Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
09:32 24 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Monica Macovei „Nu putem lăsa dictatura Ponta, s-a terminat cu România”

ro

09 Nov, 2014 22:56 1881 Marime text
Monica Macovei a declarat că îl susţine pe candidatul ACL la prezidenţiale.

„Pentru România este pe viaţă şi pe moarte. Dacă rămânem cu Ponta şi PSD, ţara va fi sărăcită, încredere în această ţară nu va mai exista”, a declarat Macovei, precizând că este foarte important ca românii să iasă la vot în număr cât mai mare pe 16 noiembrie, potrivit gandul.info.

Macovei a spus că le recomandă tururor celor care au susţinut-o să voteze cu Iohannis, însă în ultimă instanţă, decizia le aparţine.  „Celor care m-au votat pot să le fac aceasta recomandare, dar decide fiecare pentru el. Cel mai mare rău este Ponta, dictatura care încalcă drepturile oamenilor. Fără drept la vot liber nu există democratie. Ce s-a întâmplat(în diaspora -n.r.) este un mare pas către dictatură”, a arătat ea, susţinând că „în această situaţie sunt împăcată cu acest vot” din turul II. „Nu putem lăsa dictatura Ponta, s-a terminat cu România”, a comentat Macovei.

Întrebată dacă va accepta un portofoliu prezidenţial într-un nou guvern, Macovei a spus că nu vrea nicio funcţie. „Am spus de când am anunţat cerinţele minimale pentru Klaus Iohannis că nu negociez nimic, acestea sunt cerinţele oamenilor. Nu vreau nicio funcţie şi nu discut despre vreo funcţie”, informează Gândul în ediţia sa online.

Monica Macovei i-a îndemnat pe toţi românii care nu au putut să voteze să facă plângeri penale la Parchet şi DNA, următorul pas fiind CEDO. „Ceea ce s-a întâmplat în turul I nu se poate remedia în turul II. Nu au votat în turul I, punct, asta rămâne. Să facă plângeri şi apoi să mergem la CEDO. Şi eu m-am oferit să fac pro bono chestiile astea”, a adăugat Macovei, potrivit sursei citate.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii