Alegeri Parlamentare 2024 Incidente electorale în Tulcea. Dosar penal pentru un bărbat cu dreptul de vot interzis
Alegeri Parlamentare 2024: Incidente electorale în Tulcea. Dosar penal pentru un bărbat cu dreptul de vot interzis
01 Dec, 2024 21:53
ZIUA de Constanta
180
Marime text
În județul Tulcea, de la debutul procesului electoral, au fost semnalate trei incidente de încălcare a legii, toate fiind confirmate. Unul dintre cazuri vizează un bărbat de 40 de ani din Isaccea, care a încercat să voteze în ciuda faptului că avea acest drept interzis printr-o sentință penală. Poliția a deschis un dosar penal pentru fraudă la vot în această speță.
Pe parcursul acestei zile, la nivelul întregului județ au fost mobilizați aproximativ 750 de angajați MAI care au avut ca principale atribuții menținerea climatului normal de siguranță publică, asigurarea protecției secțiilor de vot și cercetarea sesizărilor cu privire la posibile incidente electorale.
Date oficiale de la CENTRUL DE COMUNICARE JUDEȚEAN TULCEA
De la începerea votării, au fost semnalate 3 situații de încălcare a legii în contextul alegerilor parlamentare, toate fiind confirmate.
Angajații MAI din județul Tulcea au aplicat o sancțiune în valoare de 2.000 de lei și un avertisment.
De asemenea polițiștii au întocmit un dosar penal unui bărbat de 40 de ani, care ar fi încercat să-și exercite dreptul de a vota la o secție de vot din orașul Isaccea, având dreptul de a vota interzis datorită unei sentințe penale.
Cercetările sunt continuate în cadrul unui dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de fraudă la vot.
Pe parcursul acestei zile, la nivelul întregului județ au fost mobilizați aproximativ 750 de angajați MAI care au avut ca principale atribuții menținerea climatului normal de siguranță publică, asigurarea protecției secțiilor de vot și cercetarea sesizărilor cu privire la posibile incidente electorale.
Misiunile efectivelor MAI din județul Tulcea vor continua și după încheierea procesului de vot.
Astfel, angajații MAI vor asigura securitatea materialelor, a documentelor și a tipizatelor prevăzute de lege pentru desfășurarea procesului electoral, respectiv dosarele sigilate cu rezultatele votării, pe timpul staționării membrilor birourilor electorale ale secțiilor de vot în spațiile puse la dispoziție de autoritățile locale, și pe timpul transportului dosarelor către birourile ierarhic superioare, în vederea centralizării rezultatelor votului.
Adresăm mulțumiri și cetățenilor pentru modul responsabil în care și-au exercitat dreptul la vot și pentru că este Ziua Națională a României permiteți-mi să închei spunând: La mulți ani, România! La mulți ani, români!
Citește și:
Parlamentare 2024Propagandă electorală în mediul online, după termenul legal. Poliția din Constanța efectuează cercetări
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii