Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
03:21 22 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

O poveste video atrage atenţia asupra escrocheriilor legate de programul Loteria Vizelor

ro

19 Oct, 2010 23:24 1166 Marime text
Ambasada Statelor Unite la Bucureşti anunţă astăzi că a creat o scurtă poveste video care să atragă atenţia asupra pericolelor reprezentate de escrocheriile cărora le cad victime unii participanţi la Loteria Vizelor.

De-a lungul întregului an şi în special în perioada de înscriere în programul Loteria Vizelor, spaţiul virtual este inundat de oferte ale diverşilor intermediari de viză şi ale unor escroci. Pentru a contracara aceste escrocherii şi a evita ca publicul să le cadă victimă, Ambasada SUA la Bucureşti a creat o poveste video în forma unei alegorii bazate pe o poveste populară românească în care un vulpoi viclean păcăleşte un urs şi un pescar încrezători. Versiunea in limba română a filmului poate fi văzută pe contul de YouTube al ambasadei la http://www.youtube.com/watch?vMswEIxO89ks şi contul de Facebook la http://www.facebook.com/bucharest.usemassy?v=wall

După cum spune Laurie Meininger, Consul General Adjunct şi Şefa Secţiei de Vize, „Ambasada Statelor Unite este foarte îngrijorată de apariţia companiilor intermediare şi a escrocilor care îşi fac publicitate pe internet atrăgând victimele încrezătoare prin intermediul unor contracte şi al altor escrocherii care înşală publicul din România. Dorim să reamintim publicului că înscrierea în programul Loteria Vizelor este gratuită, iar asistenţa unei agenţii sau a unei terţe persoane nici nu este necesară, nici nu creşte şansa unei persoane de a fi selecţionată.

Înscrierile în programul Loteria Vizelor 2012 trebuie transmise electronic până miercuri, 3 noiembrie 2010. Solicitanţii pot accesa formularul electronic de înregistrare pe pagina oficială www.dvlottery.state.gov numai în perioada de înregistrare. Nu există nicio taxă pentru trimiterea electronică a înregistrării. Publicul trebuie să fie atent la adresa de internet şi să folosească numai pagina oficială.

Înainte de a trimite un formular electronic de înregistrare pentru programul DV 2012 (Loteria Vizelor 2012), solicitanţii ar trebui să citească atent instrucţiunile detaliate, ce se află publicate pe pagina de internet a Ambasadei Statelor Unite la Bucureşti, la adresa http://romania.usembassy.gov/visas/diversity.html.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii