Tehnologia americana ajuta la dezvoltarea infrastructurii furnizorilor de apa si energie in Romania
Tehnologia americana ajuta la dezvoltarea infrastructurii furnizorilor de apa si energie in Romania
BULETIN INFORMATIV
Ambasada Statelor Unite ale Americii
Str. Tudor Arghezi 7-9 Bucureşti, Romania Tel: 40 21 – 200 - 3695 Fax: 40 21- 200 - 3723
4 martie 2010
Tehnologia americana ajuta la dezvoltarea infrastructurii furnizorilor de apa si energie in Romania
Serviciul Comercial din cadrul Ambasadei SUA la Bucureşti a lansat astăzi „Seminarul Apă şi Energie 2010” ce a avut loc la hotelul Intercontinental din Bucureşti. Evenimentul a prezentat tehnologie americană pentru serviciile publice de apă şi energie din România. În cadrul seminarului, compania de telecomunicaţii Motorola a discutat despre utilizarea tehnologiei SCADA (supervizare şi achiziţie de date) de către companiile de energie, uzinele de apă şi staţiile de epurare şi de către alte servicii importante de infrastructură.
„Considerăm infrastructura energetică şi cea din domeniul alimentării cu apă sectoare vitale pentru dezvoltarea României”, a declarat Ataşatul comercial al Ambasadei SUA Keith Kirkham în discursul de deschidere al evenimentului. „Suntem interesaţi de aceste sectoare nu doar pentru oportunităţile de afaceri oferite, ci mai ales pentru schimburile de experienţă care se dezvoltă între România şi Statele Unite. Prin utilizarea de tehnologie de ultimă generaţie, precum sistemele SCADA, putem contribui considerabil la creşterea performanţei şi productivităţii serviciilor publice de apă şi energie.”
La eveniment au participat manageri din conducerile companiilor de apă şi energie, precum şi a unor companii specializate de consultanţă şi construcţie din întreaga ţară, dornici să afle detalii despre noile tehnologii SCADA şi Wireless Broadband Advance Solutions create de divizia Enterprise Mobility Solutions a companiei Motorola.
Ron Landenberg, vice preşedintele Motorola a declarat că „Prioritatea strategiei noastre actuale în România este promovarea de soluţii tehnologice avansate precum SCADA şi Wireless Broadband, binecunoscute în întreaga lume. De aceea, acest seminar este un punct important în strategia de promovare a acestor tehnologii şi a avantajelor de natură tehnică şi economică pentru sectorul serviciilor de energie şi apă. Totodată, ne va oferi posibilitatea de a înţelege mai bine cerinţele şi nevoile posibililor clienţi români şi ale altor actori importanţi din aceste industrii şi modul în care putem răspunde acestora.”
Compania Motorola este prezentă în România de peste 20 de ani, timp în care a implementat cu succes soluţii avansate integrate şi interoperabile de radiotelecomunicaţii atât pentru sectorul guvernamental, cât şi pentru sectorul de siguranţă publică.
Serviciul Comercial al SUA este o agenţie din cadrul Departamentului Comerţului al SUA. Misiunea sa este aceea de a promova exporturile de produse americane şi de a sprijini companiile americane pe pieţele din străinătate. Pentru mai multe informaţii vizitaţi pagina de internet http://www.buyusa.gov/romania.
Compania Motorola este cunoscută în întreaga lume pentru inovaţie în domeniul comunicaţiilor şi se concentrează asupra dezvoltării soluţiilor de comunicare. Fie că este vorba despre infrastructură pentru comunicaţii de bandă largă, soluţii mobile pentru companii, pentru siguranţa publică, sau echipamente video şi mobile high-definition, Motorola dezvoltă noi tehnologii care vor permite oamenilor, companiilor şi guvernelor să comunice mai bine şi să aibă o mobilitate mai mare. În 2009, Motorola (NYSE: MOT) a înregistrat vânzări de 22 de miliarde de dolari. Pentru mai multe informaţii, vizitaţi pagina de internet http://www.motorola.com.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
- miu cristian 01 Jul, 2010 13:01 Buna ziua .Doresc sa iau legatura cu cineva care ma poate ajuta intr-o problema legata de apa.Cei de la R A J A Constanta nu au fonduri pentru a ma ajuta.Va multumesc .