Cum văd parlamentarii campania prezidenţială

16 Oct, 2014 12:03
ZIUA de Constanta
1215
Marime text
Potrivit Mediafax, campania electorală în desfăşurare este văzută de parlamentari, atât de către cei de la putere cât şi de cei din opoziţie, ca fiind „atipică“, „fără precedent“, fiind vorba, în opinia lor, mai mult de „o răfuială“ şi de o luptă dusă de justiţie, cu „lovituri de teatru“ sau „revelaţii spectaculoase“.
„Campania este parazitată de diferite teme care nu au nicio legătură cu obiectivul alegerilor, şi anume alegerea preşedintelui României. Chiar şi atunci când un candidat ar vrea să-şi prezinte programul este foarte greu să spargă acest baraj creat de scandaluri permanente ale campaniei. Aşa ceva n-a mai fost“, a declarat, pentru Mediafax, vicepreşedintele PNL, Ludovic Orban.
Deputatul PSD Ioan Munteanu crede că această campanie este de fapt „o răfuială“, „o luptă cu sistemul bine înrădăcinat al lui Băsescu“. „Nu e o campanie electorală, ci o luptă între sistemul bine înrădăcinat al domnului Băsescu şi o parte din candidaţi. Pentru că ceilalţi candidaţi sunt ai lui Băsescu, îl reprezintă şi îi reprezintă“, a precizat, pentru Mediafax, Ioan Munteanu.
„Este o campanie electorală fără precedent în care nu se luptă nişte programe, promisiuni, ci parcă e o luptă dusă de justiţie, parcă ar fi o campanie a justiţiei. De vreo zece ani s-au adunat acţiunile, despre care am ştiut, în justiţie şi în care se dă acum verdicte“, a precizat, pentru Mediafax, deputatului UDMR Marton Arpad.
Sursa: Mediafax

Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii