Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
07:43 23 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Campania Inima Copiilor pentru Marie Curie

ro

19 May, 2009 14:51 1583 Marime text

Comunicat de presă

Asociaţia “Inima Copiilor” desfăşoară, cu susţinerea Lianei Stanciu, o campanie de strângere de fonduri pentru înfiinţarea unui departament de cardiochirurgie la spitalul de copii Marie Curie (Budimex) din Bucureşti.

Campania Inima Copiilor pentru Marie Curie

În România se nasc în fiecare an în medie 1500 de copii cu malformaţii cardiace congenitale. Dintre aceştia, aproximativ 1000 au nevoie de operaţie şi tratament, deseori de urgenţă. În lipsa corecţiei medicale, o treime dintre ei mor înainte de a împlini un an.
În Bucureşti, şi în tot estul şi sudul ţării nu exista nicio secţie de specialitate, iar secţiile din Targu Mureş şi Cluj sunt suprasolicitate.
Este nefiresc, complicat şi mult prea costisitor să trimitem toţi copiii bolnavi pentru tratament în străinatate. Uneori e imposibil! Uneori e foarte urgent!

Asociaţia “Inima Copiilor” desfăşoară, cu sprijinul Lianei Stanciu, o campanie de strângere de fonduri pentru înfiinţarea primului departament de chirurgie cardiacă din Bucureşti dedicat exclusiv copiilor la spitalul Marie Curie (Budimex).

Ministrul Sănătăţii, Ion Bazac declara în 5 mai pentru Agerpress că: “O prioritate a mea este să realizăm un centru de chirurgie cardiacă pentru copii la nivel european. Nu de alta, dar în momentul acesta, cu excepţia unor facilităţi pe care le avem la Tg. Mureş şi a unor bune intenţii la Institutul "C.C. Iliescu", lipseşte chirurgia cardiacă pediatrică şi ceea ce se încearcă a se realiza cu sprijinul asociaţiilor nonguvernamentale, atât la Spitalul "Grigore Alexandrescu" cât şi la Spitalul "Marie Curie", sunt iniţiative de lăudat.”

La spitalul Marie Curie există o aripă de spital nou construită unde urmează să funcţioneze o sală de operaţii şi un salon pentru terapie intensivă postoperatorie ce vor fi utilate corespunzator.
Suma minimă necesară pentru început este de 500.000 Euro.
Proiectul este iniţiat de echipa tânără şi energică a Spitalului Marie Curie cu susţinerea conducerii spitalului. Există medici romani cu înaltă specializare care lucrează peste hotare şi care sunt dispuşi sa revină şi să lucreze în ţară, în această secţie de cardiochirurgie pentru copii. “Şi-au depus scrisorile de intenţie, vor să vina să salveze vieţi în România. Din toamnă vrem să începem să operăm copii aici.”, anunţă Dr. Cătălin Cîrstoveanu, coordonatorul proiectului din partea Spitalului Marie Curie.

Cum puteţi ajuta
Campania de strângere de fonduri se desfăşoară între 1 aprilie şi 30 iunie. Până acum s-au strâns peste 350.000 Euro din suma minimă de 500.000 Euro necesară pentru început.
Cei care vor să ajute pot dona 2 Euro prin SMS la 858. Numărul este oferit gratuit de Cosmote, Orange şi Vodafone. În reţelele Orange şi Vodafone nu se percepe TVA.
De asmenea există posibilitatea de a face donaţii în cont sau online pe site-ul Asociaţiei, www.inimacopiilor.ro.
Tot pe site, pot fi găsite detalii despre proiect şi despre mersul campaniei.
Campania a primit din partea CNA calitatea de campanie de interes public (hotararea 4241 din 19.03.2009).


Mai multe detalii puteţi afla de la Alexandru POPA, Preşedintele Asociaţiei “Inima Copiilor” - tel: 0722 360 339, email: apopa@inimacopiilor.ro,

***
Asociaţia "Inima Copiilor" este o asociaţie non-guvernamentală şi non-profit constituită în Ianuarie 2006. Din august 2006 Asociaţia “Inima Copiilor” reprezintă oficial în România organizaţia de interes umanitar internaţional "The Heart of Children", Italia, condusă de Dr. Vittorio Vanini, iar din iulie 2008 este afiliată la Alianţa Naţională de Boli Rare.
Scopul Asociaţiei este acela de a ajuta copiii cu probleme cardiace, în special pe cei cu malformaţii cardiace congenitale.


Asociaţia a dotat cu aparatură medicală în valoare de peste 480.000 Euro Secţia de Cardiochirurgie Pediatrică a Institutului Inimii “Niculae Stăncioiu” din Cluj unde a şi organizat şi susţinut financiar 6 misiuni medicale umanitare.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii