Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
14:12 24 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Află cu cine a vorbit Victor Ponta a început negocierile pentru susţinearea în turul al doilea

ro

03 Nov, 2014 21:12 1501 Marime text
Premierul Victor Ponta, candidatul coaliţiei PSD-UNPR-PC la alegerile prezidenţiale, a declarat azi că a vorbit deja cu unii dintre contracandidaţi din primul tur al alegerilor prezidenţiale din 2 noiembrie în legătură cu o eventuală susţinere în turul doi, precizând că nu îl "jignește susținerea cuiva".
 
Despre posibile alianţe pentru turul al doilea al alegerilor, Victor Ponta a declarat că a avut deja discuţii cu unii dintre contracandidaţii săi.
 
"Am vorbit cu unii contracandidaţi, cu alţii voi vorbi în zilele următoare.  Am vorbit și cu domnul Tăriceanu, și cu domnul Meleșcanu și cu domnul Diaconescu. Voi vorbi și cu domnul Vadim Tudor. Mâine la coaliție vorbesc și cu domnul Hunor Kelemen. Eu nu consider că mă jignește susținerea cuiva. Dimpotrivă, mă onorează orice fel de român care crede că pot să fac mai mult decât contracandidatul meu", a spus Ponta la România TV.

Pe de altă parte, candidatul PSD la alegerile prezidenţiale, a declarat că Guvernul nu-i va da casa din Snagov preşedintelui Traian Băsescu. Mai mult, Ponta a declarat că această casă va fi dată unei fundaţii, care aparţine campionilor României. Totuşi, premierul nu i-a nominalizat pe aceşti campioni.
 
 
 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii