Tinerii ingineri din echipa lui Anghel Saligny, constructori ai podului de la Cernavoda

„Rămân neclintit la opinia mea că dacă n-ai ocazia să te manifestezi şi n-ai colaboratori buni, cum am avut eu, nu te poţi distinge. Datoresc norocului, împrejurărilor şi eminenţilor mei colaboratori, prestigiul de care mă bucur acum. (…) Eu nu am un aşa de mare merit în ceea ce s-a făcut; căci am avut în jurul meu elemente cu totul superioare care mi-au ajutat, şi am avut noroc să găsesc asemenea colaboratori; sunt sigur că fiecare dintre d-voastră dacă ar fi avut acelaşi noroc făcea ca mine, dacă nu chiar mai mult şi mai bine decât mine”. (Anghel Saligny)
 
Ne-am obișnuit - și nu e drept - să considerăm Podul de la Cernavodă ca fiind exclusiv podul lui Anghel Saligny. Nu dorim să micșorăm rolul excelentului inginer, de doar 35 de ani, care a fost şeful echipei de proiectanţi şi executanţi, ci să-i aducem în atenție pe ceilalți colaboratori ai săi, tineri ingineri, în majoritate foşti elevi ai săi, absolvenţi ai deja faimoasei Şcoli Naţionale de Poduri şi Şosele din Bucureşti, mulţi dintre ei viitori profesori la această instituţie de învăţământ.
               
Am căutat informaţii despre ceilalţi tineri ingineri şi, nemeritat, am găsit doar despre câţiva dintre aceştia: fraţii Ioan şi Romulus Baiulescu, Ion Ionescu, Alexandru Davidescu, frații Ionel şi Vintilă Brătianu, Petru A. Zahariade, Ştefan Gheorghiu, Nicolae N. Herjeu, N. Davidescu, A. Dumitrescu, Camil Brânză, Ioan Pîslă.
 

Ioan Baiulescu (1852-1911) şi Romulus Baiulescu

 
Ioan Baiulescu, primul fiu al preotului şi protopopului ortodox de Braşov, Bartolomeu Baiulescu, secretar al mitropolitului Andrei Şaguna şi luptător pentru drepturile meseriaşilor români din Transilvania, s-a născut la Braşov, în 1852. A urmat liceul la Braşov şi, apoi, Facultatea de Ştiinţe Juridico-Politice (1871-1872) şi Şcoala Politehnică din Viena (1872-1875). A participat la construcţia căilor ferate: Buzău-Mărăşeşti - prima linie gândită şi executată de ingineri români -, Bârlad-Vaslui şi Crasna-Huşi.
 
Între 1888-1901, a fost cel mai apropiat colaborator al inginerului Anghel Saligny la construcţia căii ferate Cernavodă - Constanţa, unde a fost şef al şantierului de infrastructură a podului, primul adjunct al şefului de proiect. În același timp, a fost și reprezentantul Companiei „Fives-Lille”, firmă care a executat fundaţiile, zidăriile şi grinzile metalice.
 
Cu ocazia inaugurării podurilor dunărene, pe 15 septembrie 1895, ministrul Franţei la Bucureşti se consultă cu Vintilă Brătianu asupra inginerului român căruia Franţa să-i acorde Ordinul „Legiunea de Onoare”: inginerului Emil Miclescu – subdirector general al CFR - sau inginerului Ioan Baiulescu? Radu Bellu se întreabă de ce nu a fost propus Saligny.
 
Pe 23 septembrie 1895, Baiulescu primea Ordinul „Coroana României” cu grad de comandor
 
După 1901, Ioan Baiulescu a fost numit şef de întreţinere a podurilor, clădirilor şi al căilor ferate de pe întreaga reţea a Căilor Ferate Române.

 
Împreună cu Anghel Saligny, la construcţia podului de la Cernavoda a lucrat şi Romulus Baiulescu, fratele lui Ioan Baiulescu. Acesta este absolvent al Şcolii de Drumuri şi Poduri de la Paris. A lucrat la construcţia căii ferate Calafat şi Dorohoi. În 1887, a fost trimis să controleze calitatea locomotivelor şi vagoanelor cumpărate din străinătate.
 
Din 1891 a lucrat la podurile dunărene, fiind însărcinat cu controlul calităţii tablierelor metalice ale acestora. Din 1897, acesta conduce acţiunea de consolidare a podurilor metalice de pe calea ferată Ploieşti-Predeal. Este iniţiatorul şi organizatorul construcţiei Uzinei de creuzotat traverse de fag de la Ploieşti.
 

Ion Ionescu Bizeţ (1870-1948)

 
Inginer şi matematician român. Profesor la Şcoala Naţională de Poduri şi Şosele, la Şcoala Politehnică din Bucureşti, membru corespondent al Academiei Române. Unul dintre ctitorii învăţământului tehnic superior românesc.
 
S-a născut în comuna Creaţa-Leşile, Ilfov, în 1870. Rămas de mic orfan, urmează şcoala elementară la Bucureşti, devine bursier al Şcolii Comerciale. O perioadă a fost contabil şi, în 1889, reuşeşte, prin concurs, în anul preparator al Şcolii Naţionale de Poduri şi Şosele. Peste un an, este admis primul la această şcoală, pe care o termină, în 1894, tot primul, cu cea mai mare medie obţinută până atunci de vreun student.
 

Stagiul de inginer şi l-a început la linia ferată Feteşti-Cernavodă, participând la construcţia podului de la Cernavodă. Angajat fiind la Serviciul de Poduri a Căilor Ferate Române, timp îndelungat a proiectat şi construit poduri, între care cel de peste Borcea, a podului combinat - şosea şi cale ferată - din Bazinul Ramadan de la Giurgiu, unde a realizat chesoane de beton cu aer comprimat. De asemenea, a participat şi la recepţia podurilor metalice construite în străinătate, fiind, în acelaşi timp, şi director, din 1910, al Serviciului de Poduri metalice al CFR.
 
Una dintre realizările sale cele mai importate în această perioadă a fost întocmirea, sub coordonarea sa, a Hărţii hidrografice a Dunării, atât de necesară navigaţiei şi lucrărilor de ameliorare în lunca Dunării, şi a elaborat un studiu privind devierea Siretului spre Prut, în vederea construcţiei unei hidrocentrale şi a transformării Prutului într-un canal navigabil între Iaşi şi Galaţi.
 
Sub conducerea sa, au fost reparate toate podurile avariate în Primul Război Mondial. Este primul care a proiectat în România chesoane cu aer comprimat în beton armat.
 
În calitate de profesor-inginer la Şcoala Naţională de poduri şi şosele (1902-1938), introduce, în 1903, în programa cursurilor, proiecte de beton armat. În 1907, Ion Ionescu publică studii despre plăci de beton armat.
 
Ion Ionescu este unul dintre întemeietorii revistei „Gazeta matematică”. Ca recunoaştere a meritelor sale în acest domeniu, a fost ales, în 1909, preşedinte al Secţiei Matematice din Societatea Română de Ştiinţe, iar în 1914, membru al Societăţii de Matematică din Anglia.
 
Activitatea sa publicistică este impresionată: peste 200 de articole în domeniul matematicii, tehnicii, istoriei ştiinţei etc. Cele mai importante lucrări sunt: Beton armat (1915, 1928) - în care sunt expuse, pentru prima dată în România, modele de calcul moderne pentru construcţiile de beton armat - şi Cursul de poduri, care a stat la baza pregătirii viitorilor ingineri de la Şcoala Naţională de Poduri şi Şosele.
 
Alexandru Davidescu (1858-1937) a realizat podul de peste râul Olt, de la Slatina (cu multe elemente comune cu cel din Cernavodă). În anii ’20, perioadă în care era profesor la Şcoala de Drumuri şi Poduri, a făcut planul de sistematizare pentru oraşul Slatina. El a conceput primul proiect al Canalului Dunăre - Marea Neagră. A publicat lucrări privind teoria maşinilor hidraulice, navigaţia pe Dunăre etc.: L'Introduction d'irrigations en Roumanie et l'arrangement des grands canaux pour la navigation. Projet général. Mémoire, Irigaţiile în România - în „Buletinul Societăţei Politecnice”, XXIX, nr. 7-8, 1913; Proiect de Introducerea obligatorie a branşamentelor de apă şi canal şi de introducerea obligatorie a comptorului în distribuţia apei. Memoriu, Bucureşti, 1908 şi, în colaborare cu M. Brăneanu, Memoriu asupra construcţiei unui vas aerian dirijabil, Bucureşti, f.a.
 
Ionel Brătianu (1864 -1927) și Vintilă Brătianu (1867-1930)
 
Despre oamenii politici Ionel şi Vintilă Brătianu s-a scris mult. Ne vom opri, preț de doar câteva rânduri, la rolul lor în construcția podului de la Cernavodă și la activitatea lor de ingineri. Cei doi sunt copiii lui Ion Brătianu, una dintre marile personalităţi ale istoriei românilor, şi el stăruitor în apărarea intereselor Dobrogei şi construcției podului de la Cernavodă.
 
Ionel Brătianu a făcut studiile de inginerie la Paris, la Şcoala Politehnică (1884-1886) şi apoi la Şcoala Naţională de Poduri şi Şosele (1886-1889). Din 1889, a fost angajat, ca inginer clasa II „în serviciul statului, sub direcţiunea D-lui Anghel Saligny”, la construcţia podului de la Cernavodă.
 
Între 1 aprilie 1897-1889 şi 1901-1902, a fost ministru al Lucrărilor Publice. Fără îndoială că, prin activitatea sa politică parlamentară şi ca prim-ministru, reprezentant de marcă al Partidului Liberal, acesta a făcut cu cinste parte din „cea de-a doua dinastie a ţării”, cea a Brătienilor.
 
Vintilă Brătianu - inginer cu studii la Paris, la Şcoala Centrală de Arte şi Manufacturi.
 
Sabina Cantacuzino îşi aminteşte că lui Vintilă Brătianu nu-i „surâdea” ideea de a merge la Cernavodă, dar a făcut-o din datorie şi pentru a nu sta pe spatele familiei. S-a acomodat foarte greu. La un moment dat, Saligny, „judecând cu inima situaţia”, a vrut să-l „elibereze” de la Cernavodă, dar Vintilă a refuzat „să părăsească ceea ce începuse aşa de greu şi ce primise de bunăvoie”.
 
Pentru a alege soluţia cea mai trainică pentru podul de la Cernavoda, Vintilă Brătianu, s-a familiarizat cu una dintre cele mai mari oţelării din Europa, Uzinele „Creusot”, în perioada în care încă nu se ajunsese la standardizarea metodei fabricaţiei şi calităţii constante a oţelului care a fost folosit. Vintilă Brătianu a fost convins de Anghel Saligny să fie intermediarul între Compania „Fives-Lille” şi uzinele „Schneider-Creuzet”. În această calitate, prin insistenţele sale, Vintilă Brătianu a reuşit să convingă conducerea uzinei să standardizeze procedeele de fabricare a pieselor necesare construirii podului. Romulus Baiulescu oferă amănunte privind activitatea sa şi a lui Vintilă Brătianu la respectivele companii, amintind şi frecuşurilor ce au apărut între reprezentanţii statului român şi acestea: „Avantajele pe care le-a realizat deci pe acele vremuri, tehnica românească şi Statul Român la executarea marelui pod peste Dunăre, se datoresc graţie colaborării cu Vintilă Brătianu la această lucrare. Şi în această misiune din tinereţe, Vintilă Brătianu s-a manifestat ca tehnician şi ca Român, cu calităţile sale intrinseci şi pricepere scăpărătoare, de muncă intensă şi de o perseverenţă neţărmurită în atingerea scopului vizat”.
 
Petru A. Zahariade (1870-1938) este fiul inginerului A. Zahariad, fondator al Societăţii Politehnice şi întemeietor al Şantierului de reparat vagoane de cale ferată de la Turnu Severin. Fratele său, de asemenea inginer de cale ferată, A. Zahariade, a fost şef al Gării de Nord din Bucureşti.
 
În 1885, Petru A. Zahariade a absolvit Politehnica de la Berlin şi s-a angajat la Calea Ferată Română, la început ca asistent la Serviciul Docuri din Bucureşti. A fost cooptat de Anghel Saligny ca asistent în Corpul Tehnic din MPL pentru podul de la Cernavoda şi, mai târziu, la Direcţia de Studii pentru proiectul Portului Constanţa.
 
A fost profesor de hidraulică la Şcoala Naţională de Drumuri şi Şosele Bucureşti şi a publicat numeroase studii de determinare a debitelor de apă în bazinele râurilor din ţară.
 
Din 1897, s-a aflat în fruntea serviciului de diriginţi ce aveau în sarcină supravegherea construcţiilor portuare sub antrepriza Hallier, iar din 1899, este primul director al Şantierului Portului Maritim Constanţa. Pentru o scurtă perioadă de timp, în 1902, îl găsim ca director al Poştei Române.
 
Sub îndrumarea lui Anghel Saligny, Petru A. Zahariade a devenit proiectantul construcţiilor de consolidare a falezelor oraşului Constanţa, lucrări pe care le-a executat între 1904 şi 1938.
 

Ştefan Gheorghiu

 
Tot ce am putut afla despre acest inginer este că a fost coleg de gimnaziu, la Focşani, cu fraţii Anghel şi Alfons Saligny şi că, la construcţia podul de la Cernavodă a fost şef serviciu circulaţie.
 
Despre Camil Brânză am aflat doar că „s-a înecat în Dunăre în timpul construcţie podului de la Cernavoda”.
 
În ceea ce-l priveşte pe inginerul inspector general Ion Pâslă, acesta „a murit la capătul podului, dinspre Cernavodă, în exerciţiul funcţiunii ce i se dăduse de a primi şi a da explicaţiuni unei misiuni străine”. Despre ultimul, constănţenii ştiu că avea casă în Constanţa, „Casa Pâslă”.
 
Sursă foto: MINAC
 
Despre Lavinia Dumitraşcu
 
Lavinia Dacia Dumitraşcu s-a născut la Constanţa pe data de 9.12.1966. A fost atrasă, în clasele generale, de gimnastică, a scris poezie, a frecventat cenaclurile constănţene, a publicat în reviste literare şi a luat premii. A ales însă istoria pentru că era fascinată de modul în care scotocea tatăl său, regretatul Gheorghe Dumitraşcu, prin arhive şi biblioteci pentru a „dezgropa“ ceea ce era îngropat şi uitat. A activat ca lector asociat la Universitatea „Ovidius“ Constanţa - Facultatea de Istorie şi Ştiinţe Politice, iar anterior, ca preparator/lector univ. în cadrul Universităţii „Andrei Şaguna“ din Constanţa. Din 2005 şi până în prezent este muzeograf 1 A în cadrul Muzeului de Istorie Naţională şi Arheologie Constanţa. 
 
Citeşte şi:
 
Inginerul Anghel Saligny. „Sclav al muncii şi al datoriei“

Colaborare ZIUA de Constanţa Istoricul Lavinia Dumitraşcu vă invită să descoperiţi Dobrogea după momentul Unirii cu Ţara (document)
 
Interviu online Lavinia Dumitraşcu a rememorat revolta pe care a simţit-o când lui Gheorghe Dumitraşcu i-a fost refuzat de penelişti titlul de cetăţean de onoare al Constanţei
 
Dobrogenii şi Transilvania înainte şi în timpul marilor frământări naţionale (1917-1918)