Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
02:15 18 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Alegeri prezidențiale 2019 „Ministerul Afacerilor Interne, pregătit să asigure paza și protecția în secțiile de votare”

ro

08 Nov, 2019 15:13 1728 Marime text

Astăzi, 8 noiembrie, la sediul MAI, a avut loc o declarație de presă susținută de purtătorul de cuvânt al Ministerului Afacerilor Interne, comisar-șef de poliție Monica Dajbog, având ca temă misiunile structurilor ministerului pentru buna organizare și desfășurare a alegerilor pentru Președintele României din 10 noiembrie 2019.

“În contextul alegerilor prezidențiale de duminică, 10 noiembrie, Ministerul Afacerilor Interne are ca prioritate principală desfășurarea în condiții de siguranță publică a scrutinului la nivelul întregii țări.

Așa cum a anunțat ministrul afacerilor interne, Ion Marcel Vela, în videoconferința de ieri, toate măsurile care erau în competența structurilor MAI au fost deja luate și suntem pregătiți să tratăm cu toată seriozitatea misiunile de duminică.

Referitor la cele discutate în videoconferința de ieri, subprefectul de Arad, domnul Damian Vasilică, a solicitat întreruperea concediului medical și reluarea activității, cerere aprobată de domnul ministru.

Din punct de vedere organizatoric, au fost respectate toate termenele prevăzute în programul calendaristic.

Materialele necesare votării au fost distribuite la nivelul fiecărui județ, sub pază, și așa vor rămâne până ce vor ajunge în secțiile de votare.

Toate materialele vor fi preluate sâmbătă de către preşedinţii birourilor electorale ale secţiilor de votare.


Reamintesc că, în cadrul secțiilor de vot, potrivit legii, măsurile de organizare și cele de ordine publică necesare pentru ca scrutinul să decurgă în bune condiţii sunt în responsabilitatea preşedinților birourilor electorale ale secţiei de votare.

În sprijin, președinții secțiilor de vot au la dispoziție efectivele asigurate de Ministerul Afacerilor Interne sau de primar.

Aproximativ 20.000 de polițiști, jandarmi, polițiști de frontieră, pompieri și lucrători de la alte structuri operative vor asigura duminică paza și protecția celor 18.748 de secții de votare din întreaga țară.

La nivelul localurilor de vot, structurile MAI au finalizat  controalele și verificările tehnice de specialitate, cu privire la condițiile ce trebuie îndeplinite din punct de vedere al securității și din punct de vedere al măsurilor de prevenire și de intervenție în caz de incendiu.

Ordinea publică la nivel național va fi asigurată de peste 13.800 de angajați ai ministerului, iar alți 3.600 de specialişti vor fi pregătiți să verifice și să soluționeze cu celeritate sesizările privind posibile incidente electorale. În acest sens, la nivelul MAI a fost elaborat un Ghid cu principalele dispoziții legale aplicabile procesului electoral, ghid care a fost transmis din timp tuturor structurilor.


În total, duminică, pentru desfășurarea procesului electoral în condiții de maximă siguranță vor fi mobilizați aproximativ 37.000 de angajați ai Ministerului Afacerilor Interne.

La alegerile de duminică, alegătorii pot vota la secția de votare la care este arondată strada sau localitatea unde își au domiciliul ori reședința. Alegătorul care în ziua votului se află în altă unitate administrativ-teritorială decât cea unde își are domiciliul sau reședința, poate vota la orice secție de votare din localitatea respectivă.

Cetățenii români își pot exercita dreptul de vot în baza unuia dintre următoarele acte de identitate: cartea de identitate, cartea de identitate provizorie, buletinul de identitate, pașaportul diplomatic, pașaportul diplomatic electronic, pașaportul de serviciu, pașaportul de serviciu electronic și, în cazul elevilor din școlile militare, carnetul de serviciu militar.

În țară, pașaportul simplu, pașaportul simplu electronic și pașaportul simplu temporar pot fi folosite pentru a vota numai de către cetățenii români care au domiciliul în străinătate, dar votează în România. Evident, aceste trei tipuri de pașaport pot fi folosite pentru a vota și de către cetățenii români care votează în străinătate.   

Reamintim că și la acest proces electoral se folosește Sistemul informatic de monitorizare a prezenţei la vot şi de prevenire a votului ilegal.

Pentru a veni în sprijinul cetățenilor care doresc să voteze dar nu dețin documente de identitate valabile, Direcția pentru Evidența Persoanelor și Administrarea Bazelor de Date a recomandat serviciilor județene și Direcției din București să lucreze cu publicul și în zilele de sâmbătă și duminică, astfel: de la ora 8.00 la 16.00 pe 9 noiembrie și de la ora 7.00 la  21 în data de 10 noiembrie.

Ministrul afacerilor interne, Ion Marcel Vela, a solicitat angajaților MAI să dea dovadă de profesionalism și operativitate în îndeplinirea atribuțiilor conexe procesului electoral și să rămână departe de orice fel de încercare de influențare din partea competitorilor electorali.

Pe parcursul zilei de duminică vom comunica public rezultatele misiunilor desfășurate de structurile MAI  în cadrul unor declarații de presă care vor fi susținute după următorul program orar: 8.00, 11.30, 15.00 și 19.00.

Având în vedere că astăzi este una dintre cele mai importante sărbători creștin-ortodoxe „Sf. Arhangheli Mihail și Gavriil”, aș vrea ca, înainte de a încheia, să transmit în numele conducerii MAI și al colegilor mei „La mulți ani!” celor peste 1.430.000 de sărbătoriți de astăzi”, a transmis purtătorul de cuvânt al Ministerului Afacerilor Interne, comisar-șef de poliție Monica Dajbog.


Sursă foto: MAI
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii