Comunicat de presă societatea civilă în dialog cu reprezentanții Ambasadei Austriei la București

Marți, 5 mai 2015, în cadrul evenimentului internațional de depunere a unor scrisori de protest către Ambasadele Austriei din 14 orașe, semnată de 34 de ONG-uri și grupuri informale, un grup de cinci reprezentanți ai societății civile din București s-a întâlnit cu reprezentanții Ambasadei Austriei, respectiv cu dl. Jürgen Heissel, Ministru Plenipotentiar, și cu dl. Rudolf Lukavsky, coordonatorul secției comerciale a Ambasadei, care funcționează ca o platformă de promovare a economiei austriece, sub denumirea de Advantage Austria. 

Scopul reprezentanților celor 4 organizații (Asociația T.E.S.L.A, Grupul fără Fracturare, Comunitatea Uniți Salvăm, Asociația Artă pentru Drepturile Omului) a fost acela de a prezenta nemulțumirile societății civile din România referitor la comportamentul firmelor austriece, în special al Schweighofer Holzindustrie (SH), pe fondul scandalului declanșat de flagrantul filmat de organizația americană EIA, și dat publicității, de curând, în România, respectiv lobby-ul său agresiv, inclusiv prin folosirea Ambasadei Austriei, dar și practicile ilegale pe care aceasta le folosește, conform multiplelor materiale din presă. Discuția a atins și subiecte conexe, care țin de modul în care firmele austriece din România, din domeniul energiei neregenerabile (combustibili fosili, OMV Petrom), dar și din domeniul celei regenerabile, respectiv microhidrocentrale, folosesc standarde duble (diferite de cele din Austria), producând prejudicii de mediu considerabile fără să plătească daune comunităților afectate. 

În prima parte, reprezentanții ONG-urilor au prezentat Ambasadei problema tăierilor ilegale și a faptului că Schweighofer Holzindustrie practică achiziția de lemn ilegal, oferindu-se să transmită Ambasadei mai multe informații în acest sens. Dl. Ministru Plenipotențiar Heissel le-a comunicat că Ambasada urmărește cu mare interes această situație încă de la declanșarea scandalului și că nici ei nu au mai multe informații decât reprezentanții societății civile. De asemenea, s-a discutat despre premiul înmânat de dl. Ambasador Reiweger în octombrie 2014 companiei Schweighofer Holzindustrie, premiat ca investitorul austriac al anului și măsura în care acest premiu îi va fi ridicat, în cazul în care acuzațiile la adresa SH se dovedesc a fi reale.

Reprezentanții societății civile au întrebat, în mod insistent, dacă Ambasada va da un comunicat prin care să condamne comportamente economice similare cu cel de care SH este acuzat de mai multe părți, răspunsul d-lui Lukavsky, de la secția comercială, fiind că este evident că ambasada condamnă aceste practici. Reprezentanții societății civile i-au răspuns că acest lucru nu este deloc evident, mai ales având în vedere lobby-ul făcut de ambasadă pentru Schweighofer, asupra căreia planează de multă vreme multiple acuzații, care sigur au ajuns și la urechile reprezentanților Ambasadei, și că singura modalitate prin care acest lucru este comunicat fără echivoc este printr-un comunicat de presă, ca minim gest de respect pentru cetățenii români.

S-a discutat despre situația forestieră din Austria, comparativ cu cea din România, și de cât este de strict regulamentul în Austria. Domnul Lukavsky a încercat să îi convingă pe reprezentanții societății civile că nu este vina Ambasadei austriece dacă în România nu se respectă legile, precum și de beneficiile intrării unui magnat precum SH pe piața românească, care a crescut investițiile, beneficiile fiind reciproce. Dl Lukavsky a răspuns argumentului legat de pierderea celor 50.000 de locuri din industria mobilei, prin incapacitatea accesului fabricilor de lemn la materialul lemnos, întrucât SH a ajuns să dicteze prețul și beneficiază de tratament preferențial de către Romsilva, contraargumentând cu faptul că prețul lemnului era scăzut în România, față de piața globală, și asta era o problemă. De fapt, Schweighofer nu a făcut decât să aducă prețul lemnului în România la nivelul prețului internațional al lemnului, făcând ca România, prin Romsilva, să profite, prin încasarea de sume mai mari față de cât primea până atunci pe lemnul vândut micilor procesatori locali.

Practic, faptul că Schweighofer face imposibilă producția de mobilă din România nu este deloc o problemă pentru atașatul comercial austriac, care vede problema resurselor de lemn ca o comoditate a cărei destinație (primordială) ar trebui să fie cea de comercializare pe piața globală, precum petrolul. Argumentele protejării economiei locale, a micilor producători de mobilă români, au părut să nu aibă niciun fel de rezonanță în dl. Lukavsky, a cărei viziune economică pare strict focusată pe piețele globale. Dânsul consideră, de asemenea, că sunt prea puține drumuri forestiere în România, ceea ce face imposibilă exploatarea judicioasă, ajungându-se să se taie doar de pe marginea pădurilor. Și asta în contexul în care mulți specialiști în domeniu reclamă faptul că, sub noul Cod Silvic, se promovează tot construirea masivă de drumuri forestiere, care vor duce la defrișarea și mai agresivă a pădurilor.

Legat de subiectul limitării concurenței, referitor la introducerea limitei de 30% pentru un procesator de lemn în noul Cod Silvic, dl. Lukavsky a subliniat că este anticoncurențială și încalcă legislația europeană. Reprezentanții societății civile au argumentat, însă, că un stat poate introduce prevederi restrictive privind producția și exportul de materii prime, tocmai pentru a-și proteja anumite ramuri economice de prelucrare a acestor materii prime (pentru a evita statutul de țară exportatoare de materii prime, cum este cazul frecvent al coloniilor), dând ca exemplu Bulgaria, care a interzis, de curând, exportul de masă lemnoasă brută pe o perioadă de 3 luni, măsură pentru care nu a fost sancționată de Comisia Europeană, ceea ce dovedește că legislația europeană lasă totuși spațiu de manevră tărilor membre. Același lucru s-a întâmplat și în Ucraina, unde, acum o lună, Parlamentul a votat o lege care interzice exportul de material lemnos pe o perioadă de 10 ani, începând cu 2016.
Discutând de comparația dintre problema pădurilor în Austria și cea din România, dl. Lukavsky ne-a mai spus că în România se exploatează jumătate din cantitatea de masă lemnoasă exploatată în Austria (n.red – aceste statistici ar trebui să ne parvină, pentru a le da crezare, și mai e și întrebarea dacă în cele pentru România sunt cuprinse și tăierile ilegale), și că nu cantitatea exploatată e problema, cantitățile fiind mici, de fapt, ci modul în care acest lucru are loc și faptul că defrișările au loc în anumite zone. Cu toate acestea, Austria are 47% suprafață împădurită, în creștere cu 3% în ultimii 50 de ani, în timp ce România are aproape jumătate din acest procent acoperit cu păduri (oficial, 27%), cu un ritm dramatic de scădere în ultimii 25 de ani, cel mai accentuat și mai alarmant din Europa. Este greu de imaginat cum poate fi acceptabil acest argument propus de dl. Lukavsky, în orice tip de dezbatere pe cifre, cu cel mai mic iz de sustenabilitate, dincolo de discuția strictă pe cifre.

Standarde duble și statutul de neocolonie est-europeană

Discuția despre standardele duble i-a determinat pe reprezentanții societății civile să întrebe de ce Ambasada austriacă nu a avut și obiecții legate de Codul Silvic, altele decât cele care vizează limitarea cantității procesate de către un operator industrial (SH), de ordin economic, și nu au contribuit și pe partea de îmbunătățire a practicilor forestiere, oferind consultanță autorităților române despre managementul sustenabil al pădurilor, aducând și un input de ordin ecologic, sustenabil. Răspunsul ambasadei a fost că s-a făcut o ofertă de schimb de experiență cu instituția similară Romsilva din Austria, dar că autoritățile române nu au fost interesate (această ofertă nu a avut loc în contextul negocierilor pentru noul Cod Silvic). Discuția a atins și problema fabricii Kronospan, tot companie austriacă, de la Sebeș, care a scos un oraș în stradă, vreme de mai multe zile, și de faptul că firma a dat în judecată pe o parte dintre protestatari.


Discuția despre standarde duble de mediu a dus, inevitabil, spre subiectul exploatării hidrocarburilor fosile și al OMV Petrom, reprezentanții societății civile punând accent pe accidentele multiple, în care apa și solurile au fost contaminate în mai multe comunități din România, și pe faptul faptul că OMV Petrom refuză să își asume responsabilitatea privind contaminarea și să înlocuiască sursa de apă sau să plătească decontaminarea. S-a prezentat pe scurt cazul de la Ariceștii Rahtivani, cu sonda activă din mijlocul satului, neîmprejmuită (în Austria, toate sondele sunt împrejmuite). De asemenea, li s-a promis reprezentanților Ambasadei că le vom trimite mai multe articole privind dezastrele OMV Petrom în țară.

Discuția a atins și subiectul fracturării hidraulice, concluzia reprezentanților Ambasadei fiind că este responsabilitatea fiecărui stat de a interzice sau nu fracturarea, că Austria a interzis-o, iar dacă România nu o interzice, este strict problema sa. Dl. Heissel nu era la curent cu planurile de fracturare ale OMV Petrom în România, vizitatorii folosind prilejul să îl informeze că acest procedeu se dorește a fi folosit de toate companiile petroliere, conform declarațiilor de presă dinainte de izbucnirea protestelor, despre sonda de explorare pentru gaze de șist forată de OMV Petrom în 2013, despre fracturarea hidraulică folosită de OMV Petrom în Marea Neagră încă din 2008. Dl. Lukavsky a ținut să ne precizeze că OMV Petrom și-a început activitatea cu o acțiune masivă de decontaminare (n-red – din câte știm, decontaminarea a fost, este și va fi făcută pe banii statului român, conform contractului de privatizare a Petrom, extrem de dezavantajos pentru statul român)

De asemenea, discuția despre standarde duble a dus și la subiectul fierbinte al microhidrocentralelor de pe râurile de munte și al dezastrelor produse de acestea în zona montană înaltă din România. Dl. Heissel s-a arătat surprins că ar fi o problemă cu acestea, știind că este, totuși, vorba de energie regenerabilă, reprezentanții ONG-urilor propunându-i să îi trimită informații și în acest sens.

În final, reprezentanților Ambasadei Austriei li s-a comunicat faptul că din ce în ce mai mulți oameni din comunitățile afectate de investiții austriece (OMV Petrom, în toată România, Schweighofer, în județele afectate puternic de despăduriri, dar și companiile din domeniul microhidrocentralelor) au ajuns, prin analogie, să identifice statul austriac ca un stat colonizator, și că deja este o problemă de diplomație economică pe cale să se agraveze și să degenereze, întrucât din ce în ce mai multe firme austriece ajung în prim-planul celor mai mari scandaluri de mediu, dar și de acaparare a resurselor, fapt taxat de opinia publică din România.

Din păcate, timpul nu a permis și o discuție despre subiectul acaparării de terenuri făcută de firme austriece în România (un documentar extrem de interesant în acest sens se pregătește de către un regizor austriac), pentru a întregi imaginea pe care “investitorul austriac” ajunge să o aibă în rândul cetățenilor români, în detrimentul investitoilor austrieci cu o contribuție pozitivă la dezvoltarea sustenabilă economică și de mediu. S-a rezumat, astfel, problema acaparării resurselor vitale de către compaiile austriece (preponderent de către ele), ca fiind o problemă ce deja poate fi definită în termenii neocolonialismului economic. Reprezentanții Ambasadei s-au apărat, spunând că faptul că investitorii austrieci sunt printre cei mai numeroși în România, face inevitabil faptul că companiile austriece ajung cel mai des în colimatorul presei și al societății civile.

Am plecat cu promisiunea că vom reveni cu informații despre subiectele discutate, și că ne dorim un dialog cu Ambasada Austriei în România, de la care așteptăm o luare de poziție care să arate respect pentru îngrijorările cetățenilor români.