ZIUA Electorală Gihan Eserghep și Mihai Lupu, candidații PUSL Constanța pentru Primăria și CJ Constanța despre programul de guvernare locală (VIDEO)
ZIUA Electorală: Gihan Eserghep și Mihai Lupu, candidații PUSL Constanța pentru Primăria și CJ ConstanțaCei doi au luat la pas municipiul și județul Constanța, a vorbit cu oamenii, și-a adaptat programul de guvernare locală în funcție de nevoile cetățenilor. Au simțit pulsul orașului și al județului și doresc sincronizarea cu ceea ce lor va oferi oamenilor. Gihan Eserghep vine din mediul privat și cunoaște prea bine problemele din tot județul, nu doar din municipiu, fiind continuu conectat cu populația.
Vine cu un suflu fresh în lumea politică, neavând contact cu această sferă până când a fost abordat de partid pentru a fi candidatul lor pentru municipalitate. Face echipă cu actualul președinte CJ, Mihai Lupu, și speră că va câștiga alegerile de duminică pentru a demonstra de ce a meritat votul alegătorilor.
Despre cum vor aborda situația administrativă a municipiului și județului Constanța dacă vor câștiga alegerile din 9 iunie 2024, vom discuta cu candidații Gihan Eserghep și Mihai Lupu, în cadrul unui interviu ZIUA ELECTORALĂ. Interviul va avea loc pe 5 iunie 2024, de la ora 12.00.
ZIUA ELECTORALĂ poate fi urmărită pe site-ul nostru ZIUAConstanta.ro și pe www.facebook.com/ziuaconstanta, unde așteptăm și întrebările dumneavoastră.
„Suntem singurii care am venit cu proiecte și soluții pentru municipiul și județul Constanța. Eu vin cu un bilanț angajat acum patru ani de zile. Tot ce am promis, de la drumuri, sănătate, cultură, punerea în valoare a patrimoniului, toate acestea sunt fie în proiecte realizate, fie în curs de realizare. Pentru prima dată Palatul Administrativ va intra în reabilitare. Astăzi am semnat acest contract. Gihan este cea mai bună soluție pentru municipiul Constanța. Ambiția și priceperea îl recomandă a fi cel mai bun primar pe care îl poate avea municipiul Constanța“ - a precizat Mihai Lupu.
„Nu poate trăi nimeni singur, trăim în comunitate. Orașul nu poate trăi fără județ, iar județul nu poate trăi fără oraș. Suntem singura echipă care și-a făcut apariția împreună, umăr la umăr, transmitem un mesaj că aceasta înseamnă muncă în echipă. Aceasta este ideea pe care vrem să o transmitem“ - a menționat Gihan Eserghep.
„Suntem singurul partid cu proiect articulat. Am făcut bilanțul, l-am pus pe hârtie. Nu am lipsit nicio secundă de la serviciu. “ - a precizat Mihai Lupu.
„Dureros pentru municipiul Constanța este următorul: umanitatea se rezumă la spital! CJC reprezentat de Mihai Lupu a stat cu actele doi ani și jumătate pe masa primarului pentru construirea unui spital Mama și Copilul. Nu se poate să fie ținute doi ani și jumătate actele la sertar. Totul pentru că Mihai Lupu este președintele CJ Constanța“ - a menționat Gihan Eserghep.
Invităm toată presa și candidații la o dezbatere!
Ce părere aveți despre sondaje?
„În orice sondaj cel întrebat răspunde în funcție de ce este întrebat. Nu au fost întrebați pe cine ar vota. Li s-a dat o listă de patru candidați și din ei au ales. Toate aceste sondaje au fost utilizate ca un mijloc malefic de campanie. Nu se mai recurge la aruncatul cu noroi ci la aruncatul cu sondaje. Crează impresia că totul este decis. Atunci pentru ce se mai fac alegeri? Cea mai mare manipulare a opiniei publică este aceasta cu sondajele. Variațiile din aceste sondaje sunt de 10-15 procente.
Sondajele sunt făcute din pix! Vor ca oamenii să nu iasă la vot! Oameni buni, la revoluție au murit oameni să avem drept de vot! Sacrificați-vă 10-15 minute să vedeți ce candidați vă plac și prezentați-vă la vot! Alegeți pe cine doriți, dar prezentați-vă la vot! Cât timp votează 9% din populația nu putem spune că nu ne plac bulevardele, că arde spitalul. Totul trebuie făcut în interesul cetățeanului. Administrația locală trebuie să fie pentru cetățeni și mediul de afaceri.
Îmi doresc să ajung primar, iar Mihai Lupu să fie președintele CJ Constanța. Eu sunt pentru mediul de afaceri, pentru toți cei care vor să facă ceva pentru oraș. Vreau să aduc un suflu nou în municipiul Constanța. Nimeni nu este perfect, trebuie să existe colaborare și deschidere față de cetățeni. Deciziile se iau în comun. Important este să fie în beneficiul societății. Trebuie să existe cooperare și colaborare “ - a precizat Gihan Eserghep.
„Lucrurile trebuie făcute temeinic nu doar de imagine. Cetățenii care locuiesc în Constanța trebuie să trăiască într-un oraș decent. Toată activitatea culturală a municipiului Constanța este coagulată la CJ Constanța. Teatrul de Stat a luat multe premii, dar joacă într-o sală mică. De trei ani nu s-a reușit renovarea unui teatru ce aparține Primăriei. Noi le-am fost suport! Am deschis biblioteca din Brătianu! “ a precizat Mihai Lupu.
„Actuala administrație să mulțumească naturii că am avut o iarnă blândă. Garantez că dacă era iarnă grea 50% din lucrări se surpau. Am văzut cum făceau compactare cu o bucată de lemn pe strada Mircea cel Bătrân. Se lasă asfaltul cu totul!
Transportul în Constanța trebuia să fie gratuit! Trebuie să fie semafoarele sincronizate! Autobuzele să nu mai stea la semafor! “ - a precizat Gihan Eserghep.
„Punând oameni nepricepuți în funcții publice, oamenii își fac singuri rău. Cetățenii au de ales! Vreți oameni ai faptelor nu ai vorbelor, oameni demni care au și curaj, îi găsiți la PUSL.
Singurul eșec al meu a fost Spitalul Județean Constanța. Omul meu de încredere a intrat în grupuri de interese. Este un eșec al meu pe care mi-l asum. Sunt convins că duminică la vot cetățenii vor vota oameni, nu interese. Vreau ca reconfirmarea unui nou mandat să fie un vot de încredere să duc la îndeplinire proiectele. Proiectul de dezvoltare al învățământului dual a fost adus de noi la Constanța. Mergeți la vot! Exprimați-vă opinia! “ - a menționat Mihai Lupu
„La alegerile locale contează cel mai mult oamenii! Aceștia trebuie să se lupte pentru dreptruile cetățenilor nu a partidului. Prezentați-vă la vot! Alegeți-vă singuri conducătorii! Interesați-vă cine sunt oamenii respectivi, ce au făcut și ce vor să facă. “- a transmis Gihan Eserghep.
Noi am reușit să fim cel mai mare HUB electric! Am încurajat! Încurajez investitorii să vină aici. Au venit acum câteva luni investitori care vor să face 700 mega wați în județul Constanța. Am reușit să atragem proiecte europene în valoare 600 de milioane de euro“ - atransmis Mihai Lupu.
În Constanța s-au pierdut finanțări pentru că nu s-au trimis documentele la timp. Este cel mai rușinos lucru! Ne place să ne mândrim că la calitatea învățământului Colegiul Mircea cel Bătrân este în primele colegii din țară! Nu au fost în stare să renoveze clădirea.
Care ar fi primul lucru pe care l-ați face dacă mâine ați fi primar?
„Aș face o analiză a angajaților din Primărie“ - a transmis Gihan Eserghep.
„Cunoaștem nemulțumirile oamenilor. Nu se vor rezolva fără votul dumneavoastră. Astăzi suntem singurii care ne batem cu grupuri de interese! Verificați proiectele candidaților. Vedeți care sunt realizabile! “ -a transmis Mihai Lupu.
Comandat de Partidul Umanist Social Liberal Filiala Constanța
Executat de ZIUA de Constanta – portal: www.ziuaconstanta.ro
CUI mandatar financiar coordonator: 21240113
citește și.
ZIUA ElectoralăGihan Eserghep, candidatul PUSL pentru Primăria Constanța - un suflu fresh pentru administrația locală
Tags: Mihai Lupu
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Vezi toate STIRILE VIDEO!