Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
18:08 22 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Comunicat de presă referitor la redactarea de către Autoritatea Electorală Permanentă a propunerii de proiect de lege privind votul prin corespondență

ro

13 Oct, 2015 16:10 1253 Marime text
Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) a luat act, luni, 12 octombrie, de decizia politică și punctele de vedere privind votul prin corespondență prezentate de reprezentanții partidelor politice, respectiv PSD, PNL și UDMR, în cadrul ședinței Comisiei comune a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru elaborarea propunerilor legislative privind legile electorale.
Marți, 13 octombrie, AEP, organism tehnic de management electoral, a transmis cu promptitudine, către membrii comisiei parlamentare comune proiectul tehnic privind votul prin corespondență, însoțit de o notă de prezentare și un studiu comparativ.
Documentele vor fi prezentate membrilor Comisiei comune a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru elaborarea propunerilor legislative privind legile electorale, în cadrul ședinței convocate pentru ora 16.00, condusă de președintele comisiei, Gabriel Vlase.
Reamintim că, potrivit legii, AEP nu are drept de iniţiativă legislativă, decizia politică și inițiativa legislativă aparținând membrilor Parlamentului. Rolul Autorității în elaborarea propunerii referitoare la votul prin corespondenţă este unul pur tehnic.
Potrivit legii de funcționare, Autoritatea îşi desfăşoară activitatea cu respectarea principiilor independenţei, imparţialităţii, legalităţii, transparenţei, eficienţei, profesionalismului, responsabilităţii, sustenabilităţii, predictibilităţii şi legitimităţii.
Menționăm că, în cursul dimineții, reprezentanții Autorității Electorale Permanente au avut o întâlnire cu organizațiile neguvernamentale care se implică în îmbunătățirea cadrului legislativ în domeniul electoral, acestora fiindu-le prezentat proiectul elaborat de AEP.
Punctul de vedere al Autorității Electorale Permanente este că votul prin corespondență poate fi extins și implementat treptat și pentru cetățenii cu drept de vot din țară care din motive obiective nu se pot prezenta la urne în ziua scrutinului, în funcție de deciziile politice și de evaluarea impactului implementării acestui tip de vot alternativ cu ocazia alegerilor parlamentare din anul 2016.
AEP dovedește, încă o dată, că poate finaliza în timp foarte scurt elaborarea unui proiect tehnic pe baza propunerilor formulate de partidele politice și având în vedere standardele internaționale și europene în materie, legislația, experiența și jurisprudența constituțională ale unor state precum Germania, Irlanda, Regatul Belgiei, Republica Slovenia, Ungaria, Regatul Danemarcei, Statele Unite Mexicane și Republica Polonă, precum și realitățile economice și sociale românești.



 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii