Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
03:56 26 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

DISCURSUL INSARCINATULUI CU AFACERI A.I. AL STATELOR UNITE ALE AMERICII, JERI GUTHRIE-CORN

ro

14 Aug, 2009 22:22 1135 Marime text

DISCURSUL INSARCINATULUI CU AFACERI A.I.  AL STATELOR UNITE ALE AMERICII, JERI GUTHRIE-CORN, cu ocazia ceremoniei depunerii JURAMANTULUI DE CATRE VOLUNTARII CORPULUI PACII

Angajati ai Corpului Pacii,
Distinsi oaspeti,
Doamnelor si domnilor,

Imi face mare placere sa ma aflu astazi aici alaturi de dumneavoastra la un eveniment atat de important. Va multumesc pentru invitatie. Ma bucur intotdeauna atunci cand am ocazia de a participa la activitatile Corpului Pacii.

As vrea sa repet cele spuse de Ken si sa incep multumind echipei de instructori ai Corpului Pacii Romania, orasului Targoviste si celor care i-au gazduit pe viitorii voluntari in ultimele 11 saptamani. Fara eforturile si ospitalitatea dumneavoastra, nu am fi avut sansa de a ne afla astazi aici.

In ultimii 19 ani, peste 1000 de voluntari ai Corpului Pacii au lucrat cot la cot cu organizatii, scoli, comunitati si cetateni din Romania pentru imbunatatirea calitatii vietii, precum si pentru asigurarea unei mai bune intelegeri a celor doua tari si culturi. Corpul Pacii este un organism unic de asistenta externa si o parte unica si valoroasa a misiunii diplomatice a SUA in Romania.

As vrea sa ma adresez astazi celor care vor deveni voluntari. Admir profund munca pe care o veti face cu totii in lunile si anii care urmeaza. Vreau sa stiti cat de mult respect dedicarea voastra si disponibilitatea de a trai si lucra timp de doi ani intr-o alta tara, la mii de kilometri departare de familiile si prietenii vostri.

Eforturile voastre de a indeplini primul dintre obiectivele Corpului Pacii, acordarea de asistenta tehnica organizatiilor si comunitatilor romanesti interesate, reprezinta tot ceea ce SUA pot si trebuie sa ofere mai bun lumii. Fie ca este vorba despre promovarea conservarii mediului, despre imbunatatirea programelor de predare a limbii engleze in scolile romanesti sau despre ajutarea tinerilor romani sa depaseasca circumstantele dificile, contributiile voastre sunt apreciate.

Al doilea obiectiv al Corpului Pacii este vital. Este important ca lumea sa inteleaga ce reprezinta America si americanii si, in calitate de voluntari ai Corpului Pacii, voi puteti influenta, mai mult decat oricine altcineva, modul in care tara si cultura noastra sunt percepute. Personal, cred ca valorile si ideile Corpului Pacii reprezinta tot ceea ce are mai bun de oferit America si va incurajez sa acceptati provocarea de a deveni „ambasadori neoficiali" ai SUA.

Drept rasplata, veti indeplini al treilea obiectiv al Corpului Pacii si veti cunoaste in detaliu o alta cultura, lucru pe care nicio alta experienta nu vi-l poate oferi mai bine decat misiunea de voluntari ai Corpului Pacii. Romania este o tara minunata din acest punct de vedere. Cu o istorie incredibila si o cultura atat de bogata, veti avea multe lucruri de invatat si multe oportunitati de a impartasi cele invatate cu prietenii si familiile voastre din Statele Unite.

Ganditi-va nu doar la interactiunile formale cu elevii, partenerii si colegii vostri, dar si la interactiunile informale, zilnice, pe care le veti avea cu vecinii vostri, cu oamenii din piata sau cu oamenii din tren. In astfel de momente este la fel de important sa va reprezentati tara ca in orice alta situatie formala pe care o presupune misiunea voastra.

Statele Unite ale Americii sustin in mod activ voluntariatul. In Romania, atat eu, cat si colegii mei de la Ambasada SUA din Bucuresti sustinem eforturile programului Corpului Pacii cat si pe cele ale voluntarilor, pentru ca misiunea diplomatica a SUA in Romania sa poata contribui intr-o masura cat mai mare la crearea unui viitor luminos pentru aceasta tara.

Imi face mare placere sa va felicit pentru incheierea cu succes a perioadei de pregatire. In ultimele 11 saptamani ati muncit din greu ca sa va pregatiti pentru provocarile ce va asteapta si stiu ca va abordati sarcinile cu dedicare, fiind constienti ca aveti multe de invatat de la oamenii carora le veti oferi asistenta.

Astept cu nerabdare sa aud despre contributiile pe care le veti aduce in Romania. Va felicit pe toti si va urez sa aveti doi ani minunati.

Acum ii rog pe noii voluntari sa se ridice in picioare, sa ridice mainile drepte si sa repete dupa mine:

"Eu (numele vostru) jur solemn sa respect Constitutia Statelor Unite si sa o apar impotriva tuturor dusmanilor din tara si din afara tarii. Jur ca imi asum in mod liber aceasta obligatie si responsabilitate, fara nicio constrangere si sa imi indeplinesc cu devotament indatoririle in cadrul Corpului Pacii (asa sa ma ajute Dumnezeu)."

Felicitari tuturor!

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii