Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
16:14 25 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Scrisoare deschisă către consilieri și viceprimar soluție pentru parcările din Constanța

ro

07 May, 2015 12:01 1144 Marime text
Constănțenii suferă din cauza lipsei locurilor de parcare. În anul 2012, polițiștii spuneau că sunt 12.150 de locuri, din care 11.420 erau rezervate, deci parcări la liber erau mai puțin de o mie. Dumneavoastră, consilierii locali, ați inițiat în primăvara acestui an un demers de inventariere a locurilor de parcare – o ințiativă binevenită, dar care trebuia să aibă loc mult mai devreme.
 
Chiar dacă suntem șoferi, chiar dacă suntem pietoni, constatăm pe pielea noastră lipsa locurilor de parcare. În primul caz nu avem unde să ne lăsăm mașinile, în al doilea nu avem pe unde să circulăm, pentru că majoritatea tortuarelor sunt ocupate. Salutăm faptul că primăria a început asfaltarea trotuarelor și sperăm că face acest lucru pentru pietoni, nu pentru mașini.
 
Din fericire, pentru această problemă există soluții. Nu trebuie să inventăm roata, au făcut-o alții înaintea noastră.
 
Una dintre soluțiile pe care vi le propunem este realizarea unor parcări inteligente. Acestea au fost deja amplasate cu succes în București, de exemplu. Tehnologia este importantă din Coreea de Sud și are cel puțin două avantaje: este relativ ieftină și nu ocupă mult spațiu. Aveți aici un videoclip de prezentare a sistemului: https://www.youtube.com/watch?v=kNfNCmHIHRc.
 
O astfel de parcare se folosește în multe locuri din lume, se poate ridica în numai șase zile și costă 8.000 de euro pentru fiecare loc de parcare creat. Nu, nu este mult, domnilor consilieri. Vă reamintim că parcarea de la Spitalul Județean Constanța a costat 16.899.170 de lei și a creat 265 de locuri de parcare, ceea ce înseamnă 63.770 de lei pentru un loc, adică aproape 15.000 de euro! Vă propunem, așadar, un proiect la jumătate de preț.
 
În București taxa impusă de Primăria Sectorului 6 pentru un asfel de loc de parcare este de 100 de lei pe lună. Suntem convinși că și în Constanța s-ar găsi foarte mulți șoferi care să plătească această sumă pentru un astfel de loc de parcare modern.
 
Aceasta nu este singura soluție. Pe piață mai există parcări de tip Lego, automatizate și performante. Pe o suprafață de 200 mp se pot gara până la 50 de autoturisme. Și acest sistem se implementează în București.
 
O soluție imediată pentru a veni în beneficiul pietonilor este montarea de stâlpi pe trotuare, care să le lase acestora spațiul minim de un metru, prevăzut de lege, pentru a putea circula.

 
Problema cea mai importantă este a fondurilor. Așa cum Primăria Constanța a reușit să atragă milioane de euro din fonduri europene, suntem convinși că o poate face și pentru astfel de proiecte. Viceprimarul Decebal Făgădău a dovedit că se poate și nu vedem de ce nu ar fi capabil să continue.
 
Propunerea noastră concretă este de a construi o parcare inteligentă în zona Primăriei Constanța, la intrarea în Piața Ovidiu. În funcție de modul în care va fi primită inițiativa de constănțeni, astfel de parcări inteligente ar putea fi extinse în tot orașul.
 
 
O a doua soluție este ca primăria să apeleze la credite bancare, pe care să le returneze apoi din taxa încasată pe acele locuri, așa cum se întâmplă în București. În fine, a treia soluție este să se taie din cheltuielile pe care primăria le are cu firmele de casă. Economii se pot face și constănțenii care plătesc taxe și impozite au dreptul să trăiască civilizat.
 
 

A patra soluție este încurajarea transportului cu bicicletele. Propunem crearea de piste de bicicliși și amplasarea în locuri strategie a rastelurilor pentru parcarea acestora.
 
Nu este nevoie decât de voință pentru a face ceva bun pentru constănțeni și de unul sau mai mulți consilieri cu curaj, care să propună un astfel de proiect.
 
Andrei Popescu
Președinte Asociația Constanța Ia Atitudine
 
Constanța                                                            Asociația Constanța Ia Atitudine
07.05.2015                                                           Popescu George-Andrei - Președinte
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii