Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
23:55 22 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Comunicat privind reuniunea Comitetului Executiv al Asociației Oficialilor Electorali Europeni (ACEEEO) în România (7 martie 2014)

ro

11 Mar, 2014 14:27 1436 Marime text
Autoritatea Electorală Permanentă informează că vineri, 7 martie 2014, a avut loc reuniunea Comitetului Executiv al Asociației Oficialilor Electorali Europeni (ACEEEO), a cărei președinție este deținută de doamna Ana Maria Pătru, președintele Autorității Electorale Permanente.
Cu această ocazie, președintele ACEEEO a propus transmiterea unui mesaj din partea Asociației Oficialilor Electorali Europeni către toate statele Uniunii Europene care sunt și membre ale ACEEEO, prin care să se încurajeze participarea la vot la alegerile pentru Parlamentul European, inițiativă votată în unanimitate favorabil.

De asemenea, a fost analizată posibilitatea dezvoltării și a extinderii asociației.
„Cu toții știm că ACEEEO este o organizație prestigioasă, cu tradiție. Tocmai acest fundament puternic ne obligă să fim orientați în permanență către viitor. Atragerea de noi membri reprezintă întotdeauna un pas înainte, iar implicarea în cât mai multe activități internaționale reflectă o preocupare propice activităților de asistență electorală în contextul socio-politic global”, a declarat președintele ACEEEO, doamna Ana Maria Pătru.
În acest context au fost invitați președintele Înaltei Comisii Electorale Naționale din Libia,  domnul Nuri Al-Abbar, și domnul Khaled El-Sahli, membru al aceleași comisii, care au semnat și un acord de parteneriat cu Autoritatea Electorală Permanentă. Prin acesta se urmărește asigurarea de suport pentru procesele democratice din cele două țări și întărirea cooperării bilaterale în domeniul managementului cunoștințelor, schimbului de informații și experiențe în problemele electorale.

„Domniile lor și-au exprimat dorința de a fi alături de noi pentru a învăța din experiența ACEEEO, ca promotor la nivel regional al instituționalizării și profesionalizării procedurilor democratice în domeniul electoral. Cu această ocazie au împărtășit din realizările și provocările celui de-al doilea scrutin post-revoluționar în Libia”, a completat președintele ACEEEO, doamna Ana Maria Pătru.
România găzduiește anul acesta mai multe evenimente importante în domeniul managementului electoral, atât la nivel european, cât și internațional. Pe lângă reuniunea Comitetului Executiv care a avut loc vineri la Brașov, Autoritatea Electorală Permanentă a organizat în perioada 7-8 martie un seminar internațional, cu scopul de a consolida capacitatea participării femeilor la procesul electoral, atât în calitate de alegători, cât și în calitate de candidați.

Odată cu preluarea președinției ACEEEO, România a fost aleasă să organizeze Adunarea Generală și cea de-a 23-a Conferință anuală a ACEEEO, evenimente care vor avea loc în luna septembrie a acestui an.
Asociația Oficialilor Electorali Europeni este o organizație a instituțiilor de management electoral din Europa care și-a afirmat misiunea de a furniza un forum non-partizan, independent de guvernele naționale, în vederea schimbului de experiență între funcționari și experții electorali din întreaga Europă, în vederea promovării alegerilor libere și transparente, cu obiectivul de sprijinire a bunei guvernări și a democrației.
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii