Comisia Europeană propune modificări majore ale actelor cu putere pentru Protecţia Datelor cu caracter personal Consumatorii deţin un control mai mare asupra datelor lor personale
Comisia Europeană propune modificări majore ale actelor cu putere pentru Protecţia Datelor cu caracter personal:Comisia Europeană propune modificări majore ale actelor cu putere pentru Protecţia Datelor cu caracter personal: Consumatorii deţin un control mai mare asupra datelor lor personale
APC România salută propunerile de modificare a legislaţiei Europene privind Protecţia Datelor cu caracter personal, propuneri prezentate de Comisia Europeană. Noua Directivă Europeană va face ca noile standarde să se aplice tuturor companiilor ce procesează date personale ale consumatorilor europeni.
Aplicabile atât pentru tranzacţiile online, dar şi pentru cele offline, aceste cuprinzătoare modificări vor fi în mod particular importante pentru utilizatorii de internet. Reglementările subliniază cum pot sau nu pot fi folosite datele cu caracter personal de către companiile de la care consumatorii achiziţionează, cu care consumatorii corespondează prin e-mail, prin care socializează, etc. Printre numeroasele beneficii pentru consumatori enumerăm:
· “Transparenţa”: Consumatorii trebuie clar informaţi ce date sunt procesate, de către cine, pentru care scop şi pentru cât timp datele vor fi stocate.
· “Notificarea privind compromiterea datelor”: Această prevedere foarte importantă permite consumatorului să fie informat atunci când datele cu caracter personal au fost serios compromise.
· Noul drept de “Portabilitate a datelor personale”: Deoarece consumatorii sunt din ce în ce mai dependenţi de servicii (ex: Facebook, Flickr, etc), vor avea posibilitatea recuperării datelor în momentul schimbării furnizorului de astfel de servicii.
· Introducerea conceptelor “Confidenţialitate din concepţie” şi „Confidenţialitate în mod implicit”: Primul concept presupune înglobarea unor standarde de înaltă protecţie a datelor în domeniul Tehnologiei Informaţiilor şi Comunicaţiilor, cel de al doilea concept presupune standarde ridicate privind confidenţialitatea, concepte ce trebuie să devină reguli pentru operatorii de date cu caracter personal.
· Autorităţile cu atribuţii în domeniul Protecţiei Datelor cu Caracter Personal vor avea puterea să aplice aceste legi, iar consumatorii vor putea solicita despăgubiri pentru compromiterea datelor personale sau vor putea fi reprezentaţi de organizaţiile de consumatori.
Costel Stanciu, Preşedinte al Asociaţiei pentru Protecţia Consumatorilor din România a comentat: “În ultimii ani, datele cu caracter personal au fost folosite ca monedă de schimb fără ştiinţa consumatorilor. În mod particular, utilizatorii de servicii online au constatat scăderea dramatică a controlului asupra datelor lor personale. Acum, Comisia a trasat o linie clară, toate elementele pentru o utilizare într-un cadru legal centrat pe consumator sunt prezente în această propunere. Acestea nu trebuie să rămână doar nişte valori de referinţă, ci trebuie să devină standarde în activitatea de zi cu zi.
Astăzi Uniunea Europeană face un important pas înainte pentru a reda dreptul asupra datelor personale acelora îndreptăţiţi să le deţină, consumatorilor”.
Informaţii cheie:
· 70% dintre consumatori sunt îngrijoraţi de faptul că datele lor personale sunt utilizate de companii în alte scopuri decât cele pentru care au fost culese. 64% consideră că nu sunt informaţi corespunzător asupra de modului în care le sunt procesate datele personale.
· Un impresionant procent de 82% dintre tinerii consumatori sunt îngrijoraţi de posibilitatea ca datele lor personale să fie folosite fără ştiinţa lor.
· 94% dintre consumatori spun că ar dori să deţină mai mult control asupra modului în care datele sunt folosite.
· 87% doresc să fie informaţi în cazul în care datele lor personale au fost pierdute sau furate.
· 71% dintre consumatori spun că este important să poată transfera datele colectate şi stocate de website-uri atunci când decid să rezilieze furnizarea serviciilor sau să schimbe furnizorul de astfel de servicii.
Sursa informaţiilor – Eurobarometrul Comisiei Europene pentru Protecţia Datelor şi Identitatea Electronică pentru anul 2011, disponibil la adresa:
http://ec.europa.eu/public_opinion/archives/ebs/ebs_359_en.pdf
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp