Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
18:22 21 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Oficial de la Biroul Electoral Central! Cum se va desfășura procesul de vot la alegerile locale și europarlamentare

ro

07 Jun, 2024 15:52 751 Marime text
Biroul Electoral Central a transmis printr-un comunicat de presă cum se vor desfălura alegerile din 9 iunie 2024. Astfel, la alegerile locale, din 9 iunie 2024 alegătorul poate vota doar în comuna, oraşul, municipiul sau sectorul unde are domiciliul sau reşedinta! Alegătorul care nu se află în comuna, oraşul sau municipiul unde are domiciliul sau reşedinţa nu poate vota la alegerile locale!

Chiar dacă alegătorul se află într-o altă comună, alt oraş sau alt municipiu din acelaşi judej în care este situată localitatea unde are domiciliul sau reşedința, acesta nu poate vota doar pentru consiliul judetean sau doar pentru preşedintele conslliului judetean.

Alegătorul care nu se află în sectorul municipiului Bucureşti unde are domiciliul sau reşedinţa nu poate vota la alegerile locale!

Chiar dacă alegătorul are domiciliul sau reşedința în municipiul Bucureşti, dacă se află în alt sector, acesta nu poate vota doar pentru Consiliul General al Muncipiului Bucureşti sau doar pentru primarul general.

La alegerile locale, dacă membrii biroului electoral al secţiei de votare, operatorul de calculator al secției de votare şi persoanele însărcinate cu menţinerea ordinii îşi desfăşoară activitatea la o secţie de votare aflată în altă comună, alt oraş, alt municipiu sau alt sector al municipiului Bucureşti decât cele în care au domiciliul sau reşedinţa, nu vor putea vota.

La alegerile pentru Parlamentul European, cu excepţia categoriilor de persoane de mai sus, a celor care solicită urna specială (mobilă) şi a celor cu mobilitate redusă, alegătorii care se află în comuna, oraşul sau municipiul în care au domiciliul nu pot vota la o altă secţie de votare decât cea la care sunt arondaţi.

Şi în cazul alegătorilor cu domiciliul în municipiul Bucureşti, aceştia nu pot vota la alegerile pentru Parlamentul European la o altă secţie de votare decât cea la care sunt arondaţi, chiar dacă se află în alt sector decât cel în care au domiciliul.

Astfel, la alegerile pentru Parlamentul European, pot vota la orice secţie de votare din ţară doar alegătorii care nu se află în comuna, oraşul, municipiul sau sectorul în care au domiciliul.

„Reiterăm că, la alegerile pentru Parlamentul European, membrii biroului electoral al secţiei de votare, operatorul de calculator al secţiei de votare şi persoanele însărcinate cu menţinerea ordinii pot vota la secţia de votare unde îşi desfăşoară activitatea.


Cetăţenii români cu domiciliul în străinătate pot vota la orice secţie din ţară la alegerile pentru Parlamentul European, însă la alegerile locale vor vota doar în localitatea/sectorul de reşedinţă. În oricare dintre situaţiile de mai sus, alegătorii pot vota în localitatea/sectorul de reşedinţă doar dacă aceasta a fost stabilită anterior datei de 11 aprilie 2024“ - arată sursa citată.

 Citește și: 

Lista Alianțelor electorale constituite la alegerile pentru autoritățile publice locale la nivelul județului Constanța (DOCUMENT)
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii