Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
18:56 31 01 2025 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Lavinia Șandru, candidatul PUSL la alegerile prezidențiale

ro

31 Jan, 2025 16:16 174 Marime text
Foto: Facebook/Lavinia ȘandruBiroul Executiv al Partidului Umanist Social Liberal (PUSL) a validat, vineri, candidatura Laviniei Șandru pentru alegerile prezidențiale, conform Agerpres.ro

Anunțul a fost făcut în cadrul unei conferințe de presă la care au participat și Daniel Ionașcu, vicepreședinte al PUSL, precum și Simona Allice Man, secretar general al partidului.

 'Am ales să candidez pentru că de 35 de ani românii sunt tot mai puțini. Ca mamă, ca om, ca român, cred că este inacceptabil. Câți candidați și câți președinți ați auzit luptându-se cu acest fenomen? Repet, este inacceptabil. Trebuie să facem mult mai multe, avem nevoie de o strategie demografică, de la cel mai înalt nivel, al funcției supreme în stat. Măsuri concrete, de ordin educațional, medical și economic - ridicate la rang de prioritate absolută. Candidez pentru că România nu trebuie să dispară. Și nu va dispărea', a declarat Șandru, jurnalistă și om politic, coordonator al comunicării PUSL.


 Daniel Ionașcu a afirmat că partidul propune un președinte 'pentru toți românii, nu pentru sistem'.

'Propunem un președinte pentru toți românii, nu pentru sistem. Un președinte pentru țară, un președinte pentru Dumnezeu. Îl rugăm tot pe Dumnezeu să îi dea înțelepciunea de a răspunde fiecăruia dintre noi și de a face ce trebuie, pentru că asta înseamnă președinte pentru România', a susținut Ionașcu.


Reprezentanții PUSL au anunțat și lansarea proiectului 'România Reală - România Umanistă'. Lavinia Șandru urmează să ajungă în cât mai multe locuri din țară, în cadrul unui turneu informal.

'Sunt convinsă că acesta va fi un proiect de succes și vom reuși să aducem în fața dumneavoastră România reală, pe acei oameni care până astăzi au fost vitregiți și nu avut posibilitatea să își spună problemele', a transmis Simona Allice Man.

 Agerpres.ro

Citește și: 

Peste 1350 de alegători din străinătate s-au înscris pentru a vota prin corespondență
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii