Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
15:39 22 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Acțiuni desfășurate de polițiști în Portul Constanța. Iată ce nereguli au identificat

ro

08 Nov, 2024 14:58 480 Marime text

Poliție, Sursa foto: IPJ Constanța


Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Constanța – Serviciul Municipal de Siguranță Rutieră au desfășurat ieri, 7 noiembrie 2024, o acțiune în Portul Constanța, pentru creșterea gradului de siguranță rutieră.

În cadrul activităților desfășurate, au fost legitimate 105 persoane și au fost verificate tot atâtea vehicule. 
În urma neregulilor constatate, au fost aplicate 24 de sancțiuni contravenționale, nouă dintre acestea fiind aplicate în baza O.G. 37/2007, pentru nerespectarea dispozițiilor legale privind aparatul de înregistrare de tip tahograf, a precizat IPJ Constanța.

Totodată, au fost aplicate 13 sancțiuni pentru nerespectarea prevederilor O.U.G. 195/2002, privind circulația pe drumurile publice.

De asemenea, doi conducători auto au fost sancționați contravențional în baza Legii 132/2017, pentru lipsa asigurării obligatorii de răspundere civilă. 
Valoarea sancțiunilor contravenționale aplicate este de aproximativ 30.000 de lei, mai transmite sursa citată.

Au fost retrase șapte certificate de înmatriculare și două seturi de plăcuțe cu numere de înmatriculare, fiind indisponibilizate cinci vehicule. 

Astfel, polițiștii au identificat un bărbat care ar fi condus un ansamblu rutier format dintr-o autoutilitară și remorcă.
În urma verificărilor efectuate, s-a constatat că operatorul de transport ar fi descărcat datele din memoria aparatului de tip tahograf cu o întârziere de 33 de zile. Operatorul de transport a fost sancționat contravențional cu suma de 6.000 de lei, iar ansamblul rutier a fost indisponibilizat, a încheiat sursa citată.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii