Comunicat de presă, 23 octombrie 2014 Programul IPS Teodosie în perioada 25-28 octombrie
Comunicat de presă, 23 octombrie 2014: Programul IPS Teodosie în perioada 25-28 octombrie
23 Oct, 2014 09:52
ZIUA de Constanta
1496
Marime text
Sâmbătă, 25 octombrie, la ora 17.00, IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, va oficia slujba Vecerniei la biserica „Sfântul M. Mc. Dimitrie” din Constanța (str. Dorobanți, nr. 64, zona Delfinariu), așezământ de cult care duminică își serbează hramul.
Duminică, 26 octombrie, începând cu ora 7.45, ierarhul Tomisului va sfinți pictura bisericii „Sfânta Treime” din Pietreni, slujbă urmată de oficierea Sfintei Liturghii.
Sfântul Dimitrie, Izvorâtorul de Mir, a trăit pe vremea împăraţilor Diocleţian şi Maximian Galeriu (284- 311), fiind fiul voievodului cetăţii Tesalonic. De teama persecuțiilor, părinții l-au botezat în taină și tot așa a învățat tainele creștinismului.
Din tinerețe a devenit strateg și specialist în arta militară, fiind numit general al armatelor Tesaliei și proconsul al Greciei de către Maximian Galerius, Cezarul Greciei și al Macedoniei. Pentru convingerile religioase, Dimitrie a fost încarcerat într-o temniță umedă, din subsolul unei băi publice. În acele vremuri, creștinii erau trimiși la luptă cu gladiatorii. Așa s-a întâmplat și cu tânărul Nestor care, înainte să lupte cu temutul gladiator Lie, i-a cerut Sfântului Dimitrie să-l binecuvânteze. Cu ajutorul rugăciunilor Sf. Dimitrie, Nestor l-a răpus pe Lie. Văzând aceasta, împăratul a poruncit decapitarea lui Nestor, iar Dimitrie să fie străpuns cu sulițe. Moaştele Sf. Dimitrie se află în biserica „Hagios Demetrios” din Tesalonic, sfântul fiind ocrotitorul orașului.
În noaptea de luni spre marți, de la miezul nopții, IPS Teodosie va oficia Sfânta Liturghie la mănăstirea Dervent. Slujba este prilejuită de serbarea hramului bisericii mari (aflată în construcție), Sfântul Iachint, Mitropolitul Țării Românești.
Sfântul Iachint de Vicina este prăznuit de Biserica Ortodoxă Română pe 28 octombrie. Sfântul Iachint este ultimul mitropolit al Vicinei.
Vicina a fost o cetate importantă în secolele XIII-XIV, așezată în regiunile de nord ale Dobrogei, cel mai probabil pe o insulă din fața așezării actuale Isaccea (odinioară orașul Noviodunum). După câțiva ani de păstorire la Vicina, în mai 1359, Iachint, şi-a mutat scaunul la Curtea de Argeş, la cererea voievodului Nicolae Alexandru Basarab, coordonând activitatea spirituală a românilor din Dobrogea şi Ţara Românească. Din actul prin care a fost aprobată mutarea sa, reiese că Iachint era un apropiat al domnitorului.
Din tomosul de canonizare aflăm că: „Nenumărate au fost faptele sale cele bune întru această cinste arhierească, precum şi grija pentru fiii săi duhovniceşti pentru propovăduirea Cuvântului în eparhia sa, el însuşi făcându-se tuturor pildă de viaţă cuvioasă, de bun rugător şi râvnitor în cele sfinte, de mărturisitor şi trăitor al dreptei credinţe şi de sprijinitor al libertăţii fraţilor de acelaşi neam”.
Sfântul Ierarh Iachint s-a mutat la Domnul în prima jumătate a anului 1372, fiind îngropat lângă biserica mitropolitană de la Argeş.

Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii