Comunicat - Autoritatea Electorală Permanentă

13 Dec, 2013 14:14
ZIUA de Constanta
1255
Marime text
Autoritatea Electorală Permanentă a desfășurat în luna noiembrie a anului curent 91 de controale la nivel național în scopul îndeplinirii principalelor obiective ale activității de instruire și control electoral. Ca urmare, a fost aplicată o sancțiune contravențională, avertisment, în comuna Cîineni, jud. Vâlcea.
Principalele deficienţe întâlnite au constat în: netransmiterarea către judecătoria arondată a comunicărilor operate în listele electorale permanente existente la primărie după primirea acestora; neefectuarea la termen a comunicărilor prevăzute de lege și neoperarea în exemplarul original al listei electorale permanente existent la primărie, înscrierea unui număr semnificativ de alegători în lista electorală permanentă în ordine alfabetică – fără mențiunile complete privind adresa de domiciliu ori fără seria și numărul actului de identitate, exemplarele anterioare ale listelor electorale permanente nu au fost predate spre topire conform dispozițiilor art. 70 alin. (5) din Legea nr. 370/2004 pentru alegerea Președintelui României, păstrarea în condiții necorespunzătoare a listelor electorale permanente, încălcându-se dispozițiile art. 50 lit. a1), a2) şi a4 ) prevăzute de Legea nr. 35/2008 pentru alegerea Camerei Deputaţilor şi a Senatului şi pentru modificarea şi completarea Legii nr. 67/2004 pentru alegerea autorităţilor administraţiei publice locale, a Legii administraţiei publice locale nr. 215/2001 şi a Legii nr. 393/2004 privind Statutul aleşilor locali, cu modificările şi completările ulterioare.
În luna decembrie se vor desfășura la nivel național încă 109 acțiuni de instruire, îndrumare și control electoral. Principalele obiective vizate sunt:
îndrumare privind utilizarea Registrului electoral;
verificarea modului de păstrare a registrelor cuprinzând listele electorale permanente, complementare și speciale;
verificarea modului de întocmire a listelor electorale;
verificarea semnării listelor electorale de către persoanele abilitate;
verificarea modului de actualizare a listelor electorale;
verificarea efectuării de comunicări către judecătoria competentă teritorial cu privire la modificările operate în exemplarul listei electorale existent la primărie;
respectarea de către primar a obligaţiei de a pune la dispoziţia alegătorilor spre consultare a listelor electorale permanente şi de soluţionare a întâmpinărilor privind omisiunile;
înscrierile greşite sau erorile din listele electorale;
verificarea modului de păstrare şi recuperare a materialelor de logistică electorală;
obţinerea de informaţii privind integritatea şi modul de confecţionare a materialelor de logistică electorală (urne, cabine de vot etc.);
respectarea hotărârilor adoptate de A.E.P.;
instruirea primarilor privind atribuţiile stabilite în sarcina acestora de Legea nr. 33/2007 privind organizarea şi desfăşurarea alegerilor pentru Parlamentul European, republicată.
Autoritatea Electorală Permanentă va continua să efectueze aceste controale pentru a pregăti cadrul potrivit desfășurării alegerilor europarlamentare și prezidențiale din anul 2014.
13.12.2013
Direcția Comunicare și relații externe

Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii