Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
16:46 21 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

DEA si Politia Romana colaboreaza la oprirea celui de-al doilea transport de cocaina din Brazilia

ro

10 Feb, 2009 14:48 1214 Marime text

BULETIN INFORMATIV
Ambasada Statelor Unite ale Americii
Str. Tudor Arghezi 7-9 Bucuresti, Romania Tel: 40 21 - 200 - 3650  Fax: 40 21- 200 - 3723

                   9 februarie 2009

Agentia Antidrog Americana (DEA) si Politia Romana colaboreaza la oprirea celui de-al doilea transport de cocaina din Brazilia catre Romania


Ambasada SUA in Romania si Ministerul Administratiei si Internelor (MAI) au organizat o conferinta de presa comuna pentru a discuta despre recenta confiscare a aproximativ 4 tone de cocaina. Aceasta actiune este rezultatul anchetei desfasurate in comun de catre Agentia Antidrog Americana (DEA), Politia Romana, Directia Generala de Combatere a Criminalitatii Organizate (DGCCO), Directia de Investigare a Infractiunilor de Criminalitate Organizata si Terorism (DIICOT) si Politia Federala Braziliana (DPF).

Cum se stie deja, pe 29 ianuarie 2009, Brigada de Combatere a Criminalitatii Organizate Constanta din DGCCO a confiscat 1203,9 kilograme de cocaina in Portul Agigea din Constanta, Romania, din doua containere abia sosite din portul Paranagua, Brazilia. Drogurile se aflau ascunse intr-un transport de lemn de cedru. Patru persoane au fost retinute de catre DGCCO.

In cursul anchetei, DGCCO a colaborat cu DEA, al carei sediu se afla la Centrul Regional SECI,  facand schimb de informatii referitoare la transporturi de cocaina ce urmau sa ajunga in Romania. In data de 5 februarie 2009, in cadrul unei operatiuni comune DEA/DPF desfasurata in Paranagua, mai multe containere au fost identificate si in cele din urma localizate. Ca urmare a perchezitiei containerelor au fost descoperite aproximativ 3780 de kilograme de cocaina ascunse intr-un transport similar de lemn. Containerele urmau sa ajunga in Romania. Ancheta comuna va continua pe masura ce vor aparea date noi.

Atasatul in Romania al Agentiei Antidrog Americane Harry Giknavorian a explicat in cadrul conferintei de presa ca ancheta este in desfasurare: „DEA si Centrul Regional SECI au sustinut si vor continua sa sustina eforturile Politiei Romane (DGCCO), ale Directiei de Investigare a Infractiunilor de Criminalitate Organizata si Terorism (DIICOT) si ale Politiei Federale Braziliene (DPF) in cadrul acestei anchete aflate in desfasurare”. Totodata, el a atras atentia asupra bunei cooperari dintre institutiile de aplicare a legii din Romania, Brazilia si SUA: „Aceasta ancheta comuna desfasurata de DEA/DGCCO/DIICOT/DPF este o noua marturie a excelentei relatii si a parteneriatului dintre respectivele institutii de aplicare a legii. Aceasta ancheta demonstreaza de asemenea ca DEA si institutiile internationale partenere colaboreaza in vederea identificarii si anihilarii gruparilor internationale de trafic de droguri”.
Prezent la conferinta de presa comuna organizata de Ambasada Statelor Unite ale Americii la Bucuresti, Subsecretarul de Stat în Ministerul Administratiei si Internelor, Comisar-Sef Toma Rus, a declarat: „Aceasta operatiune nu este numai o victorie in lupta impotriva traficului de droguri, aceasta operatiune reprezinta din punctul nostru de vedere mesajul clar ca Romania nu va fi o poarta deschisa pentru intrarea drogurilor in spatiul european“.

Pentru mai multe informatii va puteti adresa la:
Garrison Courtney
Ofiter Relatii Publice din partea Agentiei Antidrog Americane
Office: 001-202-307-2402

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii