Micul geniu din echipa ATPR
Micul geniu din echipa ATPR
23 Nov, 2013 15:59
ZIUA de Constanta
1642
Marime text
Unul dintre scopurile Asociaţiei Tinerilor pentru România este identificarea şi promovcarea tinerilor cu aptitudini speciale. Aşa l-am descoperit pe un tânăr de numai 13 ani, Dinu Mario Fudulea, elev al Colegiului Dobrogean “Spiru Haret” din Tulcea.
Micul geniu, printre multe alte invenţii, iniţiate la început din joacă, conform propriilor declaraţii, a creat o rachetă în miniatură care funcţionează pe bază de electromagnetism şi îşi doreşte foarte mult o carieră de succes la NASA sau în instituţii internaţionale de ştiinţă.
“Mi-a plăcut foarte mult să citesc, să mă documentez. Sunt foarte curios din fire şi mereu am avut alte preocupări faţă de colegii mei. Ideea de a crea o racheta în minitiatură mi-a dat-o chiar vicepreşedintele ATPR, drd. Tănase Tasenţe, iar proiectul l-am început imediat. A durat o lună până când macheta şi toate mecanismele ei au început să prindă contur. M-am gândit ca racheta mea să aibă propulsia pe bază de hidrogen, iar direcţia, pe bază de electromagnetism (va fi deviată de polii magnetici ai Pământului). Racheta este formată din trei componente: rezervor, corp şi vârful format dintr-o piesă din sticlă. Corpul este înjumătăţit, iar racheta se desprinde în două bucăţi.
Pe o bucată sunt aşezate circuitele şi componentele; adică un cip de coordonate, două plăci, o siguranţă formată dintr-un mic sistem şi ghidajul care are la bază rulmenţi magnetici. Coordonatele vor fi introduse printr-un cablu de date tip USB, care se va afla pe placa principală, iar acestea vor fi procesate pe cip cu ajutorul unui software (încă mă mai gândesc cum să-l structurez). Apoi, racheta se va întregi, iar cu ajutorul unui şoc electric se va aprinde hidrogenul, astfel fiind propulsată în aer către coordonatele introduse. Ţinând cont că hidrogenul este un gaz periculos, atunci când voi lansa racheta, voi avea nevoie de asistenţa unor specialişti în domeniu. Sper ca proiectul să fie finalizat cât de curând”, declară micul geniu de 13 ani din Tulcea, Dinu Mario Fudulea.
Asociaţia Tinerilor pentru România va sprijini toate activităţile acestui minunat tânăr şi va încerca să găsească o bursă şcolară prin care Dinu să-şi definitiveze studiile superioare în domeniu şi să-şi extindă proiectele.
“Suntem foarte bucuroşi că l-am descoperit pe acest tânăr. Îl vom implica în toate proiectele noastre şi vom încerca să găsim şi o bursă şcolară pentru el, deoarece astfel de talente au nevoie de sprijinul nostru; în fapt consider că avem o datorie morală faţă de astfel de mici genii, deoarece aceştia pot schimba faţa României, o pot inova”, declară Cristian Tănase, preşedintele Asociaţiei Tinerilor pentru România.

Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii