Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
15:43 16 01 2025 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Fost consilier al lui Traian Băsescu își anunță candidatura la prezidențiale- „Pentru că am ajuns, ca țară, într-o situație inacceptabilă”

ro

16 Jan, 2025 12:56 238 Marime text
sursa foto: Facebook: Cătălin Avramescu
Cătălin Avramescu, fost consilier al președintelui Traian Băsescu și ambasador în Finlanda .
 

Voi candida la funcția de Președinte al României.

De ce? Pentru că am ajuns, ca țară, într-o situație inacceptabilă. Candidații anunțați până acum sunt foarte slabi. Nu înțelegi, efectiv, ce legătură au ei cu "descrierea postului". Așa riscăm să devenim prima țară din lume care alege un alienat mintal pe post de Președinte.

Susținut de care partid sau alianță? Nu doresc în acest moment nici un sprijin al partidelor. Din păcate acestea sunt grav compromise. Și-au făcut-o cu mâna lor. Să promovezi un puturos de profesie ("Am trăit pe banii nevestei zece ani") înseamnă să nu îți respecți țara și electoratul. Mulțumesc, nu am nevoie de un asemenea "sprijin".

Ce orientare politică reprezint? Liberal clasic. (Așa cred).

Ce mă califică? Patru ani am condus cancelaria Președintelui, cinci ani ambasador, docent al Universității din Helsinki, în prezent profesor de științe politice la Universitatea din București și director al Institutului de Științe Politice și Relații Internaționale al Academiei Române.

Lucrurile sunt simple. Dacă cunoașteți pe cineva mai calificat și dispus să candideze, vă rog să îmi dați de știre. Am să îl susțin fără nici un fel de rezerve. Până atunci, ne vedem în campanie. Care începe astăzi.- a anunțat acesta pe pagina de socializare. 



Cine este Cătălin Avramescu


Cătălin Avramescu (n. 12 iulie 1967, Mizil, județul Prahova) este un filosof și un publicist român. Începând cu 17 ianuarie 2008, a fost numit consilier de stat în cadrul Cancelariei președintelui Traian Băsescu.

Este doctor în filozofie al Universității din București. Specialist în filozofie politică și morală, a susținut cursuri la București și la Helsinki și conferințe în Ungaria, Scoția, Canada și Austria. A publicat eseuri și studii de teorie politică și istoria ideilor, în special asupra intervalului secolelor XVII–XIX.

În perioada 1992–1993, a fost Visiting Graduate Student la St Antony’s College din cadrul University of Oxford. În anul 1992 a devenit asistent asociat la Școala Națională de Științe Politice și Administrație, apoi asistent asociat la Academia de Studii Economice din București (1993-1994), cadru didactic asociat la Centrul de Științe Sociale din cadrul Universității București (1994), cadru didactic asociat la Școala Superioară de Jurnalism (1994-1996) și Visiting Lecturer la Department of Social Philosophy (Helsinki University) (2000 și 2007).

Începând din anul 2005, este lector la Facultatea de Științe Politice a Universității din București, predând cursurile de istorie a gândirii politice, filozofie politică și etică.


În data de 12 iunie 2007, Președintele României, Traian Băsescu, l-a propus pe Cătălin Avramescu pentru postul de titular în cadrul Consiliului de Administrație al Societății Române de Televiziune. Comisiile reunite de cultură și mass-media ale Parlamentului au respins propunerea președinției, cu 10 voturi împotrivă, 4 voturi pentru și cinci abțineri.

În perioada 1993-1994 a fost membru al redacției revistei "Sfera Politicii". În anul 2005 devine membru al Grupului de Dialog Social (GDS) și în 2007 directorul seriei "Idei politice fundamentale" de la Editura Nemira. A fost editorialist la ziarul Cotidianul până în 2007, dată la care Robert Turcescu a preluat postul de director editorial al ziarului. În prezent este editorialist la ziarul Bursa.

La data de 15 iunie 2011 a fost numit în funcția de ambasador în Finlanda și Estonia. La data de 5 aprilie 2016 a fost rechemat din funcția de ambasador de către Președintele Iohannis.



Citește și:

Marcel Ciolacu - „Să nu mai avem această practică pe care am avut-o la ultimele alegeri”
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii