Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
06:30 26 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Aprobarea voucherelor de vacanţă, un pas important pentru turismul intern

ro

04 Jun, 2014 16:23 1828 Marime text
Asociaţia Naţională a Agenţiilor de Turism (ANAT) salută decizia parlamentarilor de a aproba proiectul de lege privind voucherele de vacanţă, o măsură susţinută de asociaţie încă din 2009,  şi mizează pe creşterea turismului intern ca prim efect al aplicării legii în cazul societăţilor de stat şi al regiilor autonome, într-un mod transparent şi fără intermediari. 
Acordarea de tichete de vacanţă (vouchere, după modificarea actului normativ din 2009) este una dintre măsurile prevăzute şi în "Programul de guvernare pentru turism" înaintat de ANAT autorităţilor, în primăvară.
"Legea este un mare pas înainte, va duce cu siguranţă la creşterea încasărilor din turismul intern. Va duce la albirea banilor negri din turism şi, implicit, la reducerea evaziunii fiscale.  Sunt însă impozitate, ceea ce îi va determina pe angajatori să acorde următoarele creşteri salariale în vouchere", declară Lucia Nora Morariu, preşedinte al Asociaţiei Naţionale a Agenţiilor de Turism.
ANAT estimează că turismul intern va câştiga un plus de 250.000 de turişti, însă creşterea ar fi putut fi de patru-cinci ori mai mare dacă voucherele nu erau impozitate. Statul nu s-a mulţumit însă numai cu încasările din TVA-ul aferent acestora.
Proiectul, aşa cum a fost votat, elimină intermediarii şi costurile suplimentare, întrucât voucherele se vor emite numai online, dar limitează la 10% comisionul agenţiilor de turism, o măsură  pe care nu o susținem.
"Limitarea comisionului ne deranjează, este un act neconcurenţial. Agenţiile nu vor vrea să vândă cu un comision limitat în lunile iulie şi august, care sunt scurtele perioade când pot vinde cu comision de peste 10%. De asemenea, ar fi ajutat mai mult dacă voucherele ar fi fost scutite în totalitate de impozit, așa cum ANAT a susținut. Neimpozitarea lor ar fi marcat o creștere de aproximativ 20% a numărului de turiști români. Mai exact, ar fi atras anual pe lângă cei 6 milioane de români care își fac vacanțele în țară încă 1,2 milioane”, declară Alin Burcea, prim-vicepreşedinte al Asociaţiei Naţionale a Agenţiilor de Turism.
ANAT estimează că în primul an de acordare a voucherelor valoarea lor va creşte de la 200.000-300.000 de euro pe an, în prezent, la 4,5 milioane de euro şi exponenţial, în următorii 3-4 ani.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii