Alegeri parlamentare 2024 A început perioada electorală. În această săptămână este constituit Biroul Electoral Central
Alegeri parlamentare 2024: A început perioada electorală. În această săptămână este constituit Biroul Electoral
03 Sep, 2024 20:14
ZIUA de Constanta
1181
Marime text
- Perioada electorală pentru alegerile parlamentare din acest an a început marţi, conform calendarului aprobat prin hotărâre de Guvern.
Principalele repere ale acestei perioade sunt constituirea Biroului Electoral Central şi desemnarea preşedintelui BEC, depunerea listelor de candidaţi şi a candidaturilor independente, precum şi rămânerea lor definitivă, începerea campaniei electorale şi desfăşurarea scrutinului pentru românii din ţară şi cei din diaspora.
Astfel, potrivit calendarului electoral pentru alegerile parlamentare din 1 decembrie:
- pe 4 septembrie - are loc desemnarea judecătorilor în Biroul Electoral Central, în şedinţă publică, prin tragere la sorţi dintre judecătorii în exerciţiu ai Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie
- în termen de 24 de ore de la învestire - pe 5 septembrie - alegerea preşedintelui Biroului Electoral Central şi a locţiitorului acestuia, prin vot secret
- în termen de 24 de ore de la alegerea preşedintelui BEC - 6 septembrie - completarea Biroului Electoral Central cu preşedintele şi vicepreşedinţii Autorităţii Electorale Permanente, cu câte un reprezentant al partidelor politice parlamentare, precum şi cu reprezentantul desemnat de Grupul parlamentar al minorităţilor naţionale din Camera Deputaţilor în numele organizaţiilor cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale membre ale acestuia
- în cel mult 24 de ore de la data constituirii BEC - 7 septembrie - Autoritatea Electorală Permanentă trebuie să comunice BEC numărul alegătorilor înscrişi în Registrul electoral şi numărul minim întreg nerotunjit de semnături necesar pentru susţinerea candidaturilor la nivel naţional, precum şi în fiecare circumscripţie electorală
- în cel mult 48 de ore de la expirarea termenului de constituire a BEC, cel mai târziu la data de 8 septembrie - partidele politice, alianţele politice, alianţele electorale, organizaţiile cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale, precum şi candidaţii independenţi pot formula contestaţii privind modul de formare şi componenţa Biroului Electoral Central; contestaţiile sunt soluţionate de ÎCCJ
- în termen de 5 zile de la înfiinţarea BEC, cel mai târziu la data de 10 septembrie, se depun protocoalele de constituire a alianţelor electorale
- cel mai târziu cu 60 de zile înainte de data alegerilor (termen limită 2 octombrie) - sunt programate depunerea listelor de candidaţi şi a candidaturilor independente pentru Senat şi Camera Deputaţilor în circumscripţia electorală pentru cetăţenii români cu domiciliul sau reşedinţa în afara ţării, precum şi depunerea listelor de candidaţi ai organizaţiilor cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale pentru toate circumscripţiile electorale
- cel mai târziu cu 45 de zile înainte de data alegerilor (termen limită 17 octombrie) - partidele politice, alianţele politice, alianţele electorale sau organizaţiile cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale care participă la alegeri şi candidaţii independenţi pot depune listele de candidaţi şi candidaturile independente pentru Senat şi Camera Deputaţilor în circumscripţiile electorale din ţară
- pe 1 noiembrie - începe campania electorală pentru alegerile parlamentare
- în data de 30 noiembrie, la ora 7.00, se încheie campania electorală
- tot pe 30 noiembrie, la ora locală 7.00, începe prima zi de vot în străinătate, care se încheie la ora locală 21.00
- pe 1 decembrie, la ora 7.00, începe procesul de vot în ţară, dar şi a doua zi de votare în străinătate, care se vor încheia la ora 21.00.
Citește și:
AEP: Până la sfârșitul lunii august, 18.974.516 cetăţeni cu drept de vot -înscrişi în Registrul electoral
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii