Deschidere invatamant teologic - 17.09.2008
Deschidere invatamant teologic - 17.09.2008
17 Sep, 2008 17:48
ZIUA de Constanta
1514
Marime text
Întâistătătorul Tomisului s-a rugat pentru ca învăţăceii să fie binecuvântaţi cu darul învăţăturii de carte. Înaltpreasfinţitul Teodosie s-a adresat elevilor Seminarului teologic „Sfântul Dionisie Exiguul” şi ai Şcolii de cântăreţi „Gherontie Nicolau”, îndemnându-i să fie modele de vieţuire creştină: „Faceţi-vă pildă tuturor, cum spune Sfântul Apostol Pavel, cu credinţa, cu purtarea şi cu dragostea. Nimănui să nu fiţi sminteală, să fiţi sârguincioşi, să fiţi harnici, să fiţi dornici să vă impropiaţi învăţătura de credinţă.
Vă îndemn, iubiţi elevi, să fiţi ascultători faţă de dascălii voştri, să fiţi prezenţi la toate orele de curs, la slujbele Bisericii, să vă purtaţi în biserică cu bună cuviinţă, dar şi la şcoală, în calea de la şcoală la biserică, la internat şi pretutindeni unde veţi fii. Şcoala pe care o urmaţi este, cu adevărat, o şcoală a bucuriei pentru că aici descoperiţi tainele lui Dumnezeu. Să descoperiţi în fiecare zi aceste taine, să le trăiţi în sufletele şi în inimile voastre, cu emoţie şi cu bucurie. Să vă purtaţi cu frică de Dumnezeu.
Mântuitorul le-a spus ucenicilor săi: «voi sunteţi sarea pământului, voi sunteţi lumina lumii». Voi, cei ce aţi venit la această şcoală, aţi venit dintr-o vocaţie. Să fiţi şi voi sare pământului şi lumina semenilor voştri şi, astfel, prin gândirea, prin vorbirea, prin slujirea şi purtarea voastră, să Îl slăviţi pe Dumnezeu Cel din ceruri, pe Tatăl, pe Fiul şi pe Sfântul Duh. Sunteţi elevi teologi nu numai în biserică, ci pretutindeni unde veţi merge.”
Biroul de Comunicare şi Relaţii Mass-media
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii