Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
06:28 23 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Peste o mie de bătrâni din centrele de îngrijire şi asistenţa au primit o mângâiere din partea artiştilor

ro

08 Jan, 2016 10:23 1993 Marime text
Peste 1.000 de bătrâni din 8 Centre de Îngrijire şi Asistenţă din Municipiul Bucureşti au avut parte de o experienţă de neuitat, fiind vizitaţi de artiştii Asociaţiei Culturale SpectacolArt Bucureşti care, alături de “Insart & Events”, au susţinut în faţa acestora mai multe concerte de o înaltă ţinută artistică.

Acţiunile social-culturale au făcut parte dintr-un proiect mai amplu, intitulat “Dăruind, vei dobândi”, care s-a desfăşurat în perioada 14 noiembrie – 31 decembrie 2015, în 8 centre de îngrijire şi asistenţă pentru persoanele vârstnice, şi au avut drept scop promovarea creaţiilor de înaltă ţinută artistică în rândul unei categorii sociale neglijate.
Concertele sociale au cuprins arii celebre din operete consacrate, dar şi piese instrumentale, clasice şi moderne în interpretarea artişilor: Geanina Meragiu - vioară, Marius Meragiu - pian, Florin Budnaru - solist vocal, Augustin Creznaru - flaut, Iulian Radoi - solist balet, Mădălina Mechenici - solist balet, Daniela Vlădescu - solist vocal.
Proiectul “Dăruind, vei dobândi”, care a luat pentru prima data fiinţă în 2009, a fost organizat de Asociaţia Culturală SpectacolArt şi cofinanţat de Uniunea de Creaţie Interpretativă a Muzicienilor din România, care are ca principală misiune reprezentarea, promovarea şi protejarea culturii române, în special a creaţiilor muzicale interpretative. Printre partenerii proiectului se numără Insart & Events, Asociaţia Escu, Bilet.ro, Plus Communication şi Asociaţia Cultural Act.

            “Am trăit un sentiment de bucurie, emoţie şi onoare, pe care cu greu îl poţi descrie în cuvinte, atunci când interpretam şi vedeam, în acelaşi timp, lacrimi de bucurie pe obrajii unor oameni atât de minunaţi. Niciodată nu trebuie să uităm de persoanele în vârstă, trebuie să le fim mereu aproape, deoarece singura lor nevoie reală, care a rămas după atâţia ani de viaţă, este afecţiunea. Trebuie să-i preţuim, să-i cinstim şi să le oferim toată iubirea noastră, deoarece ei au trăit vremuri grele şi cu toate acestea ne-au crescut şi au făcut-o într-un mod ireproşabil. Proiectul social “Dăruind, vei dobândi” a fost special creat pentru scumpii noştri bunici şi ne dorim să-l ducem mai departe, poate şi în alte centre de îngrijire şi asistenţă din ţară, deoarece muzica reprezintă o formă de terapie care le mângăie sufletele, iar ei tânjesc după această mângâiere”, declară Iulian Rădoi, managerul artistic al Asociaţiei Culturale SpectacolArt Bucureşti şi regizorul proiectului “Dăruind, vei dobândi”.
Asociaţia Culturală SpectacolArt Bucureşti este o organizaţie nonguvernamentală specializată în organizarea, producţia şi crearea de spectacole de muzică, teatru şi dans, management artistic şi planificarea turneelor artistice.
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii