Elevii se tem că vor fi afectați dacă nu vor plăti fondul școlii!

13 Mar, 2015 13:00
ZIUA de Constanta
1073
Marime text
În urma unor discuții cu elevi ai Colegiului Național "Mircea cel Bătrân", aflați în clasa în care doamna prof. Steluța Andrei este dirigintă, ne-a fost adus la cunoștință faptul că aceștia nu au fost doar informați, plata acestor sume fiind cerută, în mod imperativ, în termen de o zi.
"Este anormal ca elevii să fie constrânși să achite acest așa-zis fond al școlii. Vom investiga acest caz, iar, dacă se impune, vom sesiza aparatul coercitiv al statului. De asemenea, îi îndemn pe toți elevii, care sunt martorii unor fapte asemănătoare, să anunțe de îndată Asociația Elevilor din Constanța." a declarat vicepreședintele Asociației Elevilor din Constanța, Constantin-Alexandru Manda.
Departamentul de Relaţii Publice al Asociaţiei Elevilor din Constanţa
Despre Asociația Elevilor din Constanța
Asociația Elevilor din Constanța este singura organizație reprezentativă a elevilor din județul Constanța, ce are ca scop reprezentarea intereselor comune ale acestora, promovarea drepturilor elevului şi stimularea participării elevilor la actul educațional. Asociația Elevilor din Constanţa a fost fondată în anul 2013 și în prezent este singura organizație reprezentativă a elevilor acreditată la Camera Deputaților.
Copyright © 2015 Asociatia Elevilor din Constanta, All rights reserved.

Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii