Reflectiile comandantului Fidel Castro - 22.12.2009

REFLECŢIILE COMANDANTULUI FIDEL:

ORA ADEVĂRULUI

   Veştile care vin din capitala daneză reflectă haosul. Amfitrionii, după ce au conceput  o reuniune la care ar fi trebuit să participe circa 40 000 de persoane, nu mai au posibilitatea să se ţină de cuvânt.  Evo, care a fost primul sosit dintre cei doi Preşedinţi din ALBA, a exprimat adevăruri profunde care  emană din cultura milenară a rasei sale.
    A asigurat, aşa cum arată agenţiile de ştiri, că are mandatul poporului bolivian să blocheze orice acord dacă textul final nu satisface alternativele. A explicat că schimbarea climatică nu este cauza ci efectul, că avem obligaţia  să apărăm drepturile  Pământului Mamă de modelul de dezvoltare capitalist,  cultura  vieţii faţă de cultura morţii. A vorbit despre datoria climatică pe care ţările bogate trebuie s-o plătească ţărilor sărace, şi să le restituie spaţiul atmosferic furat.
    A calificat de ridicolă cifra de 10 miliarde de dolari anuală oferită până în anul 2012, pe când în realtiate este nevoie de sute de miliarde în fiecare an, şi a acuzat Statele Unite că cheltuiesc  trilioane  în exportul de terorism în Irak şi Afganistan, şi instalează baze militare în America Latină.
    Preşedintele Republicii Bolivariene Venezuela a vorbit în ziua de 16 la Conferinţă, la ora 8:40 a.m., ora Cubei. A rostit un discurs strălucit, care a fost foarte aplaudat. Paragrafele  sunt lapidare.
    Criticând un document propus Conferinţei de ministrul danez care prezida Conferinţa, a spus:
„...este un text care vine din nimic, nu vom accepta nici un text care nu vine de la grupurile de lucru, care sunt texte legitime  care au fost negociate în aceşti doi ani.”
„Există un grup de ţări care se cred superioare  nouă, celor din Sud, cele din Lumea a Treia...”
„...nu ne mirăm, nu există democraţie,  ne aflăm în faţa unei dictaturi.”
„...când veneam încoace  citeam câteva  lozinci  scrise pe străzi de tineri...Una: „nu schimbaţi clima, schimbaţi sistemul”...Alta: „dacă clima era o bancă ar fi fost salvată deja.”
„Obama (...)  a primit Premiul Nobel pentru Pace  în aceeaşi zi în care a trimis 30 000 de soldaţi să omoare oameni nevinovaţi în Afganistan”.
„Sprijin poziţia reprezentanţilor  de delegaţi din Brazilia, Bolivia, China, voiam numai să-i sprijin (...) dar nu mi-au dat cuvântul...”
    „Bogaţii distrug planeta, oare pleacă pe alta când va fi distrusă aceasta?”
„...schimbarea climatică este fără îndoială problema de mediu cea mai devastatoare din acest secol.”
„...Statele Unite va ajunge poate la 300 de milioane de locuitori; china are de aproape cinci ori populaţie mai numeroasă decât Statele Unite. Statele Unite consumă peste 20 de milioane de barili de petrol pe zi; China abia dacă consumă cinci sau şase milioane de barili pe zi.  Nu se poate cere acelaşi lucru  de la Statele Unite şi de la China.”
   „...a reduce emisiile de gaze  poluante şi a ajunge la o convenţie de cooperare pe termen lung (...) se pare că a eşuat, deocamdată.  Motivul care este? (...) atitudinea iresponsabilă şi lipsa de voinţă politică a ţărilor puternice de pe planetă.”
„...breşa care  desparte ţările bogate  şi sprace nu a încetat să se adâncească în ciuda  tuturor acestor conferinţe şi promisiuni neonorate şi lumea continuă să meargă pe calea distructivă.”

„”...Venitul total a 500 de indivizi cei mai bogaţi din lume este superior venitului celor 416 milioane de persoane cele mai sărace.”
„Mortalitatea infantilă este de 47 morţi la fiecare 1000 de naşteri vii dar în ţările bogate este de numai 5.”
„...Până când vom permite  să continue să moară milioane de copii din cauza unor boli vindecabile?”
„două miliarde 600 de milioane trăiesc fără servicii de sănătate.”
„Brazilianul Leonardo Boff scria: Cei mai puternici supravieţuiesc pe cenuşa celor mai slabi.”
„Jean Jacques Rousseau spunea...”Între cel puternic şi cel slab libertatea oprimă.” De aceea  imperiul vorbeşte de libertate, este libertatea de a oprima,  de a invada, de a asasina, de a anihila, de a exploata, aceasta este libertatea lor.  Şi Rousseau adaugă fraza salvatoare: „Numai Legea eliberează.”
    „Până când vom mai permite conflicte armate care masacrează milioane de fiinţe inocente cu scopul ca cei puternici să pună mâna pe resursele altor popoare?”
   „Acum aproape două secole un eliberator universal, Simon Bolivar a spus: „Dacă natura se opune, vom lupta cotnra ei şi o vom face să ne asculte.”
„Această planetă a trăit mii de milioane de ani fără noi, fără specia umană; nu-i suntem noi indispensabili ca să existe, dar noi fără Terra nu vom trăi...”
    Evo a vorbit în dimineaţa zilei de  joi. Discursul său  va fi de asemenea  memorabil.
   „vreau să exprim supărarea noastră pentru lipsa de organizare şi pentru tergiversările  la această reuniune internaţională...” a spus el cu sinceritate  la începutul discursului.
Ideile sale de bază:
„Când întrebăm ce se întâmplă cu amfitrionii, (...) ni se spune că  sunt Naţiunile Unite; când întrebăm ce se întâmplă cu Naţiunile Unite, spun că este vorba de Danemarca şi nu ştim  cine dezorganizează această reuniune internaţională...”
    „...sunt foarte surprins  pentru că se vorbeşte numai despre efecte şi nu despre cauzele schimbării climatice.”
„Dacă noi nu identificăm de unde vine distrugerea mediului (...) în mod sigur  nu vom rezolva niciodată această problemă...”
   „...sunt în dezbatere două culturi: cultura vieţii şi cultura morţii; cultura  morţii, care este capitalismul. Noi, popoarele indigene, spunem,  să trăim mai bine, mai bine pe seama  celuilalt.”
„...exploatându-l pe celălalt, jefuind resursele naturale,  violând-o pe Mama Terra, privatizând serviciile  de bază...”
   „A trăi bine este a trăi în soldiaritate, în egalitate, în complementaritate, în reciprocitate...”
„Aceste  două modalităţi de trai, aceste două culturi de viaţă  se află în discuţie  atunci când vorbim de schimbarea climatică, şi dacă nu identifică, care este cea mai bună formă de  trai sau de viaţă, sigur că nu vom rezolva niciodată problema, pentru că avem probleme  de trai: luxul, consumismul care face  rău omenirii, şi nu vrem să spunem adevărul  în aceste  genuri de reuniuni internaţionale.”
„...în cadrul formei noasstre de trai, a nu minţi este ceva sacru, şi tocmai acest lucru nu-l practicăm aici.”
„...în Constituţie spune să faci asta, să faci cealaltă: să nu furi, să nu minţi, să nu fii slab.”
„...Mama Terra sau Natura  există şi va exista fără specia umană; dar omul nu poate trăi fără planeta Terra, şi, prin urmare,  este obligaţia noastră să apărăm dreptul mamei Terra.”
„...salut Naţiunile Unite care, anul acesta, în sfârşit, a declarat  Ziua Internaţională a Terrei.”
„...mama este  ceva sacru, mama este viaţa noastră;  mama nu se închiriază, nu se vinde, nu se violează, trebuie respectată.”
„Avem profunde diferenţe faţă de modelul occidental, şi aceasta este dezbaterea în acest moment.”
„Ne aflăm în Europa, dv. ştiţi că multe familii boliviene, familii latinoamericane vin în Europa. De ce vin aici?  Să-şi îmbunătăţească condiţiile de trai. În Bolivia  ar putea câştiga 100, 200 de dolari pe lună; dar această familie, această persoană  vine aici  să îngrijească un bunic european,  o bunică europeană şi câştigă pe lună 1000 de euro.”
„Acestea sunt asimetriile pe care le avem  de la continent la continent, şi suntem obligaţi să dezbatem în aşa fel încât  să căutăm un anumit echilibru, (...) reducând aceste profunde asimetrii de la familie la familie, de la ţară la ţară, şi în special de la continent la continent.”
„Când (...) fraţii şi surorile noastre vin aici ca să supravieţuiască sau să-şi îmbunătăţească condiţiile de viaţă, sunt expulzaţi, există asemenea documente  numite de întoarcere (...) dar când  bunicii europeni au venit demult  în America Latină n-au fost expulzaţi niciodată.  Rudele mele, fraţii mei nu vin aici să acapareze nici mine, nici să ocupe mii de hectare ca să devină  moşieri. Înainte nu existau nici vize, nici paşapoarte ca să ajungi  la Abya Yala, acum  denumită America.”
„...dacă nu recunoaştem dreptul Mamei Terra, în van vom vorbi de  10 miliarde, de 100 de miliarde,  că este o ofensă adusă omenirii.”
„...ţările bogate trebuie să-i primească pe toţi emigranţii care sunt afectaţi de schimbarea climatică şi nu să-i  retrimită în ţările lor cum li se face acum...”
„...obligaţia naostră este de a salva toată omenirea şi nu numai jumătate din omenire.”
„...ALCA, Zona de Comerţ Liber în America. (... nu este Zona de Liber Comerţ în Americi, este o zonă de liberă clonizare în Americi...
   Între întrebările pe care le sugera Evo pentru un referendum mondial  în problema schimbării climei sunt:
„...sunteţi de acord  să fie restabilită armonia cu natura, recunoscând drepturile Mamei Terra?
Sunteţi de acord cu schimbarea acestui model de  supra-consum şi risipă, care este sistemul capitalist?”
„Sunteţi de acord ca ţările dezvoltate să reducă şi să-şi reabsoarbă emisiile de gaze cu efect de seră?
Sunteţi de acord să se transfere tot ce se cheltuieşte în războaie şi să se aloce un buget superior  bugetului  militar pentru schimbarea climatică?”
   Aşa cum se ştie, în oraşul japonez Kyoto, în anul 1997, s-a semnat o Convenţie a Naţiunilor Unite a Schimbării Climatice, care obliga 38 de ţări industrializate să-şi reducă emisiile de gaze cu efect de seră într-un anumit procent faţă de cele emise în anul 1990. Ţările Uniunii Europene s-au angajat la 8%, şi a intrat în vigoare în anul 2005, când majoritatea  ţărilor semnatare deja îl ratificaseră. George W. Bush, pe atunci preşedinte al Statelor Unite – cel mai mare  emiţător de gaze cu efect de seră, responsabile de  o pătrime din total -,  a respins convenţia  de la jumătatea anului 2001.
    Ceilalţi membri ai Naţiunilor Unite au mers înainte. Centrele de cercetări şi-au continuat munca. Este evident deja că o mare catastrofă ameninţă specia noastră. Poate cel mai rău este că egoismul orb al unei minorităţi privilegiate şi bogate să vrea să arunce  povara sacrificiilor necesare pe spatele imensei majorităţi a locuitorilor planetei.
    Această contradicţie se reflectă la Copenhaga. Acolo mii de persoane îşi apără cu o mare fermitate punctele de vedere.
    Forţa publică daneză foloseşte metode brutale pentru a zdrobi rezistenţa; mulţi dintre cei care protestează sunt arestaţi preventiv. Am luat legătura cu ministrul nostru de externe Bruno Rodriguez, care se afla la un miting de solidaritate în capitala Copenhaga, împreună cu Chavez, Evo, Lazo şi alţi reprezentanţi ai ALBA. L-am întrebat   pe cine reprima poliţia daneză cu atâta ură, răsucindu-le braţele şi lovindu-i în mod repetat pe spinare. Mi-a răspuns că erau cetăţeni danezi şi din alte ţări europene şi membri ai mişcărilor sociale care cereau Conferinţei o soluţie reală acum pentru a face faţă schimbării climatice. Mi-a mai spus că la ora 12 noaptea vor continua dezbaterile Conferinţei. Când am vorbit cu el era deja noapte în Danemarca. Diferenţa orară este de şase ore.
   Din capitala daneză, delegaţii noştri ne-au informat  că ce va fi mâine 18, vineri, va fi mai rău. La ora 10 dimineaţa se vor suspenda pentru două ore lucrările Conferinţei Naţiunilor Unite şi  şeful guvernului Danemarcei va susţine o întâlnire cu 20 de şefi de stat invitaţi de el pentru a discuta cu Obama „probleme globale”. Aşa numesc ei reuniunea al cărei obiectiv este de a  impune un acord pentru schimbarea climatică.
    Deşi la reuniune vor participa toate delegaţiile oficiale,  îşi vor putea spune opinia numai „invitaţii”. Nici Chavez, nici Evo, desigur,  nu se vor afla printre cei cu dreptul de a emite opinii. Ideea este că ilustrul Premiu Nobel să-şi poată pronunţa discursul  pre-elaborat,  precedat de decizia care se va adopta la această reuniune de a transfera  acordul pentru finele anului viitor la Ciudad de Mexico.  Mişcărilor sociale nu li se va permite să fie prezente. După acest show, în salonul principal  al reuniunii va continua „Conferinţa” până la închiderea sa lipsită de glorie.
    Cum televiziunea a transmis imaginile, lumea a putut vedea metodele fasciste folosite la Copenhaga  contra persoanelor.  Tineri în imensa majoritate, manifestanţii reprimaţi şi-au câştigat solidaritatea popoarelor.
    Pentru şefii imperiului, în ciuda manipulărilor şi minciunilor cinice,  vine ora adevărului.  Proprii lor aliaţi cred tot mai puţin în ei. În Mexic, ca şi la Copenhaga şi în orice ţară din lume,  vor întâmpina rezistenţa crescândă a popoarelor care nu şi-au pierdut speranţa de a supravieţui.
FIDEL CASTRO RUZ
17 decembrie 2009
Ora 6:46 pm

REFLECŢIILE COMANDANTULUI FIDEL:

ADEVĂRUL CELOR ÎNTÂMPLATE LA CONFERINŢĂ

   Pe tineri îi interesează mai mult decât pe oricine viitorul.
Până de foarte curând se discuta despre tipul de societate în care să trăim. Astăzi se discută dacă societatea umană va supravieţui.
Nu este vorba de fraze dramatice.  Trebuie să ne obişnuim cu faptele reale.  Ultimul lucru pe care-l poate pierde omul este speranţa. Cu adevărul în mână, bărbaţi şi femei de toate vârstele, în special tinerii, au dus la Conferinţă o bătălie exemplară, oferind lumii o lecţie mare.
    Principalul acum este să se cunoască cât mai mult posibil în Cuba şi în lume ceea ce s-a întâmplat la Copenhaga. Adevărul  posedă o forţă care depăşeşte inteligenţa mediatizată şi de multe ori dezinformată  despre cine ţine în mână destinele  lumii.
   Dacă în capitala daneză s-a reuşit ceva improtant,  a fost faptul că prin mediile de comunicare în masă opinia mondială a putut vedea haosul politic creat şi tratamentul umilitor al şefilor de stat şi guvern, miniştri şi mii de reprezentanţi ai mişcărilor sociale şi din instituţii,  care, plini de iluzii şi speranţe s-au dus la sediul Conferinţei de la Copenhaga.  Brutala reprimare a manifestanţilor  paşnici de către  forţa publică,  aminteşte   atitudinea trupelor de asalt ale naziştilor care au ocupat vecina  Danemarcei în aprilie 1940. Ceea ce nimeni nu-şi putea imagina este că, la 18 decembrie 2009, în ultima zi a Conferinţei, aceasta va fi suspendată de guvernul danez – aliat al NATO şi asociat la măcelul din Afganistan – pentru a  preda sala principală a Conferinţei  Preşedintelui Obama,  unde el şi un grup select de invitaţi, 16 în total,  aveau dreptul exclusiv să vorbească. Obama a rostit un discurs înşelător şi demagogic, plin de ambiguităţi, care nu  angaja  în nici un fel şi ignora Acordul cadru de la Kyoto.  A plecat din sală imediat după ce a mai ascultat câţiva vorbitori. Printre invitaţii să vorbească erau cei din ţările cele mai industrializate, câteva economii emergente şi  câţiva dintre cei mai săraci de pe glob. Liderii şi reprezentanţii a peste 170 nu aveau decât dreptul de a asculta.
    Încheindu-se discursurile celor 16 aleşi, Evo Morales, cu toată autoritatea originii sale  de indian aymara, recent ales cu 65% din voturi şi sprijinul a două treimi din Camera şi Senatul Boliviei, a cerut cuvântul.  Preşedintelui de şedinţă danez nu i-a rămas alternativă decât să i-l acorde  la cererea celorlalte delegaţii. Când Evo şi-a încheiat frazele înţelepte şi profunde, danezul a trebuit să-i dea cuvântul lui Hugo Chavez. Ambele discursuri  vor rămâne în istorie ca exemple de discursuri scurte şi oportune.  Odată îndeplinită magistral sarcina, cei doi au plecat spre respectivele lor ţări. Dar când Obama a părăsit scena forului, nu-şi îndeplinise  încă sarcina în ţara sediu a Conferinţei.
   Din noaptea de 17 şi dimineaţa  zilei de 18, Primul ministru al Danemarcei şi înalţi reprezentanţi ai Statelor Unite  se întâlneau cu Preşedintele comisiei Europene şi liderii celor 27 de ţări pentru a le propune în numele lui Obama, un proiect de acord, la a cărui elaborare nu  a participat nici unul dintre ceilalţi lideri din restul lumii. Era o iniţiativă antidemocratică şi virtual clandestină, care ignora mii de reprezentanţi ai mişcărilor sociale, instituţii ştiinţifice, religioase şi ceilalţi invitaţi la Conferinţă.
    În toată noaptea de 18 până la 3 din 19,  când deja mulţi Şefi de State  plecaseră, reprezentanţii ţărilor au aşteptat reînceperea şedinţelor şi încheierea  reuniunii.  Toată ziua de 18, Obama a susţinut reuniuni şi conferinţe de presă. La fel au făcut liderii din Europa. Apoi au plecat.
   Atunci s-a întâmplat ceva insolit: la trei noaptea pe 19, Primul ministru al Danemarcei a convocat o reuniune  pentru încheierea Conferinţei.  Rămăseseră să-şi reprezinte ţările miniştri, funcţionari, ambasadori şi personalul tehnic.
   A fost totuşi uimitoare bătălia pe care a dus-o în zori un grup de reprezentanţi  ai ţărilor din Lumea a Treia, care respingeau încercarea lui Obama şi a celor bogaţi de pe planetă să prezinte ca acord prin consens al conferinţei documentul impus de de Statele Unite.
   Reprezentantul Venezuelei, Claudia Salerno, cu o energie impresionantă  şi-a arătat mâna dreaptă, din care ţâşnea sânge, din cauza forţei cu care  a lovit în masă ca să-şi exercite dreptul de a lua cuvântul. Tonul vocii ei şi demnitatea argumentelor sale nu pot fi uitate.
    Ministrul de externe al Cubei, a rostit un discurs  energic de  aproximativ 1000 de cuvinte, din care aleg câteva paragrafe pe care vreau să le includ în această Reflecţie:
   „Documentul pe care dv. aţi afirmat de  câteva ori că nu există, domnule Preşedinte, apare acum. (...) am văzut versiuni care circulă pe sub mână şi care se discută în mici conciliabule secrete...”
„...Deplâng profund maniera în care dv. aţi condus această conferinţă.”
   „...Cuba consideră extrem de insuficient şi inadmisibil textul acestui proiect apocrif. Ţinta de 2 grade Celsius este inacceptabilă şi ar avea consecinţe catastrofale incalculabile...”
„De asemenea cunosc versiunile anterioare ca  tot aşa, prin proceduri îndoielnice şi clandestine,  au fost negociate în cerculeţe închise...”
„Documentul pe care dv. îl prezentaţi acum, omite tocmai  acele deja slabe şi insuficiente fraze cheie pe care le conţinea acea versiune...”
   „...pentru Cuba este  incompatibil cu criteriul ştiinţific universal recunoscut, care consideră urgent şi de neamânat asigurarea unor niveluri de reducere de cel puţin 45%  din emisii pentru anul 2020, şi nu mai mici de 80% sau 90% reduceri pentru 2050.”
    „Orice  propunere de continuare a negocierilor  pentru a adopta, în viitor, acorduri de reducere a emisiilor, trebuie să cuprindă inevitabil conceptul de  vigoare a Protocolului de la Kyoto (...) Hârtia dv., domnule Preşedinte, este actul de deces al Protocolului de la Kyoto, lucru pe care delegaţia mea nu-l acceptă.”
    „Delegaţia cubaneză vrea să sublinieze preeminenţa principiului de „responsabilităţi comune, dar diferenţiate”, ca criteriu central al viitorului proces de negocieri. Hârtia dv. nu spune nici un cuvânt despre acest lucru.”
    „Acest proiect de declaraţie omite angajamentele concrete de finanţare şi transfer de tehnologii către ţările în curs de dezvoltare ca parte a îndeplinirii obligaţiilor asumate de ţările dezvoltate   prin Convenţia Cadru a Naţiunilor Unite  de Schimbare Climatică (...) Ţările dezvoltate,  care-şi impun interesele prin documentul dv., domnule Preşedinte,  eludează orice angajament concret.”
„Ceea ce dv. numiţi, domnule Preşedinte, „un grup de lideri reprezentativi”, este, pentru mine,  o grosolană violare a principiului de egalitate suverană consacrat de Carta Naţiunilor Unite...”
„Domnule Preşedinte, vă solicit formal ca această declaraţie să fie inclusă în raportul final al lucrărilor acestei lamentabile şi ruşinoase  a 15-a Conferinţă  a Părţilor.”
    Li se acordase numai o oră reprezentanţilor statelor pentru a emite opinii, ceea ce a dus la situaţii complicate, ruşinoase şi neplăcute.
   Atunci s-a produs o amplă dezbatere în care delegaţii ţărilor dezvoltate au exercitat puternice presiuni pentru a  face ca Conferinţa să adopte acel document ca rezultat final al deliberărilor.
    Un număr redus de ţări a insistat cu tărie pe omisiunile  grave şi ambiguităţile documentului  impus de Statele Unite, în special pe absenţa  unui angajament din partea ţărilor dezvoltate în ceea ce priveşte reducerea emisiilor de carbon şi finanţarea adoptării de măsuri de  atenuare şi adaptare  a ţărilor din Sud.
    După o lungă şi extrem de tensionată discuţie, a prevalat poziţia ţărilor din ALBA şi a Sudanului, ca Preşedinte al Grupului celor 77, că documentul în chestiune era inacceptabil pentru a fi adoptat de Conferinţă.
   În faţa evidentei lipse de consens, Conferinţa s-a mărginit  să „ia notă” de existenţa acelui document ca poziţie a unui grup de circa 25 de ţări.
    După această decizie adoptată la ora 10:30 dimineaţa, ora Danemarcei, Bruno – după  ce a discutat împreuă cu alţi reprezentanţi din ALBA cu Secretarul ONU, în mod amical, şi i-au  manifestat disponibilitatea de a continua lupta la Naţiunile Unite pentru a  stopa teribilele consecinţe ale schimbării climatice – a plecat împreună cu Vicepreşedintele cubanez Esteban Lazo către ţară pentru a lua parte la   şedinţa Adunării Naţionale , încheindu-şi  sarcina. La copenhaga au mai rămas câţiva membri ai delegaţiei şi ambasadorul pentru a participa la  demersurile finale.
   În seara zilei de azi au informat următoarele:
  „...atât cei care au participat la elaborarea documentului, cât şi cei care  - ca Preşeditnele SUA -  au anticipat  să anunţe adoptarea lui de către Conferinţă...cum nu puteau să repingă decizia de a se limita la a „lua notă” de  aşa zisul „Acord de la Copenhaga”, au încercat să propună o procedură pentru ca alte ţări  Părţi care nu fuseseră în această discuţie, s-au alăturat, declarându-şi adeziunea, cu care încercau să dea un caracter legal  zisului acord care de fapt nu putea  să  judece dinainte rezultatul negocierilor care  trebuiau să continue.”
„Această încercare tardivă a primit din nou o fermă opoziţie a Cubei, Venezuelei şi Boliviei, care au avertizat că acest document pe care Convenţia  nu şi l-a însuşit nu avea nici un caracter legal, nu exista ca document al Părţilor şi nu putea să se stabilească vreo regulă pentru o presupusă adoptare a sa...”
„În acest stadiu s-au terminat şedinţele de la Copenhaga, fără să se fi adoptat  documentul care  fusese pregătit pe ascuns în ultimele zile, cu o evidentă dirijare ideologică din partea administraţiei americane...”
Mâine atenţia se va concentra pe Adunarea Naţională.
    Lazo, Bruno şi restul delegaţiei va sosi azi la  miezul nopţii. Ministrul de Externe al Cubei va putea explica, luni, cu detalii şi precizia necesară, adevărul celor petrecute la Conferinţă.

FIDEL CASTRO RUZ
19 decembrie 2009
Ora 8:17 pm