Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
11:48 27 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Alegeri prezidențiale 2019 Președintele PSD Constanța - „Avem satisfacția muncii pe care am depus-o cu suflet și consistent în campania electorală”

ro

10 Nov, 2019 22:29 2423 Marime text
Președintele Partidului Social Democrat, filiala județului Constanța, Felix Stroe, a declarat pentru ZIUA de Constanța că este mulțumit de rezultatul votului și că se așteaptă la un rezultat foarte bun, în comparație cu munca și efortul depuse de echipa cu care a lucrat în campania electorală. Candidatul PSD, Viorica Dăncilă, se afla pe locul secund în exit poll-urile prezentate.. 

„A fost o campanie în care organizația noastră a muncit foarte mult, foarte organizat, cu un calendar de acțiuni electorale extrem de bine structurat, cara a țintit toate grupurile de alegători. Într-un cuvânt, ca și concluzie, avem satisfacția muncii pe care am depus-o cu suflet și consistent în campania electorală. Exit poll-ul arată că în turul 2 sunt doi candidați, dintre care unul este al Partidului Social Democrat – doamna președinte Viorica Dăncilă. Este un lucru care ne bucură pentru că, așa cum am spus-o și în campanie, candidatul nostru este un candidat pentru toți românii, un candidat care nu este președintele doar al pesediștilor, ci va fi al tuturor, fie că sunt de la PSD, PNL, USR, UDMR. Va fi președintele tuturor românilor. Acest lucru este extrem de important, ca președintele țării să fie președintele tuturor românilor, indiferent de culoarea politică. În al doilea rând, sunt convins că dacă doamna Viorica Dăncilă va ajunge președintele României, vom trăi într-un climat normal, de pace socială, de liniște socială. Personal, m-am săturat să văd toată ziua cum românii se urăsc între ei, nici nu mai știu de ce. Se urăsc tați cu copii, medici cu pacienți, profesori cu elevi, șoferi cu călători. Nu acesta este sufletul românului, nu acesta este spiritul cu care românii trăiesc de milenii pe aceste meleaguri, nu acesta este spiritul cu care 19 etnii conviețuiesc în Dobrogea”, a punctat Felix Stroe. 


 De asemenea, președintele Felix Stroe a mai spus că are și un regret. 

„Strict la nivelul județului Constanța, mă aștept să fie fără conflicte electorale și fără incidente. Cu siguranță, vă spuneam că am muncit foarte mult, echipa a muncit foarte mult și ne așteptam la un rezultat bun de la Constanța. Dacă ar fi să îmi reproșez ceva, mi-aș reproșa că nu pot să conving pe toți cu care interacționez să lăsăm la o parte lucrurile care ne despart și să le prețuim pe cele care ne unesc”, a punctat liderul PSD, Felix Stroe.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii