Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
08:58 25 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

MAI Ce nereguli au fost constatate de la începerea votării. Mai multe amenzi, aplicate

ro

24 Nov, 2024 14:24 372 Marime text
De la începerea votării, au fost sesizate 80 de posibile incidente, dintre care  43 sunt confirmate, 16 sunt în curs de verificare și 21 neconfirmate.

Potrivit MAI, au fost aplicate 34 de sancțiuni contravenționale: 7 amenzi în valoare de 11.700 de lei și 27 de avertismente.

De asemenea, se efectuează cercetări cu privire la 8 posibile infracțiuni. 

MAI oferă câteva exemple de fapte sesizate până la acest moment. 

1. Polițiștii din Ploiești cercetează un bărbat pentru fraudă la vot după ce în momentul în care s-a prezentat la o secție să voteze, Sistemul Informatic de Monitorizare a Prezenței la Vot și de Prevenire a Votului Ilegal a semnalat că bărbatul votase deja la o altă secție.
2. În București, se efectuează cercetări față de o persoană, cu domiciliul în altă localitate, care a votat la referendum deși nu avea acest drept pentru că îi expirase viza de reședință. 
3. Polițiștii din Piatra-Neamț au fost sesizați cu privire la faptul că un alegător ar fi primit două buletinele de vot, cu care ar fi intrat în cabina de vot. Polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de fraudă la vot, sub forma tentativei.
4. Polițiștii bihoreni efectuează cercetări în urma unei sesizări referitoare la o posibilă situație privind transportarea organizată la secțiile de votare a unor alegători, de către membrii unor partide politice. Polițiștii de ordine publică, echipaje de poliție rutieră și jandarmii sunt prezenți în teren, în zona respectivă și monitorizează situația, pentru a preveni și combate orice încălcare a legii.
5. Un bărbat din București a fost sancționat cu amendă de 4.000 de lei după ce a  sesizat la 112 că la o secție din județul Giurgiu s-ar permite intrarea în cabina de vot a câte două persoane, dar în urma verificărilor efectuate de polițiști, aspectele sesizate nu s-au confirmat.
6. Polițiștii din București au sancționat contravențional cu amendă în valoare de 200 de lei un bărbat după ce a adresat expresii jignitoare pe timpul sosirii unui demnitar la o secție de votare din Sectorul 1. 
7. Tot în București, polițiștii fac cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de amenințare, în cazul unui conflict apărut între două persoane în incinta unei secții de votare din sectorul 5 al Capitalei.

8. Polițiștii din județul Iași au fost sesizați prin 112 de către o persoană cu privire la faptul ca soției sale, care are domiciliul în municipiul Iași, i-a fost refuzată exercitarea dreptului la vot pe liste suplimentare la o secție dintr-o altă localitate. Polițiștii au constatat că președintele secției de votare i-a comunicat ca, din cauza numărului mare de persoane care au votat pe liste suplimentare, raportat la numărul de buletine existente, ar fi de preferat să voteze la secția de votare la care este arondată. În cauză a fost întocmit dosar penal.
9. Au fost semnalate mai multe cazuri în care alegătorii, printre care un deputat și un europarlamentar, și-ar fi fotografiat sau filmat buletinul de vot în timp ce se aflau în cabina de votare. Cercetările sunt în desfășurare. 

Citește și: 

#Alegeri prezidențiale 202427,31 % de alegători au votat în județul Constanța până la ora 14.00
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii