Raportul anual privind practicile in domeniul Drepturilor Omului 2009 - Romania

Raportul anual privind practicile in domeniul Drepturilor Omului 2009

ROMÂNIA

România este o democraţie constituţională cu un sistem parlamentar multipartit şi o populaţie de aproximativ 21,4 milioane de locuitori. Parlamentul bicameral este constituit din Senat şi Camera Deputaţilor, iar reprezentanţii din ambele camere sunt aleşi prin vot popular. Alegerile europarlamentare din iunie 2009 şi alegerile prezidenţiale din noiembrie-decembrie au fost considerate libere şi corecte. Autorităţile civile au ţinut forţele de securitate sub control.

Au fost semnalate din nou abuzuri ale poliţiei şi jandarmeriei asupra deţinuţilor şi a romilor. Condiţiile din penitenciare au rămas deficitare. Sistemul juridic nu a dat dovadă de obiectivitate şi a fost în unele cazuri influenţat de politic. Legea restrictivă a cultelor a continuat să limiteze libertatea religioasă. Ritmul procesului de retrocedare a rămas extrem de lent, iar guvernul nu a luat măsuri efective în vederea retrocedării bisericilor greco-catolice confiscate de guvernul comunist în 1948. Corupţia la nivel guvernamental a rămas o problemă larg răspândită. Au fost semnalate, în continuare, cazuri de violenţă împotriva femeilor şi de discriminare a acestora, precum şi cazuri de copii abuzaţi. Au fost traficate persoane în scopuri de muncă forţată, exploatare sexuală,  şi cerşetorie forţată. Au existat de asemenea cazuri de neglijare şi asistenţă inadecvată acordată persoanelor cu dizabilităţi. Discriminarea extinsă şi actele ocazionale de violenţă împotriva romilor au continuat să constituie o problemă. Homosexualii, lesbienele, bisexualii şi transsexualii s-au confruntat, în continuare, cu discriminarea societăţii. Discriminarea persoanelor bolnave de HIV/SIDA (în special a copiilor) a reprezentat în continuare o problemă.
 

RESPECTAREA DREPTURILOR OMULUI
 

Secţiunea 1: Respectarea integrităţii persoanei, inclusiv dreptul de a nu fi supusă la:

Privare arbitrară sau ilegală de viaţă
 

Guvernul sau agenţii săi nu au comis asasinate motivate politic. Totuşi, au fost semnalate cazuri în care ofiţeri de poliţie au împuşcat mortal două persoane. 

În data de 2 august, un ofiţer de poliţie l-a împuşcat pe Ciprian Muşat, un tânăr de 28 de ani, din satul Oancea, judeţul Galaţi, aparent fiindcă acesta asculta muzică prea tare. Potrivit martorilor, după ce a fost avertizată de ofiţer că deranjează liniştea publică, victima a răspuns prin injurii. Ofiţerul de poliţie a plecat spre casă, dar a revenit după 10 minute şi l-a împuşcat pe tânăr, care a decedat în ziua următoare. Ofiţerul de poliţie a fost arestat. 

În data de 26 decembrie, un ofiţer de poliţie din Bucureşti l-a împuşcat pe Sorin Pârvu în Brăila, pe care l-a confundat cu un criminal. Pârvu a decedat a doua zi. Ofiţerul de poliţie se afla sub anchetă. 

Nu s-au înregistrat progrese în cazul lui Vasile Manole, împuşcat mortal în mai 2008, de către un agent de la postul de poliţie transporturi feroviare în timp ce fura elemente de cale ferată din cupru în Cernavodă. 

În anii precedenţi, Asociaţia pentru Apărarea Drepturilor Omului în România-Comitetul Helsinki (APADOR-CH) a afirmat că poliţia a făcut uz excesiv de arme de foc în cazuri de infracţiuni minore. Centrul Romilor pentru Intervenţie Socială şi Studii (Romani CRISS) a criticat folosirea disproporţionată a forţei în cartierele de romi, inclusiv folosirea armelor de foc. Pe parcursul anului, nu au fost semnalate cazuri de romi răniţi sau ucişi de poliţie prin folosirea armelor de foc.

Dispariţii
Nu au existat informaţii privind existenţa unor cazuri de dispariţii motivate politic.

Tortura şi alte tratamente sau pedepse crude, inumane sau degradante
Constituţia şi legislaţia interzic astfel de practici; totuşi, numeroase ONG-uri şi articole de presă au semnalat cazuri de maltratare şi abuzuri asupra deţinuţilor şi romilor, în special prin uz excesiv de forţă şi bătăi aplicate de poliţie. De asemenea, au existat informaţii privind maltratarea copiilor cu dizabilităţi abandonaţi în instituţiile de stat şi încarcerarea prelungită în cadrul orfelinatelor de stat pe motiv de indisciplină.

Persoane aflate în închisoare în aşteptarea procesului s-au plâns ONG-urilor că au fost bătute de către poliţişti în timpul anchetelor preliminare.

Romani CRISS şi alte ONG-uri au susţinut, în continuare, că poliţia a făcut uz excesiv de forţă împotriva romilor şi i-a supus la tratamente brutale şi hărţuire. Romani CRISS a criticat de asemenea raidurile întreprinse de poliţie în comunităţile de romi, care au presupus antrenarea unui număr mare de poliţişti, însoţiţi adesea de forţele speciale de intervenţie.

În unele cazuri de violenţă a poliţiei împotriva romilor, poliţia a susţinut că a făcut uz de forţă în legitimă apărare, ca reacţie la presupusa ostilitate a comunităţilor rome din timpul raidurilor întreprinse de poliţie în căutarea de infractori.

APADOR-CH a semnalat cazul lui Emil Baboi, care conform declaraţiilor sale, în noaptea de 5 spre 6 ianuarie, a fost dus la secţia 9 de poliţie din Bucureşti, unde ofiţerii de poliţie i-au pus cătuşele şi l-au bătut timp de mai multe ore, eliberându-l dimineaţa. Câteva zile mai târziu, unul dintre ofiţerii de poliţie a declarat că Baboi fusese bătut de către alte persoane, înainte de a fi adus la secţie. Baboi a înaintat o plângere la Judecătoria Sectorului 2.

Romani CRISS a semnalat faptul că, în data de 26 iulie, poliţia a efectuat un raid în cartierul de romi din Piatra Neamţ, rănind şase romi. De asemenea, 20 de persoane de etnie romă, în majoritate copii, femei şi persoane în vârstă au fost afectate de gazul lacrimogen folosit de poliţie în timpul raidului. Romani CRISS a contactat un avocat pentru a le reprezenta pe victime în instanţă.

ONG-urile, inclusiv Amnesty International, au afirmat că legile referitoare la uzul armelor de foc de către poliţie nu au fost aliniate la standardele internaţionale.

Nu s-au înregistrat progrese în următoarele cazuri implicând presupuse bătăi aplicate de către poliţişti în 2008: persoana din Câmpulung Muscel (aprilie); grupul de romi din Satu Mare (mai şi iulie); o persoană din Bucureşti (august 2008). De asemenea, nu au fost semnalate progrese în cazul actelor de violenţă din timpul raidurilor efectuate de poliţie în comunităţile de romi din Lieşti, judeţul Galaţi şi Ciurea, judeţul Iaşi, în anul 2007.

Nu s-au înregistrat progrese în cazul din 2007 al celor trei poliţişti care l-ar fi agresat pe lectorul universitar Şerban Marinescu.

Ancheta a rămas în acelaşi stadiu şi în cazul agresării a doi tineri de către un poliţist de la secţia de poliţie 22 din Bucureşti.

ONG-ul ACCEPT, care luptă pentru drepturile lesbienelor, homosexualilor, bisexualilor şi transsexualilor, s-a plâns că membri ai acestor comunităţi au fost o ţintă predilectă a hărţuirii şi acţiunilor violente ale poliţiei (vezi secţiunea 6 pentru detalii).

În 2008, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) a condamnat România în şapte cazuri pentru tratament inuman şi degradant, încălcare a prevederilor Convenţiei Europene a Drepturilor Omului.

      Condiţiile din închisori şi din centrele de detenţie

Condiţiile din închisori au rămas dure şi, în majoritatea cazurilor, sub standardele internaţionale. Guvernul a permis efectuarea vizitelor de monitorizare de către observatori independenţi pe probleme de drepturile omului, vizite care au avut loc pe parcursul anului. În anul 2009, autorităţile au îmbunătăţit condiţiile existente în unele dintre închisori.

Potrivit Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor din cadrul Ministerului de Justiţie, la finele anului, 26.750 de persoane, dintre care 470 minori, se aflau în penitenciare sau centre de detenţie pentru minori, în cadrul unui sistem cu o capacitate declarată de 33.951 locuri. Deşi în principiu suprapopularea nu a reprezentat o problemă gravă, în unele dintre penitenciare, suprafaţa standard de 4 m2 per prizonier, conform recomandărilor Comisiei de Prevenire a Torturii din cadrul Consiliului Europei, nu a fost respectată. APADOR-CH a solicitat adoptarea legislaţiei necesare pentru ca această recomandare să aibă caracter obligatoriu.

Pe parcursul anului, APADOR-CH a vizitat mai multe închisori, inclusiv unele vizitate în anii anteriori şi a constatat că, în ciuda unor îmbunătăţiri, în multe cazuri condiţiile au rămas deficitare. Curăţenia şi igiena din închisori nu au respectat standardele internaţionale. Nu au existat suficiente facilităţi medicale pentru îngrijirea tuturor deţinuţilor şi a prizonierilor, iar accesul la îngrijire medicală a fost îngrădit de lipsa medicilor. Încălzirea şi apa caldă nu existau în câteva centre, saltelele erau vechi şi putrezite, iar încăperile iluminate necorespunzător. În multe penitenciare, deţinuţii s-au plâns de lipsa medicamentelor şi accesul necorespunzător la tratamente medicale.

APADOR-CH a atras atenţia asupra faptului că mesele din penitenciare nu ofereau minimul necesar de calorii, că apa din unele penitenciare nu era potabilă şi că, în multe penitenciare, în bucătării exista mucegai. Totodată, APADOR-CH a semnalat insuficienţa activităţilor zilnice, a oportunităţilor de muncă şi a programelor educaţionale. Guvernul şi-a continuat eforturile de îmbunătăţire a condiţiilor din camerele de detenţie, de sporire a numărului de activităţi zilnice, de cursuri şi programe educaţionale disponibile pentru prizonieri şi de prevenire a răspândirii virusului HIV şi a tuberculozei, inclusiv prin parteneriatele cu ONG-uri. Cu toate acestea, au existat puţine programe de prevenire a răspândirii virusului HIV, a bolilor cu transmitere sexuală şi a celor infecţioase. În luna septembrie, reprezentantul pentru România al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS) a declarat că programul de control a tuberculozei a fost aplicat cu succes în penitenciare şi că numărul deţinuţilor bolnavi de tuberculoză a scăzut la 2%. În cele mai multe dintre penitenciarele vizitate de APADOR-CH, condiţiile de confidenţialitate a discuţiilor dintre deţinuţi şi avocaţii lor fuseseră îmbunătăţite.

Organizaţiile de media şi drepturile omului au semnalat faptul că abuzarea deţinuţilor de către autorităţi şi de către alţi deţinuţi a continuat să reprezinte o problemă. Potrivit mass-mediei şi ONG-urilor, au existat numeroase cazuri de agresiune şi purtare abuzivă comise de deţinuţi, pe care personalul din penitenciare a încercat să le treacă sub tăcere. Pe parcursul anului mass-media a semnalat asemenea cazuri în penitenciarele din Codlea (unde au avut loc bătăi între deţinuţi, iar unul dintre aceştia a fost ucis de către colegul de celulă în luna mai) şi Poarta Albă, unde un deţinut a fost ucis de către un alt deţinut în luna aprilie. Mass-media a semnalat furtul de carne din raţia deţinuţilor de la penitenciarul Jilava, de către doi paznici.

Nu au existat evoluţii ulterioare vizitelor efectuate de reprezentanţii APADOR-CH şi cei ai Centrului de Resurse Juridice (iunie 2008) şi de Ministrul Justiţiei (2007) la penitenciarul din Aiud, care constataseră proasta calitate a hranei, condiţiile igienice precare din zonele de detenţie, absenţa îngrijirii medicale corespunzătoare şi lipsa de informare a deţinuţilor cu privire la programele educaţionale disponibile în detenţie.

Nu s-au înregistrat progrese în cazul decesului unui deţinut în spitalul Penitenciarului Rahova, survenit în 2007, caz în care, conform APADOR-CH, ar fi putut fi vorba de neglijenţa medicală.

APADOR-CH a continuat să ceară stabilirea unei comisii medicale mixte, alcătuite din reprezentanţi ai ministerelor justiţiei şi sănătăţii, pentru a ancheta cauzele deceselor din penitenciare.

Potrivit APADOR-CH, practica clasificării anumitor deţinuţi drept “periculoşi” a continuat să reprezinte o problemă, în absenţa unor standarde clare privind astfel de clasificări. Deţinuţii caracterizaţi drept “periculoşi” au fost supuşi unor restricţii care nu li se impuneau şi restului deţinuţilor şi nu aveau dreptul să conteste încadrarea în această categorie. De asemenea, ONG-urile au criticat practica supunerii deţinuţilor la pedepse multiple pentru o singură abatere.

APADOR-CH a continuat să critice condiţiile din aresturile poliţiei, remarcând condiţiile sanitare precare, prezenţa unor echipamente de supraveghere în camerele de detenţie, lipsa luminii naturale şi absenţa activităţilor pentru cei încarceraţi.

Numeroase aresturi ale poliţiei şi unele penitenciare nu au asigurat confidenţialitatea discuţiilor dintre deţinuţi sau persoanele reţinute şi avocaţii acestora, personal sau telefonic.

Guvernul a permis vizitarea penitenciarelor de către observatorii pe probleme de drepturile omului, de către oficialii guvernelor altor state şi de către reprezentanţii presei, astfel de vizite având loc în decursul anului.

Dispoziţiile legale privind asistenţa religioasă în penitenciare permit accesul nerestricţionat al tuturor grupurilor religioase în penitenciare. Preoţii ortodocşi nu au mai participat la întâlnirile dintre reprezentanţii altor culte şi deţinuţi.

      d. Arestul şi detenţia arbitrare

Constituţia şi legislaţia interzic arestul şi detenţia arbitrare, iar guvernul a respectat, în general, aceste interdicţii.

      Rolul aparatului de poliţie şi securitate

Ministerul Internelor şi Administraţiei comandă poliţia, jandarmeria şi poliţia de frontiera, Biroul pentru Imigrare, Direcţia Generală de Informaţii şi Protecţie Internă (care coordonează strângerea de informaţii despre crima organizată şi corupţie) şi Direcţia Generală Anticorupţie. Agenţia naţională de poliţie este reprezentată de Inspectoratul General al Poliţiei Române, care este împărţit în direcţii specializate, având 42 de inspectorate pentru judeţe şi municipiul Bucureşti. Serviciul Român de Informaţii se ocupă, de asemenea, cu strângerea de informaţii referitoare la cazurile importante de crimă organizată, la marile infracţiuni economice şi la corupţie. Din martie, Grupul Special de Protecţie şi Intervenţie este subordonat Jandarmeriei.

Deşi în general, poliţia a respectat legea şi procedurile interne, corupţia în rândul poliţiştilor a reprezentat, în continuare una dintre principalele cauze ale lipsei de respect a cetăţenilor faţă de poliţie şi ale lipsei autorităţii poliţiei. Salariile mici şi lipsa stimulentelor financiare şi a bonusurilor au dus la lipsa personalului şi au contribuit la tendinţa de a lua mită a unora dintre oficialii responsabili cu aplicarea legii. Cazurile de corupţie la nivel înalt au fost deferite Direcţiei Naţionale Anticorupţie, care a continuat să promoveze linia telefonică anticorupţie, pentru a furniza date pentru începerea urmăririi penale în cazuri de corupţie în rândul poliţiei.

Impunitatea poliţiştilor a rămas o problemă. Plângerile împotriva poliţiştilor au fost analizate de comitetele interne de disciplină din cadrul secţiilor în care lucrează poliţiştii respectivi.

În primele 11 luni ale anului, au fost prezentate 131 de plângeri împotriva poliţiştilor pentru încălcarea drepturilor omului, 80 dintre acestea fiind înaintate Procuraturii şi 51 poliţiei. Dintre cele 51 de cazuri, 29 au fost trimise Procuraturii pentru anchetă, 14 au fost închise în lipsa probelor, iar 8 au fost anchetate pentru conduită necorespunzătoare. Pe parcursul aceleiaşi perioade, 167 de poliţişti au fost anchetaţi pentru încălcări ale drepturilor omului: 83 pentru abuz în serviciu, 69 pentru conduită abuzivă, 13 pentru arestări ilegale şi anchetări abuzive, iar doi pentru cauzarea de răni mortale. De asemenea, au fost prezentate 13 plângeri împotriva Jandarmeriei pentru încălcarea drepturilor omului; în 9 dintre cazuri au fost deschise anchete penale, 2 cazuri au fost închise şi jandarmii au fost absolviţi de vină, iar în două cazuri, jandarmii au fost absolviţi de vină dar au primit amenzi contravenţionale.

Reforma poliţiei a continuat pe parcursul anului. Poliţia a angajat un număr mai mare de femei şi reprezentanţi ai minorităţilor. Potrivit statisticilor poliţiei, în luna ianuarie, 10,5% din totalul forţelor de politie erau agenţi femei, şi 1,1% reprezentanţi ai minorităţilor etnice. De asemenea, poliţia a folosit mediatori romi care să faciliteze comunicarea dintre romi şi autorităţi şi să ofere asistenţă in situaţiile de criză.

Procedurile de arestare şi tratamentul în detenţie

Legea prevede că doar judecătorii pot emite mandate de arestare şi percheziţie; în general, guvernul a respectat această dispoziţie în practică. Legea cere autorităţilor ca, la momentul arestării, să îi informeze pe cei arestaţi ce acuzaţii li se aduc şi ce drepturi legale au. Poliţia trebuie să le explice celor reţinuţi ce drepturi au, în limba pe care aceştia o înţeleg, înainte de a li se lua o declaraţie. Persoanele reţinute trebuie aduse în faţa justiţiei în termen de 24 de ore de la arestare. Conform legii, instanţele judecătoreşti pot decide judecarea în stare de libertate. Există, de asemenea, un sistem de eliberare pe cauţiune; cu toate acestea, în practică, acesta este rar folosit. Deţinuţii au dreptul la asistenţă juridică şi, în general, aceştia au avut acces imediat la asistenţă juridică şi la familiile lor. Deţinuţii cu o situaţie materială precară au beneficiat de asistenţă juridică din oficiu.

Legea permite poliţiei să conducă la secţie orice persoană care pune în pericol alte persoane sau liniştea publică. Au existat acuzaţii conform cărora poliţia foloseşte adeseori această prevedere pentru a reţine persoane timp de până la 24 de ore. APADOR-CH a criticat în repetate rânduri această prevedere, susţinând că permite abuzurile. ONG-urile care se ocupă de drepturile omului s-au plâns că autorităţile au putut asculta, în mod frecvent, discuţiile dintre deţinuţii şi avocaţii acestora, în aresturile poliţiei.

În funcţie de caz, un judecător poate emite un mandat de arestare preventivă pe o perioada de până la 30 de zile. Instanţa poate prelungi aceste termene; totuşi, perioada de arest preventiv nu poate depăşi 180 de zile. Instanţele judecătoreşti şi procurorii pot fi traşi la răspundere pentru măsuri nejustificate, ilegale sau abuzive.

În 2008, CEDO a găsit România vinovată de încălcarea dreptului la libertate şi securitate garantat de Convenţia Europeană a Drepturilor Omului în 17 cazuri.

      Amnistia

Pe parcursul anului, preşedintele Băsescu a graţiat şase mame (fiecare dintre ele cu patru până la nouă copii) şi patru persoane pe motive medicale şi de vârstă.

      e. Refuzul unui proces public corect

Constituţia prevede un sistem judiciar independent şi, în general, guvernul a respectat independenţa sistemului judiciar. Cu toate acestea, sistemul judiciar nu a beneficiat de încrederea publicului în ceea ce priveşte tragerea la răspundere a judecătorilor şi faptul că aceştia nu servesc interese politice sau financiare. În rândul opiniei publice, a existat percepţia larg răspândită că sistemul juridic este corupt, încet şi adesea incorect.

Legea stabileşte un sistem judiciar pe patru nivele instituţionale: instanţa inferioară (judecătorie), instanţa intermediară (tribunale), curtea de apel şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Există o Curte Constituţională separată, alcătuită din nouă membri care au un mandat de nouă ani, fără posibilitate de prelungire. Preşedintele, Senatul şi Camera Deputaţilor numesc fiecare câte trei dintre membri. Curtea Constituţională validează rezultatele alegerilor şi ia decizii privind constituţionalitatea legilor, tratatelor, ordonanţelor şi regulamentelor interne ale Parlamentului. Pe lângă fiecare instanţă funcţionează un parchet. Stabilirea jurisdicţiei iniţiale într-un caz se face în funcţie de natura infracţiunii şi de funcţia ocupată de inculpat în cadrul administraţiei publice. Conform raportului făcut public de Comisia Europeană în luna iulie, reformele judiciare „nu sunt încă profunde şi persistă unele deficienţe”. Comisia a criticat de asemenea faptul că jurisprudenţa românească este „contradictorie, cauzând trenări exagerate ale proceselor”.

În decursul anului, ONG-urile şi oficialii au criticat frecvent sistemul juridic. Una dintre cauze a fost eşecul organismului de supraveghere a sistemului judiciar, Consiliul Superior al Magistraturii (CSM), în elaborarea de proceduri pentru soluţionarea potenţialelor conflicte de interese în rândul membrilor săi. Practica CSM de a delega magistraţi în funcţii non-juridice şi de a-i numi în cadrul diferitelor agenţii guvernamentale a contribuit totodată la diminuarea numărului deja insuficient de angajaţi din tribunale şi parchete. Raportul Comisiei Europene menţiona adoptarea unei noi strategii privind resursele umane în cadrul sistemului judiciar şi faptul că „s-au luat unele măsuri în ceea ce priveşte angajarea de personal în cadrul tribunalelor şi a parchetelor locale”, subliniind însă necesitatea unor „progrese suplimentare”. Procurorul general a criticat Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru că retrimite, în mod frecvent, cazurile la procurori pentru cercetări suplimentare, în loc sa decidă în cazurile respective aşa cum sunt ele prezentate. Astfel de solicitări au contribuit la amânări frecvente ale procedurilor în instanţă, crescând astfel posibilitatea de influenţă din partea politicului. De asemenea, observatorii şi-au exprimat îngrijorarea privind lipsa imparţialităţii juridice, deoarece unii parlamentari au continuat să profeseze în calitate de avocaţi ai apărării, atât personal, cât şi prin asociaţii lor de la firmele de avocatură.

În 2008, CEDO a condamnat România pentru încălcarea mai multor prevederi ale Convenţiei Europene a Drepturilor Omului; astfel, a fost condamnată pentru încălcarea dreptului la un proces echitabil în 77 de cazuri, pentru durata lungă a procedurilor în 25 de cazuri şi pentru încălcarea dreptului la reparaţii efective în două cazuri.

      Procedurile de judecată

Procesele sunt deschise publicului. Legea nu prevede judecarea proceselor cu juraţi. Legea prevede dreptul la asistenţă juridică şi la prezumţia de nevinovăţie până la emiterea hotărârii finale de către o instanţă. Legea prevede că guvernul trebuie să pună la dispoziţie un avocat pentru minorii implicaţi în cazuri penale; în practică, asociaţiile barourilor locale au pus la dispoziţie avocaţi celor fără posibilităţi materiale, costurile fiind rambursate de către Ministerul Justiţiei. Inculpaţii au dreptul de a fi prezenţi la proces, de a consulta un avocat în timp util, de a confrunta sau interoga martorii părţii adverse, de a avea la dispoziţie un interpret şi de a aduce martori şi probe în favoarea lor. Inculpaţii şi avocaţii acestora au acces la probele deţinute de guvern care sunt relevante pentru cazurile respective. Atât reclamanţii, cât şi inculpaţii, au dreptul de a face recurs.

Legea prevede că anchetarea infracţiunilor comise de angajaţi ai poliţiei şi penitenciarelor se face de către procurori civili. Procurorii militari au continuat să se ocupe de cazuri privind „securitatea naţională”, în care au fost implicaţi militari. Alte cazuri legate de „securitatea naţională”, dar în care nu erau implicaţi militari, au fost judecate de procurorii civili. Potrivit legii, tribunalele militare nu se ocupă de judecarea civililor. Infracţiunile comise de jandarmi au rămas, în continuare, sub jurisdicţie militară. În anii precedenţi, grupurile naţionale şi internaţionale specializate pe problema drepturilor omului au criticat modul în care s-au judecat cazurile în tribunalele militare, susţinând că anchetele procurorilor militari au fost nejustificat de lungi, părtinitoare şi adeseori neconcludente. Unii avocaţi au susţinut că aceste anchete doar au discreditat reputaţia clienţilor lor, în loc să le stabilească responsabilitatea pentru vreo ilegalitate reală. Conform legii, toţi cetăţenii au dreptul la un proces echitabil.

      Prizonierii şi deţinuţii politici

Nu au existat informaţii referitoare la existenţa prizonierilor sau a deţinuţilor politici.

      Proceduri şi soluţii juridice civile

Tribunalele civile au funcţionat în fiecare jurisdicţie din ţară. Tribunalele civile nu folosesc jurii şi funcţionează în mod asemănător tribunalelor penale. Victimele infracţiunilor penale pot cere daune civile fie în tribunale civile, fie în tribunale penale, după cum doresc. Acest lucru poate avea drept rezultat un proces combinat civil/penal care să rezolve toate chestiunile care decurg din cazul penal. Tribunalele civile sunt gestionate de Ministerul Justiţiei, iar magistraţii intră în competenţa CSM. Tribunalele civile şi tribunalele penale au acelaşi nivel de independenţă juridică.

În unele cazuri, reclamanţii au întâmpinat dificultăţi privind aplicarea verdictelor civile, deoarece procedura de aplicare a hotărârilor judecătoreşti a fost nepractică şi a produs întârzieri.

Au existat reparaţii administrative şi judiciare pentru încălcarea drepturilor civile de către agenţiile guvernamentale.

      Retrocedarea proprietăţilor

Legislaţia permite retrocedarea proprietăţilor şi stabileşte amenzi pentru oficialii care obstrucţionează acest proces. Legea prevede existenţa Fondului Proprietatea în valoare de  aproximativ 14 miliarde RON (circa 4,8 miliarde USD) pentru compensarea celor ale căror proprietăţi nu pot fi retrocedate în natură. Ca urmare a amânărilor repetate, fondul nu a fost încă listat la bursă, acţiunile sale nefiind tranzacţionate la bursă, ci pe piaţa gri la preţuri extrem de scăzute. O ordonanţă guvernamentală prevede acordarea de plăţi în bani în locul retrocedărilor, în valoare de maxim 500.000 RON (173.000 USD), eşalonaţi pe o perioadă de doi ani. Cererile care depăşesc această sumă se plătesc în acţiuni la Fondul Proprietatea. Procesul de retrocedare s-a desfăşurat în continuare foarte lent în decursul anului şi cele mai multe dintre cazurile de retrocedare au rămas nesoluţionate.

Organizaţiile foştilor proprietari au afirmat, în continuare, că inerţia a împiedicat retrocedarea proprietăţilor la nivel local. În unele cazuri, autorităţile locale au continuat să amâne sau să refuze să furnizeze documentaţia necesară foştilor proprietari care depuneau cereri de retrocedare. De asemenea, acestea au refuzat să restituie proprietăţi care prezentau interes pentru autorităţile municipale sau judeţene.

În luna februarie, legea caselor naţionalizate a fost modificată, conform noilor prevederi casele naţionalizate cumpărate cu bună credinţă nemaiputând fi retrocedate.

CEDO a decis în favoarea foştilor proprietari în numeroase cazuri de retrocedare, acestea reprezentând majoritatea plângerilor adresate CEDO din România. În 2008, CEDO a condamnat România în 129 de cazuri pentru neprotejarea proprietăţii în conformitate cu prevederile Convenţiei Europene a Drepturilor Omului. În luna aprilie, Consiliul Europei a dat publicităţii un raport în care se menţiona faptul că România nu respectă termenul de trei luni impus de CEDO pentru plata compensaţiilor. Potrivit raportului, în 2008, în doar 5% din cazuri, compensaţiile stabilite de CEDO au fost plătite în termenul de trei luni prevăzut în deciziile finale ale curţii.

Din cele 201.750 de cereri depuse pentru retrocedarea clădirilor în perioada 2001-2003, până la sfârşitul anului au fost soluţionate 117.442 iar 43.047 au fost respinse; în 7.898 de cazuri au îndeplinit criteriile pentru măsuri combinate (retrocedarea în natură şi compensaţii în acţiuni la Fondul Proprietatea sau bunuri ori servicii); 49.637 de cazuri au fost eligibile pentru compensare prin echivalent, iar 16.860 de cereri au fost soluţionate prin retrocedarea proprietăţilor în natură.

Au existat numeroase dispute asupra bisericilor pe care Biserica Ortodoxă Română nu le-a retrocedat Bisericii Greco-Catolice în ciuda hotărârilor judecătoreşti în acest sens.

      f. Amestecul arbitrar în viaţa privată, familie, locuinţă sau corespondenţă

Constituţia interzice astfel de acţiuni, iar guvernul a respectat, în general, aceste interdicţii. Cu toate acestea, a continuat să existe percepţia răspândită că se practică interceptări ilegale.

Legea permite interceptarea electronică, atât în cazurile penale, cat şi în scopuri referitoare la securitatea naţională. Pentru interceptare este necesară emiterea unui mandat, în baza cererii venite din partea procurorului care anchetează cazul. În situaţii excepţionale, când întârzierile cauzate de demersurile necesare pentru obţinerea mandatului de la judecător ar afecta ancheta penală, procurorii pot iniţia interceptarea fără mandat judiciar. Cu toate acestea, ulterior începerii acestei proceduri, trebuie depusă o cerere de autorizare în termen de 48 de ore. Unele ONG-uri pe problema drepturilor omului au semnalat faptul că, în baza legii referitoare la securitatea naţională, un procuror poate autoriza emiterea unui mandat pentru o perioadă iniţială de şase luni, care poate fi extinsă pe o perioadă nelimitată în intervale de câte trei luni, fără aprobare judiciară. Au existat informaţii în mass-media privind interceptări electronice folosite în afara acestor parametri legali.

Procesul intentat de omul de afaceri Dinu Patriciu Serviciului Roman de Informaţii (SRI) pentru interceptarea ilegală a telefoanelor sale a continuat. În 2007, Tribunalul Bucureşti a ordonat SRI sa-i plătească lui Dinu Patriciu compensaţii în valoare de 50.000 lei (aproximativ 17.300 USD), hotărâre susţinută de instanţa de apel. SRI a făcut apel la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, iar la sfârşitul anului se aştepta hotărârea instanţei. 

Potrivit Romani CRISS şi relatărilor mass-mediei, de-a lungul anului au continuat să aibă loc evacuări ale  membrilor comunităţii rome, atât în Bucureşti şi Cluj, cât şi în alte localităţi.

În data de 25 iunie, 13 familii de romi au fost evacuate de jandarmi dintr-o clădire din Cluj retrocedată proprietarului de drept.

În data de 26 august, Primăria sectorului 2 din Bucureşti a evacuat 42 de romi care locuiau ilegal într-o clădire din sector.

În 2008, CEDO a condamnat România în şapte cazuri pentru încălcarea dreptului la respectarea vieţii private şi de familie prevăzut de Convenţia Europeană a Drepturilor Omului. 

Secţiunea 2. Respectarea libertăţilor civile, incluzând:

      a. Libertatea de expresie şi libertatea presei

Legislaţia asigură libertatea de expresie şi libertatea presei, iar guvernul a respectat, în general, aceste drepturi în practica. Jurnaliştii şi persoanele fizice au putut să critice autorităţile guvernamentale, inclusiv pe cele de la nivel înalt. Au existat cazuri izolate de intimidare sau cenzură a presei de către autorităţi sau de atacuri asupra jurnaliştilor.

Legislaţia ce restricţionează libertatea de expresie a continuat să provoace îngrijorare în rândul presei şi al ONG-urilor. Defăimarea însemnelor statului (stema, drapelul sau imnul naţional) este o infracţiune ce se pedepseşte cu închisoarea; totuşi, în cursul anului nu au existat urmăriri penale sau condamnări în baza acestei prevederi. Legea cultelor include o prevedere care interzice actele de „defăimare religioasă” şi de „ofensă publică adusă simbolurilor religioase”. Pe parcursul anului nu au existat urmăriri penale sau condamnări în baza acestei prevederi.

Legea interzice negarea publică a Holocaustului, însă în cursul anului nu au existat urmăriri penale în baza acestei prevederi.

În 2008, CEDO a condamnat România pentru încălcarea libertăţii de expresie prevăzută de Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, în 2 cazuri.

Mass-media independentă a fost activă şi a exprimat o varietate de opinii fără nicio restricţie. Cu toate acestea, politicieni şi persoane apropiate diferiţilor politicieni sau grupuri politice au deţinut sau au controlat indirect numeroase instituţii de presă din provincie, iar ştirile şi tonul editorial al acestora a reflectat în mod frecvent vederile proprietarilor. Tendinţa de concentrare a instituţiilor naţionale de ştiri în mâinile câtorva persoane bogate a continuat.

Pe parcursul anului s-au înregistrat câteva cazuri în care demnitari sau politicieni au insultat sau hărţuit jurnalişti.

Începând din data de 6 aprilie, firma de distribuţie a presei deţinută de primarul oraşului Constanţa, Radu Mazăre şi de preşedintele Consiliului Judeţean, Nicuşor Constantinescu, a blocat distribuţia ziarului Ziua de Constanţa, care criticase autorităţile locale.

În data de 6 iunie, Mădălina Rădulescu, directorul de ştiri al canalului public de televiziune TVR 1, le-a ameninţat pe producătoarea Doina Georgescu şi pe editoarea Adriana Gulea cu reduceri salariale şi concedierea pentru refuzul de a-şi asuma răspunderea pentru un buletin de ştiri în care era inclus un interviu legat de alegeri cu vicepreşedintele Partidului Social Democrat (PSD). Interviul a fost difuzat înainte de alegerile pentru Parlamentul European, încălcându-se prevederile care interzic continuarea campaniei electorale în ziua dinaintea alegerilor. Comisia de etică a TVR a decis că Rădulescu a luat o decizie editorială incorectă şi a făcut presiuni inadecvate asupra celor două jurnaliste. Preşedintele TVR 1, fost secretar-general al PSD, nu a luat măsuri disciplinare împotriva Mădălinei Rădulescu.

În data de 28 iulie, Ministrul Turismului, Elena Udrea, a folosit un ton ameninţător spunându-i redactorului-şef al cotidianului sportiv Gazeta Sporturilor că se va „ocupa informativ” de el. Redactorul-şef făcuse dezvăluiri despre cheltuielile controversate făcute de fostul Ministru al Tineretului şi Sportului, coleg de partid cu Udrea.

În luna februarie, CEDO a decis că România trebuie să-i plătească lui Petre Mihai Băcanu, directorul onorific al ziarului România Liberă suma de 8.000 de euro (11.000 USD) pentru încălcarea drepturilor la libertate de exprimare şi proces echitabil. Instanţele din România hotărâseră în 2003 ca Băcanu şi România Liberă să plătească unui fost ministru daune pentru publicarea mai multor articole în care era criticat contractul de înfiinţare a Băncii Române de Investiţii, negociat de acesta cu un controversat om de afaceri.

      Libertatea pe Internet

Nu au existat restricţii guvernamentale privind accesul la internet şi nu au existat informaţii confirmate referitoare la monitorizarea de către guvern a e-mailurilor şi a camerelor de chat. Persoanele şi grupurile de persoane şi-au putut exprima liniştite opiniile pe internet, inclusiv prin intermediul e-mailurilor.

Internetul a fost disponibil în întreaga ţară, iar costurile au scăzut datorită concurenţei. Au existat internet café-uri în întreaga ţară. Potrivit statisticii publicate de Asociaţia Internaţională a Telecomunicaţiilor, aproximativ 29% dintre locuitorii României au folosit internetul.

      Libertatea academică şi evenimentele culturale

Nu au existat restricţii din partea guvernului referitoare la libertatea academica şi la evenimentele culturale. Cu toate acestea, au existat informaţii despre câteva cazuri în care autorităţile locale s-au amestecat în aceste activităţi.

În august, primarul localităţii Oneşti, Emil Lemnaru, a oprit desfăşurarea conferinţei de lansare a cărţii Dictatura biometrică, în care se afirma că stocarea datelor pe cipuri este un pericol pentru omenire. ONG-urile care se ocupă de drepturile omului au protestat, afirmând că această acţiune reprezintă o încălcare a libertăţii de exprimare.

În luna august, un consilier local din Oradea a anulat un concert de muzică rock al trupei God Dethroned (în traducere „Dumnezeu detronat”), menţionând faptul că cetăţenii s-au plâns că este un concert satanist.

b. Libertatea de întrunire şi asociere paşnice

      Libertatea de întrunire

Legea prevede libertatea de întrunire, iar guvernul a respectat, în general, acest drept. Legea stipulează că cetăţenii neînarmaţi se pot întruni în mod paşnic, dar prevede că întâlnirile nu trebuie să împiedice desfăşurarea altor activităţi sociale sau economice şi nu pot avea loc în apropierea unor centre cum ar fi spitale, aeroporturi sau unităţi militare. Organizatorii întrunirilor publice trebuie să ceară permisiunea primăriei localităţii unde va avea loc întrunirea, în scris, cu trei zile înainte.

      Libertatea de asociere

Constituţia prevede libertatea de asociere, iar guvernul a respectat, în general, acest drept în practică. Legea interzice ideologiile, organizaţiile şi simbolurile fasciste, comuniste, rasiste sau xenofobe (cum ar fi statuile criminalilor de război amplasate pe domeniul public). Partidele politice trebuie să aibă cel puţin 25.000 de membri pentru a avea statut legal, număr criticat de unele ONG-uri ca fiind prea mare.

c. Libertatea religioasă

Constituţia şi legislaţia prevăd libertatea religioasă, iar guvernul a respectat, în general, acest drept în practică; cu toate acestea, au existat unele restricţii, iar unele grupuri religioase minoritare au continuat să susţină, în mod credibil, că autorităţile guvernamentale şi clerul ortodox roman le-au împiedicat activităţile de prozelitism şi au intervenit în alte activităţi religioase derulate de acestea.

În baza prevederilor legii cultelor, guvernul a implementat un sistem discriminatoriu de recunoaştere pe trei niveluri: „grupări religioase” (grupuri religioase fără statut juridic), „asociaţii religioase” şi „religii”. „Grupările religioase” sunt grupuri de persoane care au aceeaşi credinţă, dar care nu primesc niciun sprijin de la stat sau scutiri de taxe. „Asociaţiile religioase” sunt persoane juridice care nu primesc finanţare de la guvern, care trebuie să fie înregistrate ca atare într-un registru al asociaţiilor religioase şi care sunt scutite de taxe numai pentru lăcaşurile de cult. Pentru a se putea înregistra, asociaţiile religioase trebuie să aibă 300 de membri români şi trebuie să depună datele personale ale membrilor, spre deosebire de asociaţiile non-religioase care se pot înregistra cu numai trei membri. Pentru a primi statut de „religie”, o asociaţie religioasă trebuie să demonstreze că are 12 ani de activitate religioasă neîntreruptă şi să aibă un număr de membri reprezentând 0,1% din totalul populaţiei (aproximativ 22.000 de membri).

Legea nu interzice şi nici nu pedepseşte întrunirile religioase paşnice; spre deosebire de anii anteriori, nu au existat plângeri ale grupurilor religioase minoritare că autorităţile locale sau preoţii ortodocşi au împiedicat desfăşurarea activităţilor religioase.

Unele grupuri religioase minoritare au continuat să susţină că, în unele cazuri, autorităţile locale fie au amânat, fie s-au opus emiterii de autorizaţii de construcţie, fără motivaţii justificate. O comunitate greco-catolică din Peşteana, înfiinţată în 2005, a continuat să susţină că se confruntă cu discriminare şi acte de hărţuire. De asemenea, pe parcursul anului au continuat tensiunile provocate de procesul dintre Biserica Ortodoxă şi Biserica Greco-catolică, privind accesul celei din urmă la cimitirul din localitate. La sfârşitul lunii februarie, Curtea de Apel din Piteşti a hotărât că preotul greco-catolic poate oficia slujbe în cimitir doar pentru persoanele care la momentul morţii erau greco-catolice, însă nu şi pentru persoanele sau rudele acestora care în momentul morţii aveau religia ortodoxă. Comunitatea greco-catolică şi-a exprimat nemulţumirea faţă de hotărârea instanţei.

Spre deosebire de anii anteriori, grupurile religioase minoritare nu au semnalat dificultăţi în obţinerea aprobării privind utilizarea sălilor publice pentru activităţi religioase. Grupurile religioase minoritare au semnalat puţine cazuri în care clericii ortodocşi au hărţuit membrii altor culte. Mai multe grupuri religioase minoritare s-au plâns, în mod credibil, că poliţia şi autorităţile administrative locale au sprijinit în mod tacit, campaniile împotriva prozelitismului. Membrii diferitelor religii minoritare au semnalat, în continuare, faptul că programele lor caritabile derulate în orfelinate şi adăposturi au fost percepute drept prozelitism menit să atragă credincioşii ortodocşi.

Membrii comunităţii de ceangăi romano-catolici, un grup etnic vorbitor al unui dialect maghiar, au continuat să se plângă de faptul că Episcopia Romano-Catolică Iaşi se opune organizării de slujbe religioase în limba maghiara. Totuşi, în data de 17 octombrie s-au înregistrat progrese în soluţionarea acestor plângeri, în satul Vladnic, din judeţul Bacău slujba fiind oficiată în trei limbi (română, maghiară şi latină).

Deşi legea cultelor permite cultelor religioase să îşi înmormânteze morţii în cimitirele altor culte, dacă acestea nu au propriul cimitir sau dacă nu există un cimitir comunitar (public), în numeroase comunităţi s-au raportat cazuri în care preoţii ortodocşi nu au permis Bisericii Greco-Catolice, Bisericii Baptiste şi Bisericii Adventiste să îşi înmormânteze membrii în cimitire confesionale sau chiar în unele cimitire comunitare.

Mai multe grupuri religioase au afirmat că accesul lor în centrele de detenţie a continuat să se îmbunătăţească. Prevederile referitoare la activităţile religioase din închisori stipulează accesul nerestricţionat al religiilor recunoscute şi al asociaţiilor religioase în orice centru de detenţie, chiar daca nu li se cere asistenţa în mod expres. Grupurile religioase nu au raportat probleme legate de accesul la centrele de detenţie în perioada de referinţă.

Doar cele 18 culte recunoscute oficial au dreptul să predea religia în şcolile publice. Pentru a fi scutiţi de participarea la orele de religie, elevii trebuie să prezinte o cerere scrisă. Câteva culte minoritare recunoscute s-au plâns ca nu şi-au putut preda religia în şcolile publice şi că în unele cazuri, s-au făcut presiuni asupra copiilor pentru ca aceştia să participe la orele de religie ortodoxă.

Decizia din 2006 a Consiliului Naţional de Combatere a Discriminării (CNCD), cerea Ministerului Educaţiei să elimine simbolurile religioase din şcoli, cu excepţia sălilor de clasă în care se predau ore de religie, nu a fost pusă în aplicare pentru că mai multe procese erau încă pe rol. Ministerul Educaţiei, Biserica Ortodoxă Română şi câteva ONG-uri au atacat în instanţă decizia CNCD. Pe 11 iunie, Înalta Curte de Casaţie le-a dat câştig de cauză.

Legea restituţiei permite cultelor să solicite retrocedarea proprietăţilor naţionalizate care găzduiesc scoli, spitale sau instituţii culturale; cu toate acestea, punerea în aplicare a legii a fost lentă în decursul anului. Din cele 14.716 de cereri de retrocedare a proprietăţilor religioase, de la înfiinţarea, în anul 2003, a Autorităţii Naţionale pentru Retrocedarea Proprietăţilor (ANRP) până la finele anului s-au emis decizii de retrocedare pentru 1.417 proprietăţi, pentru alte 407 cazuri aprobându-se acordarea de compensaţii; 403 astfel de cereri au fost respinse.

Retrocedarea proprietăţilor a fost deosebit de importantă pentru Biserica Greco-Catolică, deoarece toate proprietăţilor acesteia, inclusiv biserici, au fost confiscate în timpul regimului comunist. Bisericile greco-catolice au fost date Bisericii Ortodoxe Române, după unificarea forţată a Bisericii Greco-Catolice cu Biserica Ortodoxă în 1948, iar numeroase proprietăţi ale Bisericii Greco-Catolice au fost confiscate de guvern. Din 2003, guvernul a retrocedat 128 din cele 6.723 de proprietăţi solicitate de Biserica Greco-Catolică.

Biserica Ortodoxă Română s-a opus, în continuare, retrocedării bisericilor greco-catolice obţinute de la Biserica Greco-Catolică. Deşi legea permite Bisericii Greco-Catolice să apeleze la justiţie ori de câte ori dialogul bilateral între Biserica Greco-Catolică şi Biserica Ortodoxă Română cu privire la retrocedarea bisericilor eşuează, procesele trenează, ca urmare a amânării audierilor şi a apelurilor repetate. Cu toate acestea, la fel ca în ultimii ani, în 2009, numărul de decizii ale instanţei care dau câştig de cauză Bisericii Greco-Catolice a crescut.

Pana la finele anului, Biserica Ortodoxă retrocedase mai puţin de 200 din cele aproximativ 2.600 de biserici şi mânăstiri revendicate de Biserica Greco-Catolică. Mitropolia Ortodoxă a Banatului şi episcopii Caransebeşului şi Oradei au continuat să aibă relaţii bune cu Biserica Greco-Catolică în problema retrocedărilor. Totuşi, cei mai mulţi dintre reprezentanţii Bisericii Ortodoxe Române au refuzat să retrocedeze bisericile, chiar şi în cazurile în care au existat hotărâri judecătoreşti în acest sens, refuz ce a generat tensiuni în multe localităţi. Ca urmare a imposibilităţii de a-şi recupera lăcaşele de cult, în unele localităţi, Biserica Greco-Catolică oficiază în continuare slujbele in aer liber, aşa cum se întâmplă în Şiseşti, judeţul Maramureş, unde procesul pentru revendicarea bisericii continuă de 16 ani.

În luna aprilie, în localitatea Săpânţa, judeţul Maramureş, Biserica Ortodoxă a dărâmat turla unei biserici greco-catolice aflate acum în posesia sa. Biserica Ortodoxă a anunţat că reconstruieşte turla în cadrul unui proiect de renovare finanţat parţial de Ministerul Culturii. În luna aprilie, instanţa inferioară a emis o hotărâre judecătorească de suspendare a demolării şi a lucrărilor de construcţie, respinsă de Tribunalul Maramureş în luna iulie.

În data de 3 octombrie, un preot ortodox a dat foc unei biserici greco-catolice istorice din lemn, construită în 1777 în Şoconzel, judeţul Satu Mare, aparent accidental, aruncând un muc de ţigară în iarba uscată din curtea bisericii.

În Zalău, judeţul Sălaj, Episcopia Ortodoxă de Sălaj a refuzat să organizeze slujbe religioase alternative cu Biserica Greco-Catolică în capela unui spital. În cele din urmă, directorul spitalului a oferit o altă sală Bisericii Greco-Catolice.

Biserica Ortodoxă a continuat să demoleze biserici greco-catolice, sub diverse pretexte, şi a utilizat şi alte metode pentru a împiedica retrocedarea bisericilor. În mai 2008, în Ungheni, judeţul Mureş, Biserica Ortodoxă a început demolarea unei biserici greco-catolice din secolul al XVIII-lea, după construirea unei noi structuri în jurul vechii biserici. Hotărârea judecătorească de oprire a demolării obţinută de Biserica Greco-Catolică a oprit demolarea, însă lucrările de construcţie în jurul vechii biserici au continuat.

Un caz similar de demolare s-a înregistrat în localitatea Badon, judeţul Sălaj, în anul 2007.

În luna septembrie, Biserica Ortodoxă a reluat presiunile în scopul adoptării unei legislaţii care să soluţioneze disputele de natură patrimonială dintre Bisericile Ortodoxă şi Greco-Catolică în conformitate cu „realitatea confesională din teritoriu”, prin distribuirea proprietăţilor aparţinând Bisericii Greco-Catolice în funcţie de raportul dintre numărul de credincioşi greco-catolici şi ortodocşi din localitatea respectivă. Într-un comunicat făcut public în data de 5 octombrie, Biserica Greco-Catolică s-a plâns de atitudinea ostilă a Bisericii Ortodoxe din ultimii 20 de ani, susţinând că aşa numita „realitate confesională din teritoriu” este rezultatul a peste 40 de ani de persecuţie comunistă şi a 20 de ani de încercări de eliminare a Bisericii Greco-Catolice din viaţa religioasă. De asemenea, acuza Biserica Ortodoxă de hărţuire şi dezinformare a opiniei publice.

Biserica Greco-Catolică  s-a plâns că în judeţul Cluj, autorităţile au amânat retrocedarea proprietăţilor sale din localităţile Feleacu şi Morlaca. Situaţii similare au avut loc în Chiheru de Jos, judeţul Maramureş, Rozavlea, judeţul Maramureş, Săpânţa, judeţul Maramureş, Ungheni, judeţul Mureş, Vâlcău de Sus si Vâlcău de Jos, judeţul Sălaj, Haieu, judeţul Bihor, Moisei, judeţul Maramureş, Taşnad judeţul Satu Mare, Nadar, judeţul Bihor, Săliştea de Sus, judeţul Maramureş şi Borşa, judeţul Maramureş. Potrivit membrilor Bisericii Greco-Catolice, în Budeşti, judeţul Maramureş, autorităţile locale au refuzat să retrocedeze terenul arabil şi forestier Bisericii Greco-Catolice şi au oferit în schimb teren care a aparţinut evreilor care au fost victime ale Holocaustului. Biserica Greco-Catolică a refuzat propunerea.

Bisericile istorice maghiare, incluzând Bisericile Romano-Catolică, Reformată Protestantă, Evanghelică şi Unitariană maghiare, au primit de la guvern doar o mică parte din proprietăţile confiscate. Până la finele anului, bisericile maghiare au primit 870 din cele aproximativ 2.700 de proprietăţi revendicate în baza legii restituirii proprietăţilor religioase. În cursul anului, bisericile maghiare au primit 64 de proprietăţi.

În luna decembrie, Departamentul pentru Culte a trecut din responsabilitatea Ministerului Culturii în subordinea primului-ministru. Potrivit mass-media, această decizie ar fi fost rezultatul intervenţiei directe a Patriarhului Ortodox, ca urmare a numirii unui etnic maghiar de altă religie la conducerea Ministerului Culturii. Biserica Ortodoxă a respins aceste afirmaţii.

Potrivit relatărilor reprezentanţilor Bisericii Romano-catolice şi celor ale mass-mediei, situaţia clădirii de 19 etaje care se construieşte în perimetrul de protecţie din jurul Catedralei Romano-Catolice Sf. Iosif, din Bucureşti, care are statutul de monument istoric, a rămas nesoluţionată. Reprezentanţii bisericii au susţinut că noua construcţie ameninţă fundaţia catedralei. În 2007, un tribunal din judeţul Dolj a decis suspendarea construcţiei. În data de 25 iunie 2009, Curtea de Apel din Ploieşti a anulat această decizie, permiţând continuarea construcţiei. Decizia Curţii de Apel a generat ample proteste ale Bisericii Romano-Catolice, care a cerut autorităţilor să găsească o soluţie. În luna iulie, biserica a făcut recurs la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) iar ICCJ a trimis cazul Curţii de Apel Ploieşti. În luna octombrie, primarul general al Bucureştiului, i-a cerut dezvoltatorului să oprească lucrările de construcţie şi a depus o plângere la Tribunalul Bucureşti, contestând legalitatea contractului de concesionare a terenului pe care a fost ridicată clădirea cu 19 etaje.

      Abuzuri şi discriminări ale societăţii

Potrivit recensământului din 2002, populaţia evreiască număra 5.785 de persoane. Manifestările antisemite, inclusiv vandalizarea proprietăţilor evreieşti, au continuat de-a lungul anului. În majoritatea cazurilor, Federaţia Comunităţilor Evreieşti a informat autorităţile, dar, de cele mai multe ori, autorii nu au fost identificaţi.

ONG-ul Centrul pentru Monitorizarea Antisemitismului în România (MCA România) a remarcat că autorităţile au avut tendinţa să minimalizeze astfel de incidente, punând, de obicei, actele de vandalism pe seama copiilor, a beţivilor sau a persoanelor cu dizabilităţi mentale. MCA România a constatat faptul că aşezămintele evreieşti par a fi ţintele predilecte ale vandalilor şi a afirmat că anchetarea acestor fapte nu este suficient de amănunţită. MCA România a criticat de asemenea lipsa punerii sub acuzare; astfel, nu se descurajează actele de vandalism pe viitor.

Între 12 şi 14 aprilie, au fost distruse 20 de monumente funerare dintr-un cimitir evreiesc din Botoşani. Poliţia a identificat patru elevi cu vârste cuprinse între 14 şi 16 ani, care aparent se aflau sub influenţa alcoolului când au comis faptele. La finele anului, elevii erau încă anchetaţi pentru profanare de morminte.

În luna mai, autori neidentificaţi au pictat svastici şi graffiti pe pereţii unei clădiri din Bucureşti, iar în luna iunie pe zidul unui cimitir evreiesc din Bucureşti.

În data de 18 iulie, la o prezentare de modă din staţiunea Mamaia, primarul oraşului Constanţa, Radu Mazăre, a urcat pe podium îmbrăcat în ofiţer nazist, însoţit de fiul său în vârstă de 15 ani, în uniformă de soldat nazist. Federaţia Comunităţilor Evreieşti din România, Centrul Simon Wiesenthal, MCA România, Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării (CNCD) şi alte asociaţii au protestat la acest gest. În data de 20 iulie, MCA România a înaintat o plângere la Parchetul General împotriva lui Radu Mazăre, deoarece expunerea publică a simbolurilor naziste este ilegală. În data de 22 iulie, Mazăre şi-a cerut scuze pentru acest gest. Răspunsul la solicitarea MCA, emis de Parchetul General în data de 24 septembrie, menţionează că ancheta cazului, aflată în stadiu preliminar, este condusă de Parchetul de pe lângă judecătoria Constanţa. În data de 3 decembrie, MCA a solicitat o nouă informare cu privire la stadiul anchetei. Până la finele anului, Radu Mazăre nu a fost pus sub acuzare.

Nu s-au înregistrat progrese în cazul profanării, în octombrie 2008, a 131 de monumente funerare dintr-un cimitir evreiesc din Bucureşti, în care suspecţii identificaţi de poliţie erau patru elevi cu vârste cuprinse între 13 şi 15 ani. 

În luna decembrie, MCA a avertizat că opinii cu caracter antisemit, rasist, xenofob şi naţionaliste continuă să fie publicate pe internet. 

În cursul anului, publicaţiile extremiste au continuat să publice articole cu caracter antisemit. Mişcarea Noua Dreaptă a continuat să promoveze ideile Gărzii de Fier (un grup extremist naţionalist, antisemit şi pro-nazist care a existat în România în perioada interbelică) în media şi pe internet. De asemenea, Noua Dreaptă a republicat cărţi instigatoare din perioada