Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
06:22 25 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Asociaţia Speranţa a încheiat desfăşurarea proiectului"Speranţa mea-Microferma", proiect finanţat de către Fundaţia SOROS prin Fondul de Urgenţă

ro

19 Oct, 2012 23:14 1815 Marime text

Scopul proiectului a constat în funcţionarea unei întreprinderi sociale-microfermă (grădinărit şi îngrijire animale), pentru a ajuta tinerii seropozitivi din Casa Ashitanoie/Luxemburg şi din comunitate să se autogospodărească/autofinanţeze şi să se integreze pe piaţa muncii. Casa Ashitanoie /Luxemburg este locuinţă protejată pentru persoane cu nevoi speciale, fiind susţinută de către Asociaţia Speranţa în comuna Mihail Kogălniceanu, jud. Constanţa, încă din anul 1998.

Pe parcursul unui an (noiembrie 2011- octombrie 2012), sub coordonarea unui instructor agricol, cei 14 beneficiari ai proiectului, tineri seropozitivi cu vârste între 20 si 24 de ani, au cultivat legume în grădina Microfermei, au crescut animale şi au primit ajutor pentru orientare profesională. Trei dintre aceşti tineri au fost angajaţi pe o perioadă de nouă luni ca grădinar sau îngrijitor animale. O parte din recoltă şi din animale (legume, pui, raţe, porci, miei, ouă) a fost utilizată pentru alimentaţia tinerilor din aşezământ, iar o mica parte a fost comercializată.

Rezultatele acestui proiect vor fi anunţate luni, 22.10.2012 , ora 10.30,în cadrul conferinţei de presă care va avea loc la sediul Asociatiei Speranta, din loc. M. Kogalniceanu, str. Primaverii, nr.12.

..............................................................................................................................

Asociaţia Speranţa este o organizaţie neguvernamentală înfiinţată în 1990, care are ca misiune să asigure o viaţă cât mai aproape de normal pentru copiii, tinerii seropozitivi, abandonaţi şi alte persoane infectate/ afectate de HIV/SIDA din judeţul Constanţa. De-a lungul timpului, peste 2500 de copii şi tineri au primit servicii medicale şi psihosociale şi 3000 de persoane au fost informate despre HIV/SIDA.

AGENDA DESFASURARE CONFERINTA DE PRESA

Proiectul "Speranta mea - Microferma", implementat de Asociatia "Speranta" pentru ocrotirea bolnavilor cu SIDA din Constanta, cu contributia financiara a Fundatiei Soros Romania, prin Fondul de Urgenta, noiembrie 2011-octombrie2012.

ORA

ACTIVITATEA

10.30 - 11.00

- PRIMIREA SI INSCRIEREA PARTICIPANTILOR

11.00 - 11.30

-PREZENTAREA PROIECTULUI SI A REZULTATELOR

11.30 - 12.30

-DISCUTII(INCLUSIV CU BENEFICIARII PROIECTULUI)

-VIZITAREA MICROFERMEI

12.30 - 13.00

- PLECAREA PARTICIPANTILOR

Aflaţi mai multe despre noi pe www.asperanta.ro

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii