
cheltuielile cu pensile, ca si procent din PIB, depăsesc media OECD.
Este o situaŃie valabilă în toată Europa Centrală si de Est (Polonia,
Cehia, Ungaria) unde este necesar ca atât instituŃiile private ce oferă
servicii financiare pentru economisirea la pensie cât si statul să ofere
soluŃii care să îi stimuleze pe oameni să se ajute singuri. " a
declarat Mihai Popescu CEO Aviva
România.
"Este responsabilitatea
fiecărui om aflat în perioada activă profesional a vieŃii să aleagă
modalităŃile de economisire pe termen lung care să îi garanteze
susŃinere financiară pentru a-si asigura standardul de viaŃă dorit la
pensie. Sunt însă prea puŃini cei care sunt constienŃi de această
responsabilitate pe care trebuie să si-o asume si cei mai mulŃi (81%
dintre români, conform studiului nostru*) asteaptă de la stat să rezolve
această
problemă a pensiilor."
" SiguranŃa financiară la pensie nu Ńi-o poŃi asigura dacă te apuci să economisesti cu doar câŃiva ani înainte să iesi la pensie, trebui să faci asta cu zeci de ani înainte, chiar din momentul în care ai început să lucrezi si planifici priorităŃile în ceea ce priveste cheltuielile dar si planurile de viitor." a continuat Mihai Popescu.
Măsurile guvernamentale
Studiul OECD
subliniază că în anumite Ńări pensionarii au primit banii si într-o
singură transă, în timp ce în alte Ńări valoarea pensiei lunare a
crescut. Câteva guverne au oferit cetăŃenilor posibilitatea de a-si
accesa fondurile de pensii mai devreme decât data legală a pensionarii.
Ideea că statul este acela care trebuie să susŃină fondurile de pensii a
fost vehiculată în foarte multe Ńări. În acelasi timp, studiul
subliniază faptul că aceste soluŃii sunt viabile doar pe termen scurt si
că administrarea sistemului de pensii, prin natura lui are nevoie de
planificare pe termen lung.
* Studiul Customer Attitude to Savings
realizat de Aviva Group în 2009,îin 25 de Ńări.
"Când vor exista
stimulente extinse de natură fiscală, precum si proceduri facile de a
opera această deductibilitate, oamenii vor avea un motiv suplimentar
important de a porni si menŃine pe termen lung programe de economisire,
permiŃându-le să privească cu încredere viitorul la pensie si, în
acelasi timp,
contribuind la reducerea costurilor si presiunilor
sociale legate de nivelul de trai al pensionarilor. Suplimentar,
cresterea asociată a activelor în industria pensiilor si a asigurărilor
de viaŃă ar crea importante investiŃii în economia locală, lucru ce s-a
întâmplat de exemplu în Polonia." notează Mihai Popescu.
InvestiŃii,
risc, performanŃă Potrivit studiului Aviva plc*, 37% dintre români au
declarat că au devenit mai precauŃi si mai puŃin dornici să îsi asume
riscuri pe care nu le înŃeleg foarte bine - si aproximativ la fel
gândesc si vecinii nostri din Ungaria (39%) si Polonia (34%). Comparând
perioada de dinainte cu cea de după criză - românii par să fie cei mai
speriaŃi de criză- numarul celor dispusi să riste a scăzut cu 10%,
comparativ cu Ungaria- 7% si cu doar 4%
Cehia.
Ca si răspuns la
criză investitorii s-au orientat către produse cu investitii foarte
sigure, deoarece apetitul
pentru instrumente cu volatilitate mărită a
scăzut.
Ultimul studiu regional Aviva* arată tendinŃe similare în
Europa Centrală si de Est, aratând că populaŃia din Cehia este mai
înclinată spre produsele de investiŃii pe termen scurt si care implică
un factor de risc mai redus. În Cehia oamenii încă sunt foarte legaŃi de
depozitele bancare. Desi este adevărat că societăŃile de investiŃii
sunt extrem de populare în rândul oamenilor care aleg să economisească
pe termen mediu, adevaratul potenŃialul de crestere al acestor companii
va fi atins prin exploatarea soluŃiilor de economisire pe termen lung.
Ca
exemplu, pe piaŃa din Cehia există patru tipuri de instrumente de
economisire care beneficiază de spirijinul statului si/sau de avantaje
fiscale, iar printre acestea se numară si asigurările de viaŃă si
veniturile din fonduri de investiŃii, condiŃia fiind ca perioada de
investire în aceste fonduri mutuale să fie mai mare de 6 luni.
Pe
piaŃa din România situaŃia este similară - adică depozitele sunt
instrumentele de economisire cele mai cunoscute si sunt prima opŃiune de
economisire pentru multi români. Rămâne de văzut în ce măsură
reintroducerea impozitului pe câstigurile bancare si de pe piaŃa de
capital vor îndrepta mai mulŃi români către alte instrumente de
economisire cum sunt asigurările de viaŃă.
InvestiŃiile în fonduri
de investiŃi sau alte produsele/servicii ale pieŃei de capital sunt
limitate. Studiul arată că românii reacŃionează la criză prin renunŃarea
la tot ceea ce înseamnă risc si orientarea către produsele de
investiŃii care oferă garanŃii prin transparenŃa investiŃiilor în
instrumente de minim risc cu venit fix. Noi, la Aviva, am observat o
mutare a economisirilor către programul de investiŃii Capital Garantat,
ce adresează exact aceste necesităŃi actuale ale clientului. Capacitatea
scăzută de economisire a celei mai mari părŃi a populaŃiei este
demonstrată si de faptul că media economiilor pentru perioada de pensie
prin intermediul pensiei facultative este la un nivel mai mic decât
valoarea beneficiilor fiscale pe care le-ar primi de la stat (200
euro/an faŃă de 400 euro, dacă nu Ńinem cont si de contribuŃia pe care
ar putea-o aduce si angajatorii si
anume încă 400 euro)
"SituaŃia
financiară a fiecăruia dintre noi este o chestiune de opŃiune
individuală. Până acum ceva vreme pentru cei mai mulŃi pensionari
siguranŃa la pensie era în mâinile statului, însă este din ce în ce mai
evident că pentru generaŃia care peste 20 de ani va fi la pensie
lucrurile nu vor mai fi atât de simple. Fiecare dintre noi trebuie să
îsi asume responsabilitatea pentru viitorul său, iar companiile de
asigurări de viaŃă au datoria
de a le oferi clienŃilor toate informaŃiile de care au nevoie, astfel încât produsele pe care le achiziŃonează să fie în concordanŃă cu nevoile personale."
" Am lansat anul acesta un website de educaŃie financiară- primul de acest fel de pe piaŃa din România- care ar trebui să le ofere clienŃilor informaŃiile de care au nevoie pentru a achiziŃiona produsul potrivit. Vă invit să îl vizitaŃi la www.e-viata.ro".a încheiat Mihai Popescu.
Note pentru editori:
- Niciun rezultat din studiul Aviva nu poate fi reprodus fără a cita sursa: Aviva Asigurări de ViaŃă.
- Sondajul Consumer Attitudes to Savings a fost întreprins în 2004 în 11 Ńări, în 2005 în 16 Ńări, în 21 Ńări în 2006 si
Despre Grupul Aviva
Aviva este cel mai vechi grup de asigurări din lume si cel mai mare din Marea Britanie, cu o istorie datând din 1696.
Astăzi, Grupul Aviva are 54.000 angajaŃi si 53 milioane de clienŃi în 28 de Ńări din întreaga lume*.
Grupul este lider în asigurări de viaŃă si pensii în Europa, ocupând poziŃii de top pe majoritatea pieŃelor pe care operează.
Aviva are fonduri în administrare de peste 379 miliarde de lire sterline*, ceea ce poziŃionează Aviva pe locul al cincilea în
topul companiilor de asigurări la nivel mondial.
Aviva Grup România
Aviva Grup România include trei companii: Aviva Asigurări de ViaŃă, Aviva Societate de Administrare a unui Fond de
Pensii Privat, Aviva Investors România (achiziŃionată în noiembrie 2007).
Despre Aviva Asigurări de ViaŃă si Aviva Societate de Administrare a unui Fond de Pensii Privatn Aviva si-a început activitatea de asigurări de viaŃă în România în 2000, având în prezent un portofoliu de peste 50 000 de clienŃi (excluzand asigurarile credit life) si fonduri în administrare de 27 milioane de lire sterline. În 2007 Aviva a înfiinŃat o companie de pensii care se ocupă de administrarea fondului de pensii obligatorii Pensia Viva si care în prezent are un
portofoilu de peste 370 000 de clienŃi.
Despre Aviva Investors România
Aviva Investors România are în prezent în administrare 10 milioane euro din 8 fonduri mutuale, dintre care 5 deschise, fiecare dintre ele orientat către alt tip de investiŃii: Aviva Investors (AI) Intercapital (fond de acŃiuni), Ai XT Index (fond de indice), AI Capital Plus (fond diversificat), AI Orizont (fond de venituri fixe - obligatiuni) si AI Tezaur (fond monetar), precum si 3 fonduri inchise de investitii: AI Everest, AI Leader si AI Properties RO. Aviva Investors România se remarcă în piaŃă si ca lider în administrarea conturilor de investiŃii individuale. Aviva Investors România a dovedit de-a lungul anilor cã este unul dintre cei mai dinamici si inovatori administratori de pe piaŃă. Compania a lansat primul fond fără comisioane de vânzare de pe piaŃa românească ( AI Tezaur) si primul fond de obligaŃiuni din România (AI Orizont). Aviva Investors România se mândreste totodată ca fiind un susŃinãtor al pieŃei crescânde de fonduri de investiŃii din România.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp