Alegeri prezidențiale 2025 CNA ar putea adopta Decizia privind regulile de desfășurare în audiovizual a campaniei electorale
Alegeri prezidențiale 2025: CNA ar putea adopta Decizia privind regulile de desfășurare în audiovizual a campaniei
25 Feb, 2025 11:08
ZIUA de Constanta
145
Marime text



- Consiliul Național al Audiovizualului ar putea adopta, marți, Decizia privind regulile de desfășurare în audiovizual a campaniei electorale pentru alegerile prezidențiale din luna mai.
Potrivit CNA, proiectul se află în consultare publică pe site-ul instituției, iar posturile de radio și de televiziune care intenționează să realizeze și să difuzeze emisiuni electorale au obligația să facă cunoscut public acest lucru prin presă și/sau prin programele lor și să comunice Consiliului Național al Audiovizualului implicarea lor în campania electorală până cel mai târziu în data de 24 martie.
Candidații au la dispoziție intervalul 24 martie - 3 aprilie pentru a se adresa în scris posturilor private de radio și de televiziune care și-au anunțat intenția de realizare și difuzare a emisiunilor electorale, solicitând și timpii de antenă pe care intenționează să îi utilizeze.
Aceștia au acces, egal și gratuit, la serviciile de radio și de televiziune, publice și private, numai în emisiunile de promovare și dezbatere electorală și informative.
Proiectul de decizie mai prevede că difuzarea în direct sau înregistrată a mitingurilor și întâlnirilor electorale, a conferințelor de presă ori a altor activități de campanie ale candidaților este considerată emisiune de promovare electorală. Materialele audiovizuale electorale, altele decât spoturile publicitare electorale puse la dispoziția radiodifuzorilor de către candidați pot fi difuzate numai în cadrul emisiunilor de promovare electorală.
„Radiodifuzorii vor fi obligați să precizeze calitatea în care se exprimă persoanele invitate în emisiuni, cum ar fi: candidați, reprezentant al candidatului sau al unui partid politic, al alianțelor politice, alianțelor electorale sau al organizațiilor cetățenilor aparținând minorităților
naționale care susțin candidați, jurnalist, analist, comentator sau consultant politic etc”, transmite sursa citată.
În perioada campaniei electorale, candidații și reprezentanții acestora, precum și ai partidelor politice, alianțelor politice, alianțelor electorale și ai organizațiilor cetățenilor aparținând minorităților naționale care susțin candidați nu pot fi producători, realizatori sau moderatori ai emisiunilor realizate de radiodifuzorii publici și privați, mai stipulează proiectul de decizie.
Citește și
CNA a emis 15 ordine de eliminare a conținutului ilegal de pe marile platforme
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii