Monica Macovei „Voi fi un președinte constituțional, exact cum prevede Constituția”
Monica Macovei: „Voi fi un președinte constituțional, exact cum prevede Constituția”
19 Oct, 2014 23:08
ZIUA de Constanta
1295
Marime text
Monica Macovei, candidat independent la alegerile prezidențiale, susține că va fi un președinte-constituțional, exact cum prevede Constituția - mediator între puteri.
„Fiind un jurist și respectând întotdeauna legea voi fi un președinte constituțional, exact cum prevede Constituția, mediator între puteri. Dar, tot potrivit Constituției, președintele este parte a puterii executive, se poate duce în anumite situații să conducă ședințele de guvern. Voi respecta Constituția, voi lucra cu toată lumea. Un președinte care asigură respectarea legii, care insistă ca banii furați să se întoarcă înapoi ca să putem să investim în sănătate, în educație, în agricultură, în mediu, care va asigura independența justiției și care de câte ori se va încălca legea de guvern sau de parlament sau de oricine în țara asta va ridica cartonașul galben sau roșu”, a declarat, în această seară, la TVR1, Monica Macovei.
Ea a subliniat că premierul pe care îl va alege va fi un om care gândește ca și ea și care vrea binele României.
„Eu discut, dar sunt fermă și am o limită de principii sub care nu cobor. (...) Voi fi în dialog permanent cu oamenii”, a precizat Macovei, adăugând că nu va duce un război președinte — premier. „Nu voi duce un astfel de război. Vreau să fiu un model, eu sunt serioasă, fermă, vorbesc civilizat, pot să critic fără să insult. Deci, voi sta de vorbă și cu Ponta, și cu oricine altcineva”, a adăugat Monica Macovei.

Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii