Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
07:35 24 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

BEC Se pot înfiinţa secţii suplimentare de vot în diaspora!

ro

12 Nov, 2014 08:23 1483 Marime text
Biroul Electoral Central îşi menţine poziţia exprimată fostului ministru Titus Corlăţean, prin care preciza că este posibilă înfiinţarea de secţii de votare suplimentare în diaspora, prin ordin de ministru, precizările BEC survenind unei adrese înaintată de Teodor Meleşcanu, noul şef al diplomaţiei, transmite Mediafax.
 
BEC menţionează, într-un comunicat remis aseară, că în urma întâlnirii oficialilor Biroului cu reprezentanţii Ministerului Afacerilor Externe a fost înaintată o adresă, care a fost analizată şi supusă votului şi deciziei.
 
"La adresa anterioară a Ministerului Afacerilor Externe (...) transmisă Biroului Electoral Central prin intermediul Biroului electoral pentru secţiile de votare din străinătate şi având acelaşi obiect, respectiv solicitarea de a se preciza dacă Hotărârea nr 4H/2014 «permite emiterea, în condiţii de legalitate, a unui ordin de completare a listei secţiilor de votare din străinătate», Biroul Electoral Central a răspuns în mod direct Ministerului Afacerilor Externe prin adresa nr. 1391/C/7.11.2014 şi îşi menţine punctul de vedere exprimat prin această adresă", se arată în comunicatul BEC.
 
În răspunsul citat de BEC şi adresat MAE în 7 noiembrie se precizează că în urma discuţiei membrilor BEC cu ministrul Titus Corlăţean au fost adoptate decizii şi hotărâri care să clarifice normele legale în privinţa posibilităţii înfiinţării de secţii de votare suplimentare în diaspora.
 
De asemenea, BEC mai precizează: "Comunicatele emise de Biroul Electoral Central reprezintă poziţia oficială a acestuia şi un mijloc de a aduce la cunoştinţă publică hotărârile şi deciziile adoptate de acest organism colegial, în limitele atribuţiilor sale legale".
 
MAE a menţionat mai multe puncte, primul dintre acestea referindu-se la "posibilitatea ca membrii birourilor electorale ale secţiilor de votare care nu se prezintă în ziua votului să poată fi înlocuiţi cu persoanele propuse de MAE".
 
Răspunsul BEC face referire, potrvit comunicatului de marţi seară, la faptul că Biroul şi-a menţinut punctul de vedere exprimat anterior, respectiv că în cazul în care numărul maxim de membri din secţiile de votare din străinătate nu este întrunit acesta poate fi completat din lista întocmită de MAE.
 
Altă propunere a MAE a fost ca în tabelul pe care sunt înscrişi alegătorii care votează, adică lista suplimentară, să fie înscrise doar datele privind nume şi prenume, CNP şi localitatea de domiciliu.
 
Acest lucru ar fi însemnat să nu fie completate datele din secţiunile privind "tipul, seria şi numărului actului de identitate" sau "semnătura", acestea fiind celelalte rubrici din tabelul stabilit în anexa la HG 709/2014. În acest caz BEC a menţionat că solicitarea excedează atribuţiile BEC, iar schimbarea modelului listei de votare se poate face doar printr-un act normativ "cu cel puţin aceeaşi forţă juridică", adică printr-o hotărâre de Guvern cum este cea care stabileşte actuala formă a tabelului.
 
MAE a mai întrebat BEC dacă există posibilitatea legală "ca unele secţii de votare să îşi desfăşoare activitatea la al doilea tur de scrutin la alte adrese, fără schimbarea numărului secţiei de votare şi a celorlalte elemente constitutive".
 
În acest caz, BEC a precizat că, potrivit legii, organizarea şi numerotarea secţiilor din străinătate reprezintă o atribuţie exclusivă a Ministerului Afacerilor Externe.
 
Ministrul de Externe, Teodor Meleşcanu, a declarat, marţi, că a cerut BEC "un temei legal" pentru înfiiinţarea de noi secţii de vot în diaspora şi permisiunea de a schimba adresa unor secţii, apreciind că "o bună organizare" ar putea duce la un număr de 350.000 de votanţi în turul II.
 
"Am cerut (BEC - n.r.) să ni se dea fără echivoc temeiul legal pentru înfiinţarea de noi secţii de votare în străinătate, precum şi procedurile aferente şi termenele legale de înfiinţare şi constituire sau contestare a birourilor electorale", a precizat, la Realitatea TV, Teodor Meleşcanu.
 
Noul ministru a spus că a mai propus BEC "adoptarea unor măsuri relativ simple, care au însă ca obiectiv să faciliteze foarte mult derularea procesului electoral", una fiind permisiunea înlocuirea reprezentanţilor partidelor politice care nu se prezintă în ziua alegerilor în comisia de votare.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii