Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
00:16 22 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Programul IPS Teodosie în perioada 2 - 3 martie 2016

ro

30 Mar, 2016 11:59 2284 Marime text
Sâmbătă, 2 aprilie, ora 16.45*,  IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, va oficia slujba Privegherii la mănăstirea Dervent, din județul Constanța, în timpul căreia va fi scoasă din Sfântul Altar Sfânta Cruce și așezată în mijlocul bisericii.

Duminică 3 aprilie, *Biserica Ortodoxă se află în duminica a treia din Postul Mare, dedicată Sfintei Cruci. Arhiepiscopul Tomisului va oficia Sfânta Liturghie la Catedrala arhiepiscopală „Sfinții Apostoli Petru și
Pavel” din Constanța, începând cu *ora 8.45*.

Duminica Sfintei Cruci, așezată de către Biserică la mijlocul Postului Mare, are rolul de a ne întări duhovnicește în lupta cu răul, avându-l ca exemplu pe Iisus Hristos care, nevinovat fiind, a pătimit pe Cruce. Totodată, prezența Crucii în mijlocul bisericii are rolul de a îndemna credincioșii să poarte până la capăt crucea vieţii, asemenea Mântuitorului pe dealul Golgotei. De aceea, Sfânta Cruce este un simbol important al creștinismului.

Această duminică a Sfintei Cruci are dată variabilă, fiind instituită la Constantinopol în secolul al VIII-lea.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii